Damian Ureche: Inedite

Damian Ureche: Inedite

Versuri inedite din manuscrisele încredințate mie de Liviu Ureche, nepotul poetului, ai cărui pași mai stăruie în cadența lor pe caldarâmul orașului Timișoara. Totul a început într-un septembrie și tot septembrie l-a luat înapoi!

Nina Ceranu

ACUM

Acu e oarte noapte
Și somnul incolor
Acum când două vise
La-ncheieturi mă dor

Acum cân piere-n valuri
Nădejdea unui drum
E-ngrozitor de noapte
Și mai ales scum.

Bolnav de-amărăciune
Acum așa mă strig,
Acum când și-n iubire
E noapte și e frig.

Acum când toți mă neagă
Și mă detestă toți,
Nu arunca uitare
Pe mine, dacă poți!

ADIO

Adiom spun aion, dar nu adio spun,
Adio câteodată, nu-nseamnă rămas bun,
Adio deci, adio, iubirea mea de gală,
Ca despărțirea noastră să pară naturală.

Adio scumpă, scumpă, și mai ales să spui
Că nu din vina noastră sunt pașii mei hai-hui
Că pentru un adio adâc și disperat
Poetul se aruncă în plin anonimat

IMPERMEABILĂ

Impermeabiă poartă ea
Prin dânsul ploaia nu va trece
Și-asemeni lui etern e ea
Impermeabilă și rece.

Mă uit în ochii-i arzători
Și un fior prin piept îmi trece
Eu tremur tot, dar dânsa e
Impermeabilă și rece.

Cu mări de lacrimi de-am să plâng
Și-atuncea nu mă v-a-nțelege!
La plânsul meu va rămânea
Impermeabilă și rece!

CHIAR DACĂ…

Chiar dacă nu se spune în oracol
Că nu mai am ce dărui, n-ascult.
Mai pot să dau o seară de spectacol
În cinstea unei lacrimi de demult.

Chiar de s-au dus pe râpă toți arginții
Și viile su brume putrezesc,
Mai pot să dau din pivnițele minții
Câte un cântec și un vin domnesc.

Chiar dacă s-a rărit lumina toată
Și de petreceri nu mai am habar,
Mai cântă-n crâșma inimii fată
Și pot să vă mai dau câte-un pahar.

ADEVĂR VĂ ZIC VOUĂ

Prin catapetesme
Doar sinxtin cobori
Semnele-s miresme
Ormele-s culori.

Cu nemărginirea
Clipei mă împac,
A rodit mâhnirea,
Ce puteam să fac?

Prin cristal de rouă
Nu mai știu să-not.
Adevăr zic vouă,
M-ați uitat de tot.

De m-ați ars pe ruguri
Focul ambiant
O să nască ruguri
Tocmai în neant.

Prin catapetesme
Dor sixtin cobori
Semnele-s mirese,
Formele-s culori!

LUCRURILE TALE

Te-ai despărțit de lucrurile tale
Mi-ai dat și mie niște părți de cer,
Prin umbra care joacă tremurată
Să-ți simt prezența-n fiece ungher.

Mi-ai pus pe verticală depărtarea
Și-un fel de frig cu sunet de Ceahlău,
Niște nimicuri de uitat uitarea
Păstrând amprenta și mirosul tău.

Iat tu privești de dincolo de lucruri
Și m-ai pulverizat ca Niagara,
De n-ar mai fi ecoul de cuvinte
Nu mă lăsa, spuneai, se lasă seara.

Cât aș fi vrut să ningă-n iarna asta
Cu lacrimi de mărimea unei mingi,
Peste tăcerea lucrurilor tale
Pe care-o clipă-n an o mai atingi.

În casa-n care-ai fost, și nu o dată,
În cea mai caldă și ami sfântă vrajă,
Și eu sunt obiect uitat de tine
Ce n-a mai încăput printre bagaje.

O rochie-n cuier lăsată-anume,
Printr-un ior grăbit să n-o abservi
Tot mai păstrează armonia formei
Din trupul tău ce-mi susura sub nervi.

Pe clar de nostalgie sfâșiată
Poemul neputând abandona,
Stau sub imperiul lucrurilor tale
Ce mă păzesc să nu te pot uita.