Dascăli de altădată (II)

Dascăli de altădată (II)

Și pentru Napoleon Ceaușescu, profesia a fost vocație, iar școala a doua familie. Competența, rigoarea, seriozitatea, exigența cu el însuși și cu cei din jur, și-au găsit corespondent în rezultatele generațiilor de elevi care, peste ani, evocau cu justificată mândrie anii petrecuți la școala din Margina.

Profesorul Napoleon Ceaușescu s-a născut în 30 iulie 1930, în comuna Florești din județul Mehedinți, într-o familie modestă a unui învățător de la țară și o casnică. Fiind cel mai mare dintre cei patru frați, de-a lungul vieții, și-a asumat, de multe ori și în situații din cele mai diverse, responsabilitatea de a-și ajuta frații mai mici.

A urmat clasele primare la școala tatălui său, care își dorea enorm să-l aducă, după studii, acasă și să-i urmeze la catedră. Adolescentul Napoleon Ceaușescu avea, însă, alte vise: ar fi vrut să urmeze Politehnica și ajungă inginer. În cele din urmă, soarta a făcut în așa fel încât să fie împlinite ambele vise: a ajuns dascăl, cum a dorit tatăl său, cu o vocație pe care nu și-o cunoștea în adolescență, dar a nu a renunțat nici la rigoarea cifrelor, predând mai bine de 40 de ani matematică și fizică.

După școala primară, a urmat, timp de 6 ani, cursurile renumitului liceu „Traian” din Turnu Severin. Dificultățile materiale, resimțite și mai puternic după război, l-au determinat pe tatăl său să-l retragă de la liceu și să-l înscrie la Școala Normală din Caransebeș. În toamna anului 1950, cu sprijinul celei care, doi ani mai târziu, avea să-i devină soție, absolventă, la rândul ei, a Școlii Normale din Lugoj, găsește un post de profesor de matematică la Școala Generală din Curtea. Astfel, visul tatălui său se împlinește doar pe jumătate. Tânărul absolvent ajunge dascăl, dar nu în satul natal din Oltenia ci, undeva, în Banat, la peste 200 km distanță.

Fire sociabilă, s-a integrat foarte repede în colectivul școlii din Curtea și, mai ales, în comunitate. Din dorința de perfecționare continuă, a dat examen și a fost admis la Facultatea de Matematică din Cluj-Napoca, dar dificultățile materiale l-au determinat s-o abandoneze. Timp de patru ani, după ce s-a căsătorit și s-a mutat la Margina, a făcut naveta zilnic, cu bicicleta, indiferent de vreme. Uneori, iarna, ajungea la școală cu hainele și mâinile înghețate. Dar și-a îndrăgit profesia și, mai ales, copiii. A participat și la viața culturală a comunei, instruind formația de dansuri și participând la cea de teatru.

Drept recunoaștere a preocupărilor culturale, în anul 1956, a fost „promovat” instructor cultural raional la Făget, având astfel posibilitatea să cunoască toate localitățile din fostul raion. Și totuși, vocația de dascăl descoperită în anii precedenți l-a determinat să demisioneze, gest de mare curaj pentru acele vremuri. Se reîntoarce la catedră, fiind numit profesor de matematică la școala din Margina. Conștient de importanța pregătirii profesionale pentru un învățământ de performanță, peste câțiva ani s-a înscris la Facultatea de Matematică-Fizică din cadrul proaspăt înființatei Universități din Timișoara, cursuri fără frecvență. Au fost ani grei, cu sesiuni lungi de cursuri și examene iarna, vara și toamna. Soția urma la rândul ei, Facultatea de Istorie-Geografie iar fiul, născut în 1957, rămânea adesea, luni întregi, în grija rudelor.

După absolvirea facultății, în anul 1964 a fost numit directorul Scolii Generale Margina, pe care a condus-o timp de 25 de ani cu multă competență și autoritate. Spirit inventiv, deschis la nou, atent atât la dezvoltarea fabricii din Margina, cât și la necesitatea specializării muncitorilor, în cea mai mare parte localnici, s-a implicat direct în încluderea în cadrul planului de școlarizare a câtorva clase de liceu seral și înființarea claselor a IX-a și a X-a. În același timp, a dezvoltat internatul, care găzduia, la un moment dat, peste 100 de copii. Cea mai mare realizare a perioadei respective a constituit-o, însă, construirea unui local nou pentru școală, dotat cu laboratoare de fizică și chimie, cu cabinete de specialitate, cu un teren de sport betonat, cu un atelier școală echipat inclusiv cu un strung și cu o instalație de încălzire centrală, folosind cazanul unei locomotive dezafectată în fabrică. Și astfel, Margina a avut prima școală cu încălzire centrală din mediul rural, în județul Timiș.

După pensionare, alături de soția sa Mărioara, a muncit ani de-a rândul la reconstituirea trecutului localității Margina. Rezultatul investigațiilor istorice de peste trei decenii, au fost tipărirea unei substanțiale monografii a localității în patru volume și a unui consistent Album monografic. Din păcate, sute de fișe privind trecutul Coloniei fabricii din Margina și dramele colectivizării au rămas nevalorificate. La 25 ianuarie 2019, elevi, părinții acestora și consătenii și-au luat rămas bun de la un dascăl, director și consătean prețuit și respectat.