Mă înspăimântă
neputinţa de a mă risipi
nu dau destul
celui pe care-l iubesc
niciodată n-am să fiu
cele două maluri
îngenunchind întregului
mă înspăimântă…
M-am înnoit
de curgerea ta
sunt doar
piatră şerpuind
a mal
repedele
întotdeauna
eşti departe
muşchiul lin
atinge
solzi din
nebănuite
vertebre.
Vinovat şi nevinovat
pe muchia nespusului
vei găsi
la marginea drumului
o femeie fără braţe
mângâindu-te blând
cu privirea.
Iubirea
despleteşte statuia
respiraţia
înmulţeşte frisonul
în trupul prelung
unduind nopţi
înflorite.
Primăvara
fiecare bărbat simte
un nud de fată.
Spuma unui val nătâng
odată…
pe malul însorit
cuprinse rochia de muslin
râse
cu râsul de perle
părul creţ
se-nvolbura cu vântul
lipit
acoperit
de rochia udă
genunchiul
nu mai lipsea nimic
marea cânta
venirea de el
înmărmurită
fără să ştie
unde se termină malul
şi unde începe sufletul…
Timpul este semnul
pe care-l scrie sufletul
între minte şi inimă
drum de silă şi iertare
nemaiştiind unde se sfârşeşte
chinul
cât durează libertatea…
Ai trecut
cum pleacă încingerea florii
din câmpurile în care
rămâne seacă fântâna
de tine
şi câtă apă curgea
prin semnul venirilor tale.
Pe jumătatea mea de bancă
înfloriseră teii
mirosul lor albăstrea un petec de cer
trandafirii dinspre jumătatea ta
înspinau fulgere
luminând foamea de viaţă.