ETERNUL  FIXAT…

La capătul unghiilor sale

Lumina cotită coborâtă

Din înaltul eternei suflări.

Adesea trăiește în unghiul prins

al razei supuse. Unde să vezi

valuri urmate de timp.

Mereu se opresc sub degetul puternic

Și deodată pornesc în umbra cerului.

Cui îi aparțin urmele revărsate

sub aripa moale și străpunsă

de ochiul viu. Pădurea ne vizitează

în câmpii dezlănțuite spre cuvântul

care începe să rostească. Să trădeze

să se regăsească. Acest aer ne fură conturul

atât de muritor și unic

totuși.

SĂ  CONSTRUIEŞTI

Să înalți în propria ta carne

un edificiu  copleșit. Să-ți acoperi

sufletul cu straturi groase de

gânduri risipite la umbra spiritului

său hoinar. Copacii ca oameni

în păduri de amintiri. Să-țiînalți umbra

chiar până în adâncul palmelor, sub pleoapa

atentă. Trebuie să înveți să rostești pe rând

da și nu fără a uita semnele. Să locuiești

pe propriile plaje ridicând mâinile și ochii

și timpul către alte ținuturi. Posibile simfonii.

CĂDERI  DE  CÂNTEC

Cântecele pe umărul stâng

sparte sub ochii apusului

ele deveneau flori ofilite.

Acolo unde noaptea mărginea deja

cioburi  întunecate și blânde. Acolo

unde pașii deveneau ritmurile lor

fără bănuieli. Rămâneam mână în mână

cu ochi încercănați de vânturi

și iubirea revenea încetișor pe sub

pielea irizată de o noapte fără seamăn.

SPUNEŢI-I

Că marea cade

sfâșiind nisipul cu albastru

și spumă. Spuneți-i că timpul

își depune aripile albe pe

urmele acestor umbre.

Ridicați mâinile ca să

Acoperiți cerul cu treziri. Sub ochiul

deschis al zorilor cearceafurile

nopții aduc dansul zilelor, uitat

undeva într-un colț prăfuit

al memoriei.

VARĂ  NEBUNĂ

Vară încă mai nebună decât

sufletul  tău de altădată îmi acoperea

fața. Veneau copacii fără

grabă în rădăcinile lor izbite. Îmi

veneau crengile smulse de

furtuna răsuflării tale redescoperite;

Ea mă strângea de aceste pietre

mai tăcute decât conturul chipului tău

în sărbătoare. Această vară încă

mai nebună scuipa urmele devenirii

lor în lumina unei luni false. Această vară

mai nebună ca o iubire revenită de dincolo

de amintirea ta ascunsă încă, strivită de mâinile

noastre adesea împletite. O vară încă

mai nebună la orizont de ființele noastre

acoperite din vreme-n vreme.

POEMUL

Grei de zbor

înconjurați de brize

cu sare pe sub aripa

dreaptă, pescărușii

înving marea.

Fiecare picătură de

ură omenească se

convertește în statui de sare

Sare modelată cu degete de vânt.

Trecători ca și noi ei se lasă

purtați de marea aripă a furtunilor

în numele libertății noastre

recent descoperite.

POEM  RUPT

Bucățile zilei

tăiate în două de liziera

vântului, cuvintele își

împărțeau silabele

sub aripa unei păsări efemere.

Veneau urme de pene

Deșirate. Cuțitul zăcea

în sângele apusului și

poemul se năștea deja rănit

cu dințiinoștri pe cale de-a

devora timpul, clipă după

clipă. Poemul se scria

singur în palma

gardianului celest.