M-am trezit în răcorea dimineții dinaintea Sfinților Arhangheli din văleatul ista, una la propriu, pentru că pe strada Eforie din Capitală s-a stricat iarăși nu știu ce la centrala care ar trebui să încălzească imobilele din zonă, așa că o policlinică, o facultate si mai multe apartamente nu au căldură și apă caldă, dar soarele lui brumar mi-a dat binețe făcându-mi pișicher din ochi, am pus la treabă o aerotermă bună pentru stări din astea de necesitate, am aruncat cafeaua în ibric, m-am spălat pe ochi să nu pup toată lumea în cur, am început să gust din licoarea neagră și pentru că înainte de a mă culca aseară, mulțumit c-am terminat de citit ”Voința și norocul”, romanul lui Carlos Fuentes, un delicates de lectură care m-a încălzit tot la propriu în ciuda răcorii din odaie, totdeauna am starea asta când dau de superliteratură, cred că m-a furat moș Ene gândindu-mă la Mitropolitu, un pârcovăcean vrednic căruia i s-a aninat porecla asta fistichie și, vorba unui filosof, am intrat într-un somn fără vise. Totuși, când am sorbit din amărala cafelei în dimineață , mi-am amintit de Mitropolitu din Pârcovaci, dar nu legam porecla de chipul consăteanului și am făcut pe telefonul fix numărul lui Mihăiță al lui Mihala, rugându-l să mă scoată din încâlceala memoriei, bat-o vina de năzdrăvană!

         -Fişioraș, îi Nică al Tasiei, după numele di familie Cernescu. Stă în partea di sus a satului întri Potlog șî Chison, după porecli, iar după numili din buletin Cernescu și Buznea. O lucrat multă veme la Ocolul silvic Hârlău, ca șî mine.

        -Aha, și cine l-o proțăpit cu porecla asta ecleziastică?

        -Apâi un clămpău di prieten de-al meu, Trandașir după poreclă, iar după numili din familie Buznea. Era veșin cu Nică al Tasiei șî l-o văzut într-o bună dimineață îmbracat într-un halat pi cari-l târguise de la Hârlău,ș-ave ș-o scufie pi cap, șî când o urcat în mașîna Ocolului silvic, cari ni ducea la încărcat butuci di fag în Dealul Mare, ne-o spus c-o văzut un mitropolit, șî uite-așa Nică al Tasiei s-o ales cu porecla aiasta.

            -Și părintele Axinte, parohul nostru de atunci, nu s-o supărat pe trebușoara asta?

          -Da și părintili n-ave altșeva mai bun di făcut, dicât sî se supere di pătărănii de-aiestea.  El ave treaba lui șî se ținea bine de ea. Fișioraș, hai sî-i lăsăm în voia lor pi pârcovășenii noștri, dar drept sî-ți spun cî tari m-o impresionat doamna asta din America, Kamala, demnă fimeie, n-am și zâși, la fel ca șî doamna Maia di la Chișinău, s-o ajiute Șel di sus sî izbîndească în misiunea ei, cî-i tari greu pisti Prut, dar niși cu domnul Trump nu mi-i rușîni, fain moșneag, sî țîni ghini, îi mai mic cu patru ani dicât mini șî uiti cî l-o ajiutat Dumnezău, bunuțul, șî pi el. Poati o discâlși treaba asta șî cu rușii, cî-i mari urjie în lumea aiasta!

Acum trebuie să-ți precizez, iubite cetitorule de pe Facebook, că tatăl meu pronunță Trump și nu Tramp, deși are ureche muzicală, și că nici eu nu prea vorbesc englezește, deși am fost de câteva ori în țara unchiului Sam, dar te rog să nu ne suspectezi că am virat-o în Lambada pe chestia alegerilor recente din Republica Moldova și SUA, pentru că am încheiat așa conversația telefonică din dimineața aceasta cu Mihăiță al lul Mihala Găină din Pârcovaci:

        -Fișioraș înainti di a închdi scula asta telefonică, aș vre sî-ti mai șpun una pățîtă di consăteanca noastră Ileana lu’ Pițoi, după poreclă, Ceucă după numili di familie, în vremea războiului din urmă. Ni-o povestit-o Ion Lungu, Coțoflea după poreclă, orfan di război, cu cari am legat oleacî di prietenie în tinerețea noastră. Eu aveam doi  ani șî eram evcuați din sat la Dracșani, dincolo di Botoșani, dar Coțoflea era mai mari dicât mini, ș-o auzât di la alt pârcovășean, cî Ileana lui Pițoi n-o mai reușit sî plece din sat șî i-o văzut pi sovietici cum dărâmau fabrica di sticlă din partea di sus a satului, proprietate a familiei Lizarovici-Stern. Voia șî ea sî ieie câteva cărămizi sâ-și facă un horn, dar soldațîi au alungat-o de-acolo.

       – Să mă linjețî în pizdă, oi!, o strîgat cu năduf Ileana.

           -Futu-ți Dumneză-ul mă-tii!, i-o strigat un soldat ș-o pus-o pi fugă pi fimeie, cari credea cî soldați ruși n-o sî înțeleagă înjurătura ei, dar o avut ghinion că în armata sovietică erau încorporați șî basarabeni. Iaca-așa!

În weekendul trecut am gonit din nou Golanul spre casă pentru că am primit pe WhatsApp niște fotografii vechi cu primul paroh al pârcovăcenilor, părintele Ioan Axinte, vrednic de aducere aminte, de la nepoata familiei Maria și Constantin Hriscu, prieteni vechi, și aveam mustrări sufletești că nu reușisem să-i filmez pe acești oameni minunați în deplasarea efectuată la începutul acestei toamne cu echipa TVR, pentru niște reportaje la emisiunea Universul Credinței.

Am parcat în noapte mașina în fața troiței de la drum, întâmpinat fiind de Mihăiță al lui Mihala zâmbind a râde.

-Nu pre sî omoarî edilii voștri cu căldura?

– Nu-i treaba lor, dar așa-i când se vede omul cu sacii în căruță.

-Asta-i di când s-o făcut lumea aiasta, fișioraș! Dar lasî cî ti premiez eu. Dischidim sezonul di încălzîri la mansardă pentru văleatul ista!

Amu, ce să vă spun, când se apucă de ceva Mihăiță al lui Mihala, apoi o face cu temeinicie. Chiar di granda. Ș-o făcut o căldură în toată casa di am dormit ca-n sânul lui Adam, dar ce zic eu, chiar al Evei, pentru că o trebuit sî rămân ca-n grădina raiului, și nu mi-o mai trebuit ogheal sau alte cele, dar vedeți dumneavoastră, se cuvenea să fiu oleacă prevăzător șî să vin însoțit cu cine trebuie și nu mai încărcam nota de plată la cazarea lui Mihăiță al lui Mihala. Și vă spun asta pentru că în tinerețile mele am fost povățuit de mama Maria Bușilă. gazda mea de la Gănești, unde eram profesor stagiar, să-mi iau o sobă vie lângă mine și să economisim lozbele de salcâm aduse cu remorca tocmai din codrul Roșcanilor, dar așa-i când esti cu capul în nori sau în stele și visezi ziua-n amiaza mare cai verzi pe pereți, toate se duc și se zburătăcesc pe apa sâmbetei. Dar uite cum le rânduiește Cel de Sus, că sâmbăta trecută, era și praznicul de Sâmedru, am coborât din mansardă la Mihăiță al lui Mihala, care mai azvârlea un lemn de fag în soba de teracotă, așa de sanchi, ca s-o liniștească și pe baba lui, surîzândnd într-un mod anume. Îi spusesem decuseară de ce-am venit la Pârcovaci și l-au năpădit amintirile.

-Era într-o primăvară mai răcoroasă șî Mitruță al lui Iacobeț din cotul Lucheneștilor îsî dăduse duhul, părintele Axinte urcase în deal sî aducă mortul, vineam cu Șoricar, vărul meu, din pădure, iar dacî aista-i drac n-ai și-i fași, drac rămâni, șî-l videm pi treptele căminului cultural din fața bisericii Sfânta Pulheria pi Michiduță, un bărbat vrednic din Berlinul ocșidental, alt cot de-al Pârcovaciului di pisti Bahlui, aștepta mortul îmbracat oleacî mai subțîri, era șî prieten cu văr-miu cari îl dusese pi fișior-su șel mari să-l învețî Michiduță sî cînte la acordeon, pentru cî prietenul lui era mari muzicant.

-Da și fași, Gheorghi?, îi zâsî Șoricar prietenului său.

-Tu nu vezi și fac, Costache, dârdîi! Mă, da și ț-o fi și cu preutul ista, îl cântă șî descântă pă Mitru de zâci c-o fi mitropolit! Când vine să ia vreun mort de la noi, din Berlin, din două salturi e pă deal, la groapă!

L-am lăsat pe Mihăiță al lui Mihala să-și vadă de-ale lui, pentru că tatăl meu e un bărbat de nota zece conform numerologiei, iar astăzi a împlinit 82 de ani.

L-am sunat, totuși, în dimineața aceasta, fiind  personaj literar din „Palme”, ultima mea carte apărută la editura Junimea și i-am urat cele  cuvenite. Am mai  discutat una alta, despre vizita preotului pentru împărtășania din postul Crăciunului, despre dona Elisabeta, baba lui, despre Ochiosu, ciobănescul nostru caucazian, despre Albinuța, cățelușa surorii mele Liliana, despre dispariția lui Tarzan, motanul nostru, despre găinile și cucoșii din ogradă, dar și despre scroafa din coteț care din spusele lui vrea să se urce în copac, după ce vede el pe televizoare.

Am uitat să vă spun că Mihăiță al lui Mihala este finul de botez al lui Ghiță I. Găină, fost viceprimar al Hârlăului prin interbelic.

-Ascultă, fișioraș, până amu alejeam tărâțețele din făină, dar o vinit vremea sî alejem făina din tărâțe! Iac-așa, pur  șî simplu…