(fragment)
Femeia, purtând crucea subsioară, străbate străzile printre ruine, se duce, revine, se învârte în cercul unde aflase că s-ar putea să-i fi fost împușcat omul… Se apleacă să cerceteze când dă de vreun mort acoperit, nu e, se îndreaptă cu crucea subsioară, mai departe, unde?…
Pe stradă, în mers, împușcat din spate, a căzut, nu cumva, totuși, mai trăiește, ascuns undeva, poate printre ziduri prăbușite, rănit, să-l strige, Dunca! Mă auzi, Dunca al meu? eu sunt, unde ești, răspunde, unde te-au dus, unde?…
Te-au împușcat! Criminalii! ai picat, unde ești, nici mort nu te-au lăsat, te-au aruncat sub ziduri rupte de rachete, Doamne, lovește-le neamul, cum ei ne lovesc cu moartea, Dunca, un fir de viață dacă mai ai, strigă să te aud, oriunde ai fi, unde, Doamne, unde? Ajut-mă să-l găsesc viu, ori de e mort am să-l îngrop, crucea la căpătâi, coroană și lacrimi pe mormânt…
Nu ai cum cruce să-i pui, uite șanțul cu groapa, unul peste altul împușcați și loviți de rachete, laolaltă le-a săpat mormântul și au întors peste ei pământul, dacă nu-i dai de urmă, acolo zace, sub țărână.
Numai dacă săpați și-i scoateți să faceți fiecăruia mormânt, după cum îi recunoașteți. Nu vă lasă ucigașii, se îmbată, ucid, violează, descarcă și în femei pușca, fugi nu-ți căuta singură groapa, fără să știi când și unde…
Ia aminte femeia cu crucea și, amintindu-și, își întoarce drumul spre casă. Copilul! Îl găsește teafăr, jucându-se singur de-a războiul prin curte, încă nu le-a atins ghiuleaua casa… Mama! Femeia trântește crucea și ia în brațe copilul care fericit exclamă: trăiește tata! Da, da, și mama lăcrimează, trăiește, de ce nu l-ai adus acasă? luptă în război, zice mama, și varsă lacrimi șiroaie, mama, de ce ai plecat cu crucea dacă tata luptă, și nu a murit când pe la spate l-au împușcat rușii, spune unde e tata, mama tace și plânge, nici mort nu l-ai mai găsit, mama? Nu mai plânge, mama, când rușii au plecat, tata s-a ridicat și a fugit, o să vină acasă, mama. Să dea Dumnezeu, copilul mamii… Tata! Copilul se apleacă și ia în brațe crucea, și în șanțul de la biserică dacă ai fi… Ferească Dumnezeu! zice mama. Copilul ridică cât poate crucea și o fixează pe pământ, ținând-o, cu mâinile lui, dreaptă. Tata, strigă în lacrimi copilul, o să-ți ducem noi crucea… Priviți copilul de patru, cinci ani, ținând cu mâinile lui crucea, priviți-l cum crește voinic, și poartă în țara lui crucea tatălui, fără să ierte, și fără să uite…