Stere Gulea ar fi putut, zic eu, să fie un prozator de cursă lungă. În acest volum „Scrisoare către nepoatele mele. Însemnările unui regizor” el este , deopotrivă, memorialist, prozator şi, fără îndoială, regizor. Fiindcă după Moromeţii, partea întâi, partea doua, a treia, Stere Gulea este unul din marii regizori ai culturii române. Cultura română are, datorită lui, o şansă. Pentru prima dată, unul din marii scriitori români, opera lui, devine vizibilă. Poţi să priveşti pe ecran şi să îţi dai seama ce înseamnă „Moromeţii”, ce înseamnă literatura lui Marin Preda. Care sunt timpurile pe care le-a traversat un mare scriitor până a ajuns la capodopera lui.
Nu e pentru prima dată când Stere Gulea se apropie de un mare prozator român. Un film al său, Iarba verde de acasă, a fost realizat după Zilele şi noţile unui profesor de ţară, aşa se numea, inițial, scenariul lui Sorin Titel. Filmul, la un moment dat, s-a aflat la un pas de a fi interzis de propaganda vremurilor. Stere Gulea, cu Moromeţii, prima parte, izbutește o capodoperă, în care ţăranii sunt ei, pentru întâia oară în filmul românesc, în locul lor, îşi trăiesc anotimpurile, perioadele, îşi duc fericirea sau nefericirea de a aduna, de a strânge recoltele.
Stere Gulea este în Scrisoare către nepoatele mele un memorialist excepţional, zic eu, în sensul că îşi aminteşte de ai săi, de persoanele care s-au instalat în film, în cinematografie, de prietenia cu Toma Caragiu, de prieteniile lui cu mari regizori cu care a stat alături. Stere Gulea, în momentul de faţă, este pe ecran cu scenariu după Herta Muller; momentul revoluţiei timişorene e prins și în acest film, pe care el l-a făcut prețuind Timișoara, pentru acești ani care au trecut din Decembrie 1989.
Fără îndoială că Stere Gulea ar fi putut fi un mare prozator. Scrisoare pentru nepoatele mele. Însemnările unui regizor arată cât de bine poate scrie. Dar este unul din marii noștri regizori, o personalitate a culturii române de astăzi!
(A consemnat Dumitru Oprișor)