Lui Constantin Brâncuși

Cu zbor celest,

din sinea visului etern,

în unduire lină, undă genuină,

cu aripi de mister,

Pasăre-n eter,

dincolo de cer şi stratosferă,

desprinsă de efemer,

printre galaxii, planete

și stele în abis vărsând lumină,

infinitul îți cuprinde

zborul tăuatras astral 

în himerica vecie.  

Pasăre în Univers,    

zbori, în vis cu nemurirea,

dincolo de loc şi timp,

din abis şi vidul orb,

în lumină din lumină vie.

Zbori intergalactic, zbori cu tine, 

spune: ce e-n lumea înstelată?

Vezi, de-acolo sus, vreo locuire,

ori deschisă vreo fereastră?

Pasăre de vis, 

aripă de lumină-n sine,

cu zborul  acordat sublim

în infinitsă te ajungi, 

spune: există vreo fiinţă vie

sub altă rază solară?

Tu, Pasăre în infinit,

sub abisalele rafale,  

printre torţele stelare,

peste hăul cu neanticcorb,

zbori în timpul mut și orb.

Din zborul tău în necuprins,

ce zici, în alt galactic univers,

mai există ființă muritoare

cu alt Pământ?

Prin înaltul rotit, în eul adânc, 

cu materia-n geamăt şi strigăt,

Pasăre minune,

în auz cu vuiet planetar,

asculţi vreun cuvânt

sorbit de necuprins,

înviat de zborul tău

în glas de infinit?

Te-am inventat

să exişti în cuvântul cu har

deasupra de lume,

în viu univers peste genune.

Pasăre infinit,

de atâta zbor fără oprire,

însetată sau nu de izvor,

mai ştii undeva un Pământ

cu rai şi iad la un loc

sorbind din acelaşi poloboc?

Nu te întreb cum ai străpuns

necuprins nimicul vid,

şi vie ai ajuns, cu aripile fiinţei

în lumină, te întreb:

un strop de viaţă ai găsit în plus,

vreo oază cu har de nemurire,

ori, minune, un eden fără ură şi crime,

o omenire fără morminte,din infinit,

iubirii să-i aduci  izvorul pe Pământ?    

Universul din  tenebră s-a născut,

luminat,  moare și naște,

în deșertul lui cosmic,

se vede cum stelele stinse cad?

Nu te teme, are infinitul

destule lumânări să-ți vegheze

cu lumină serafică zborul.

Pasăre infinit, n-ai auzit undeva,

vreun suflet cu dor de acasă?

ori altundeva,  nimic nu se ştie

de omul plecat în pământ,

şi nici de învierea lui cu duh

în cerul mut, fără cuvânt?

Pasăre în vis cu zborul  eşti,

ideal răsfrânt în Univers,

oglindă-ţi este cer după cer, 

zbori  în zborul luminii,

zbori în mister,

înviem sau nu, peste zădărnicie,

zborul zbor să-ţi fie,

Pasăre  infinit, din Univers

să ajungi în nemurire, vie.

Din volumul în lucru ”Infinitul singur”