În acel an, în care executivul cumpănea o seamă de legi europene şi populaţia se neliniştea cu felurite presupuneri de integrare, fost-a vremea cireşelor bulgăreşti când s-a iscat tulburarea angajaţilor Colegiului Mediu Tehnic din Stânişoara întrucât, după emigrarea intempestivă a directoarei adjuncte tocmai în Canada, s-a ridicat şi directorul unităţii să-şi dea demisia, spunea dumnealui că de scârbă, spun unii că datorită intervenţiilor încrucişate din partea forurilor tutelare; astfel că inspectorul şcolar general, dl. Calonfir Ciortan (C. C. pentru prieteni) l-a numit director cu delegaţie pe membrul recomandat al consiliului de administraţie, profesorul inginer Iemilian Crâsnic. Acesta a indicat la rându-i pe dna. profesoară Jupiţă Minola drept adjunctă temporară şi s-au pus pe treabă cu încheierea anului şcolar „în bune condiţiuni”, cum s-au angajat către superiori.

Pentru validare a venit dna. inspector general adjunct Iozifina Răsură şi a consemnat în registrul de procese verbale al consiliului de administraţie cum că „şcoala este corespunzător dotată cu resurse umane, materiale şi financiare, având şi toate autorizaţiile de funcţionare”, document ce ulterior i-a fost reproşat şi de care s-a căit numaidecât, schimbând partidul de opoziţie cu cel de guvernământ.

În acele zile de cumpănă, când Iemilian Crâsnic a început să descopere cu ce se mănâncă directoratul, s-au prefigurat şi fricţiunile, conflictele instituţionale ce nu puteau decât să prolifereze, conform Legii lui Murtaneus – ceea ce se naşte, creşte. Fiind totuşi novice, directorul a căutat să se înconjoare de sfetnici, ba chiar s-a consultat cu predecesorul, care îşi aranjase deja transferul la o şcoală „mai aproape de domiciliu”. Noroc că se apropia binemeritata vacanţă izbăvitoare.

Ceea ce toată lumea ştia ca mândria colegiului – atelierul de tâmplărie, constituia şi călcâiul lui Ahile. Era o hală bine utilată datorită dezmembrării la timp din zestrea fostei „Unităţi de Gospodărie Comunală şi Industrie Locală” pe vremea când toate secţiile se declarau autonome (şi obţineau cât ai clipi acte patrimoniale), nimerită la ţanc în dotarea şcolii datorită deputatului Indrieş, fost prieten de pahar cu directorul de atunci, care director a devenit patronul unei firme de pompe funebre… cârtea concurenţa că avea rezervă de sicrie pe zece ani. Cea mai mare parte din telefoanele externe nu se referea la procesul de învăţământ ci la oarece comenzi de tâmplărie sau personalul de acolo; ba, şeful unui serviciu din primărie chiar i-a zis, pe şleau, directorului C. M. T.: ”Vrei fonduri de reparaţii, poartă-te frumos, angajează-l paznic pe cutare, că aşa vrea consilierul P.A.D.”.

Acu, nici Iemilian nu era de azi de ieri în lumea şcolii, dar nu le vedea chiar pe toate. La o garnitură de şase scaune Louis XVI, comandată de general, a rătăcit bonul de comandă, că n-a mai ajuns la contabilitate; generalul s-a supărat, a insistat să achite, apoi, luat cu treburile, a uitat. Totuşi, Crâsnic a fost iertat, la tragerea la sorţi a comisiilor pentru bacalaureat s-a văzut nominalizat vicepreşedinte la Colegiul Naţional de Informatică, şcoală centrală şi bine dotată, de renume.

Perioada examenelor – hârtii toată ziua, supraveghere, confuzii, dar în compensaţie trei mese îmbelşugate zilnic, la camera de protocol a cantinei şcolare. Mai toţi inspectorii şcolari treceau pe la comisie, să verifice bunul mers al examenelor; fireşte, la insistenţele directorului colegiului, acceptau să rămână la masă. Era un prilej deosebit de a se înfiripa afinităţi, reciproc avantajoase: venea inspectorul pentru reforma învăţământului, care avea şi firmă de turism, pururea însoţit de nevastă-sa; strângeau toate fripturile rămase în farfurii „pentru căţel, căţelul nostru”, ofereau pliante şi reduceri la excursii şcolare. Apărea Duşan Mărţuică, aghiotantul inspectorului general, promovat de la şcoala ajutătoare din Câinenii de Jos direct la Comisia naţională pentru examene, flancat de câte o tânără învăţătoare suplinitoare – ajutor la tehnoredactări; adjuncţii se înfăţişau zilnic, mai ales la cină, când sfârşeau celelalte treburi specifice funcţiilor.

„Nu-i rău directoratul, a conchis într-o seară Iemilian către nevastă-sa, masa-i masă, stipendiile vin, toată lumea e amabilă, mă serveşte. M-au adus cu taxiul”. „Nu tu mănânci, ăştia te mănâncă, l-a repezit consoarta, de câte ori să-ţi spun că eşti om de paie!”. Dar Iemilian, sub euforia vinului de protocol, a zâmbit doar: „Nu se află, am şi eu o experienţă!”.

La încheierea examenelor de bacalaureat, cu promovabilitatea eminentă de peste 90%, s-a organizat un banchet la „Grota Urşilor”, restaurant exclusivist în afara oraşului (kilometrul şase), unde au fost invitaţi să participe cu toptanul membri ai comisiei de bacalaureat, delegaţi ai comitetului de părinţi, inspectori. Aflat pentru prima oară în acel local, Iemilian Crâsnic s-a servit regeşte din antreurile rafinate şi băuturile fine. La un moment dat a circulat o hârtie cu procesul verbal al comisiei, pentru a fi semnată de urgenţă că o cerea ministerul „imediat sau chiar mai devreme”. „Iote-te, a hohotit vicepreşedintele, s-a semnat C.C.-ul „drd”, păi cum, nu se află doctorand printre titlurile ştiinţifice, cum ciortanul nu-i crap!”

Vecina lui de masă s-a nimerit să fie doamna Bocciu Tănăsica, de la cadre (Serviciul „Politici de selecţie, evidenţă, mobilitate şi promovare personal” pentru iniţiaţi), care a pus la inimă declaraţia şi i-a relatat-o mai târziu soţului. La prima şedinţă de partid (Partidul Adevăratei Democraţii), domnul Bocciu a pasat vorba de duh inspectorului general. Fiind acesta gras din constituţie, s-a învineţit şi a protestat, cum că titlul lui este academic, în ciuda detractorilor politici.

Pare-se că soarta şi-a întors faţa de la Colegiul Mediu Tehnic deoarece postul de director a fost scos la concurs, precum comunica avizierul din curtea inspectoratului şcolar. Fiind vară, mai nimeni n-a aflat, dar în septembrie zvonul s-a lăţit, aşa că Iemilian s-a deplasat ca să vadă cu ochii lui: era adevărat; ba încă doamna Bocciu, chestionată cam fără voie, i-a comunicat că şi-aşa prea se lungise delegaţia. A apărut în şcoală şi inspectorul Mărţuică, să verifice dacă elevii aveau ţinută corespunzătoare la începerea anului şcolar şi a constatat „dezinteresul total al conducerii şcolii pentru aspectul fizic al elevilor”, precum a consemnat în registrul de inspecţii, fapt aflat imediat de presă, pe canale specifice, căci a venit un reporter de la „Ştiri fierbinţi” ca să consemneze precaritatea procesului educaţional.

În consecinţă, s-a organizat un consiliu profesoral pentru „comunicări urgente şi recomandarea candidaţilor la funcţia de director”. S-au înscris la recomandare: prof. Iemilian Crâsnic, prof. Minola Jupiţă şi… surpriză, maistrul Nicanor Caracudă (Nichi pentru angajaţi), ce tocmai devenise din acel an licenţiat al Facultăţii de Management Arboricol, cursuri de zi, să dea mai bine la pensie, zicea el arătând diploma. La propunerea profesorului de civism, Niculaie Mimuţ, de-a nu se pune piedici candidaţilor, s-a votat în bloc, măcar că doamna Jupiţă a protestat, cum că trebuie majoritate simplă, dar… lumea se grăbea. Cei trei candidaţi au purces să-şi constituie dosarele – o puzderie de hârtii şi confirmări, mânaţi de termenul limită al înregistrării.

„Ca să vezi, a glumit Iemilian acasă, s-a găsit Nichi să se suie în copac… director, cică, încadrat maistru! Mare-i democraţia ta, Doamne!”. „Eşti în urmă, i-a replicat acru nevastă-sa, socrul lui Nicanor este consătean cu secretarul de la P. A. D., se vizitează mereu, mi-a spus Venera că au ieşit împreună deunăzi de la „Zmeurica”, se ţineau de gât… au şi o garsonieră închiriată pentru anumite treburi… cu femei… de protocol, ştiţi voi!”.

După ce şi-a depus dosarul la registratura instituţiei, Crâsnic s-a dus la inspectorul general adjunct Ghenadie Popostroc, să-l treacă pe listă. „Nu ştiu pentru ce te-ai mai înscris, s-a mirat acesta, păi ai calificativul „bine”. „Cum aşa, a protestat candidatul, chiar eu am semnat de cunoştinţă fişa de evaluare, era „foarte bine”. „Aia a fost o ciornă, bre, n-ai citit ce trebuia!”. Siderat, Iemilian s-a postat la uşa generalului, pentru explicaţii. În fine, abia l-a prins, la plecare. „Ce vrei, s-a răstit generalul, am inspecţie!… Calificativ?! Mă rog, să nu zici că îţi împiedic ascensiunea, poftim, te dispensez de calificativ!”.

Aşa s-a făcut de a ajuns dosarul lui Iemilian Crâsnic validat. Tematica de concurs: legislaţie, management, oferta educaţională… iar bibliografie – un vraf de documente oficiale şi cărţi. Când să citeşti, că erau probleme toată ziua? Rămâneau serile pentru studiat, că nu se putea face de râs, ca loazele.

Şi probleme erau, dă Doamne! De-o pildă, directorul a primit o hârtie a inspectoratului „Conform solicitării dvs…. în temeiul…, se încadrează la unitatea C. M. T. domnul Nicanor Caracudă ca profesor titular gradul II, începând cu 1 septembrie a.c.”. „Cum dracu? s-a mirat şeful instituţiei. Noi n-am solicitat nimic… şi n-am dat posturi libere… d-apoi să apară un maistru profesor!”. A pus secretara să sune inspectoratul şcolar. „Ce vrei să-ţi spun la telefon, s-a iritat dna. Răsură, este o lege de echivalare, ţi-o trimit eu… a fost omul înscris la pretransferări şi gata!”. Dar mai afurisită a fost sesizarea anonimă la inspectorat, căreia i s-a dat curs imediat, cum că dna. director Jupiţă a avizat venirea unui elev la C. M. T. în clasa următoare, deşi rămăsese repetent la şcoala de provenienţă. Directoarea a zis că i-a fost falsificată semnătura, secretara s-a isterizat şi a chemat un poliţist grafolog… o întreagă tevatură, în urma căreia dna. Jupiţă şi-a anunţat demisia şi a renunţat la concursul de director… ştia ea ce ştia.

 Concursul, ca toate concursurile şcolare: încurcături cu sălile, că erau feluriţi candidaţi pentru directoratele diverselor şcoli, aşteptare interminabilă (se intra individual). Lumea aspiranţilor, stresată ca la coadă, vehicula tot soiul de comentarii: „Popostroc e omul care a repartizat anul trecut dascălii de mate cu rigla… conform distanţei între domiciliu şi şcoala solicitată… să vezi ce de-a mutaţii au apărut subit pe buletinele unor candidaţi”… „Aş, aia a făcut-o Sumulică… Ghenadie e tipul care pierdea dosarele de grade… cui nu i-a semnat de preluare, nu le-a primit şi basta!”… tot felul de bârfe neliniştitoare… gura lumii…

În fine, a fost strigat candidatul Crâsnic; înăuntru, comisia i-a frunzărit dosarul… pentru curriculum vitae atâtea puncte… pentru oferta managerială atâtea… să trecem la interviu! „Ia spuneţi, domnu, a început preşedintele de comisie Popostroc, ce prevede regulamentul despre programul cantinei şcolare?”. Iemilian a înghiţit în sec şi a privit către reprezentantul sindicatului; acesta şi-a mutat privirea înspre tavan, aşa că a îngăimat ceva despre orarul în concordanţă cu orele de şcoală şi s-a oprit. „Poate ne spuneţi cât de des se verifică gestiunea casieriei” a intervenit doamna Bocciu, membru al comisiei. „Săptămânal” a răspuns candidatul iar examinatorii şi-au clătinat cu compătimire capetele. „Mulţumim, ajunge, a conchis preşedintele examinator, veţi afla rezultatele de la avizier. Următorul!”. Pe coridor, Iemilian Crâsnic a realizat că participase la concurs ca figurant; ce management?… care legea învăţământului? Învăţase ce nu trebuia. Realizările anterioare se redimensionau… avea dreptate nevastă-sa.

În ziua următoare avizierul inspectoratului şcolar anunţa: ”… prof. Nicanor Caracudă, 126 puncte, reuşit… prof. Iemilian Crâsnic, 122 puncte… Pentru contestaţii, se va depune act scris la registratură…”. La colegiu, toată lumea ştia; chiar şi tanti Bombolina, femeia de serviciu, venise din concediul medical periodic pentru a felicita noua conducere. Domnul Caracudă apucase să arate tuturor decizia de numire şi se tot învârtea prin secretariat, descriind cum vede el îmbunătăţirea aspectului şcolii „cu o conducere adevărată, legală”. Pentru validare a venit dna. inspector general adjunct Iozifina Răsură şi a consemnat în registrul de procese verbale al consiliului de administraţie cum că „şcoala este corespunzător dotată cu resurse umane, materiale şi financiare, având şi toate autorizaţiile de funcţionare”, după care s-a precipitat în direcţiune: „Hai, pune comisie de inventariere, predă documentele, fă-ţi norma la catedră, ai termen săptămâna asta”. Ex-ul a pus cheile cabinetului pe masă, a executat o reverenţă şi a ieşit din birou, pe lângă Caracudă, care aştepta dincolo. „Acum avem model educaţional” a ricanat Crâsnic. „Bă, Iemile, a răspuns proaspătul director, habar n-ai cum se face campania electorală, d-aia o să rămâi mereu dascăl. Ia vezi, să nu întârzii la ore, că-i bai!”.