Sărutul florilor

                  Melaniei

Am şoptit din priviri florilor

că nu le ating,

să vină ele pe aripi de zori la tine

să te trezească din vis

cu un sărut de lumină,

cu miros de frezii,

curcubeu de trandafiri,

cu sete de nufăr,

şi deodată alte flori şi altele

trezite din somn

m-au întâmpinat

– şi noi venim

– veniţi, le-am zis fericit,

fără să vă ating

o să vă scutur roua din cer

peste petale şi tulpini,

şi au pornit

grădini după grădini de flori,

singură e doar floarea mea de înalt,

neatinsa, solitara Floare de colţ,

şi se scuză cu zâmbetu-i alb

– am coborât dintr-un colţ de stei

pe un fir de izvor

– ştiu, îi zic, cu un colţ de surâs, 

de pe un stei din infinit

ai coborât

pe un izvor stelar,

primeşte-i Melanie

sărutul de lumină 

şi-ţi fie ziua înaltă

spre cerul deschis

cu fereastră divină.

Ion Jurca Rovina

• Din volumul în curs de apariție Infinitul singur