În sertarul umbrei

În sertarul umbrei

Calculatorul

s-a închis deodată,

precum cerul pentru cel orbit de lumină,

un virus a șters pagina de facebook,

cum valurile șterg te iubesc scris pe plajă;

a rămas doar singurătatea alături,

o gaură neagră

în care eu însămi mi-am agățat

de bună voie și nesilită de nimeni

sufletul – singura rufă pusă la uscat.

Dumnezeu are grijă de mine

să vreau să trăiesc,

pentru că El,

idolul văzutelor și nevăzutelor,

are nevoie de mine;

prin mine, păcătosul,

pune degetul pe rana creației sale,

altfel nu ar mai avea obiectul muncii,

pentru cine să existe,

cu cine să se certe,

pe cine să mântuie

și cine să lupte,

să vocifereze,

să se jertfească pentru el;

ce te-ai face, Doamne, fără noi, păcătoşii,

care-ți greșim și apoi îți implorăm iertarea?!

fără noi, n-ai avea cui să-i arvunești indulgențe,

și pentru cine să arbitrezi la Judecata de Apoi;

nu-ți poți distruge creația,

pentru că nu-ți place nici ție să fii singur;

pe ce ai mai paria cu Satana,

dacă n-ar mai fi un Iov și credința sa?!

v-ați plictisi amândoi, într-un Iad și un Rai

fără locuitorii robi ai pământului ,

căzuți din stele,

praf și pulbere,

Amin.

Nu ştiu măștile ispitirii,

nu știu să spun :

„Doamne, fereşte-ne de ispită”,

când cea mai dulce și frumoasă ispitire

este ziua de mâine;

ne ispiteşte ziua de mâine

ca mirosul pâinii din cuptor,

altfel n-am mai tânji de cu seară

la miezul ei cald, aburind promisiuni

şi n-am porni spre ea,

teleghidaţi,

încă din dimineaţa lui azi,

vinovaţi de gândul că

cea mai tainică şi mai dulce ispitire

 este ziua de mâine…

Oglinda!

„unde e?! n-o mai găsesc!

dă-mi oglinda!”

„uite-o, mamă!”

era la fereastră,

tăcută, la locul ei,

rotundă și rotitoare,

pe suport de lemn pirogravat,

cum se găseau cândva prin bâlciuri;

ochi de timp cochet,

sub sprânceană de codană;

aceeași din tinerețe,

în care se privește în mănunchi de dimineți,

când își pune baticul,

la fel ca-n toate zilele din spatele oglinzii;

„țaica Domnica a rămas fudulă

și la optzeci de ani,

umblă tot îndulbănită”;

imperturbabilă,

cu gest de basorelief înscris în piatră,

își prinde baticul tot la ceafă,

ca nevestele tinere:

„n-o să mă leg băbește, sub bărbie,

ca Leana lui Jane,care umblă așa

de când l-a luat pe babalâcul de Jeane,

(mai bătrân ca taică-su), un afurisit;

îi dădea la câmp o seceră tocită,

să obosească de tot,

ca seara să adoarmă buștean,

să nu-l mai vrea bărbat la pat”;

după muncile câmpului,

își împrospăta chipul cu „Nivea”,

peste ridurile tot mai multe rătăcite;

„dă-mi oglinda! unde e?!”

și-și examină îngrijorată petele maronii

apărute pe gât, pe frunte, pe la ureche

„ce-i cu ele?! nu le-am avut până acum!!”

și mai intinse un strat apăsat de „Nivea”;

„sunt pete de bătrânețe, mamă!”

nu-nțelegea,

privea oglinda ca pe o necunoscută,

cum și „Niveaua” îi părea aspră pe obraji,

ca o cișmea secătuită de răcoare;

nu-și mai întâmpină nici chipul

cu un surâs complice de recunoaștere;

își puse mai întâi o căciuliță de copil,

mai pe frunte, să nu i se vadă firele albe,

(pe care și le vopsea până mai deunăzi)

apoi, absentă,

își prinse baticul sub bărbie,

strâns,

cât mai strâns,

că îi era frig,

tot mai frig.

În bestiarul meu,

singurătatea e o cârtiță care,

orbită de lumină,

se retrage-n cotloanele ei;

văd cum face bulevarde

în  plimbările „la Șosea”,

după cum se mișcă mușuroaiele

printre straturile de răsaduri,

de roșii, varză și mirodenii verzi; 

ca să nu iasă la suprafață,

e alungată cu fum, cu otravă,

destinul ei  e acolo,

zvârcolit în hrubele ei,

nu are ce căuta în lume,

la lumina zilei.

Ascundem în debara

clipele de laşitate

pentru care ne-am simţit umiliţi,

nu pentru că am fost laşi,

ci pentru că prin vizor

am surprins ochiul unui martor;

de prezenţa şi nu de judecata lui

ne e jenă şi ruşine pentru lașitatea noastră,

umilința  e prezența celuilalt la furt;

doar laşitatea din singurătate

ne lasă să dormim liniştiţi,

fără mustrări de conştiinţă,

nevinovată candoare ipocrită.

(Din volumul în curs de apariție „În sertarul umbrei”)