De când suntem împreună, Eugen Dorcescu a scris, de aniversarea sa din 18 martie, trei poeme în formulele poeziei clasice. Toate acestea vădesc ocurența nemuritoarei sectio aurea: Ioanitul (2017, devenit epilog al Elegiilor de la Carani, volum publicat în același an); Miozotis (2023, prolog al volumului intitulat Miozotis. Poeme regăsite, care a apărut în volumul cu același titlu, din 2023) și Fatum, poem de dată recentă (15-18 martie 2024, integrat, ca prolog, în Psalmii miezonoptici, Editura Waldpress, Timișoara, 2025). Cele trei poeme… aniversare se așază, indubitabil, sub semnul valorii/al armoniei estetice, care poate fi demonstrată din diverse unghiuri, inclusiv și mai ales, din cel al secțiunii de aur.

Titlul poemului, Fatum = „Destin”, îl înscrie tematic într-o tradiție universală străveche. Acceptându-și, îmbrățișându-și destinul, Poetul îl relevă cu mândria de a fi onorat pe parcursul lui un legământ sfânt, în spiritul fertilului amor fati, concept filosofic, obiect al meditației pentru Epictet, Marc Aureliu și Fr. Nietzsche – personalități datorită cărora această noțiune și-a dobândit, în istoria culturală a Europei, un enorm prestigiu. La Eugen Dorcescu, gravitatea tematică este în acord cu sobrietatea enunțării. Bunăoară, predominanța rimelor masculine, aflate sub ictus, fortifică finalurile de vers: v. grupurile consonantice – sl (slujit, Slavei), fl (flamură), ps (psalmist), sc (scut), sp (spadă), cn (cnut), cr (Crucii), ce devin veritabile „întărituri”, asociate sonor cu scrâșnetul armelor și al armurilor din recuzita unui cavaler peren („Cel ce-a slujit, cel ce era luptând”); de asemenea, selecția lexicului poetic din câmpul semantic al luptei (lance, scut, rănit, biruitor, ghiuleaua, spadă, cnut, luptător, război), inducția metaforică, sugerând, din aproape în aproape, înaintarea anevoioasă, dramatică, a eului liric pe calea îngustă a celor aleși până la vârsta senectuții, când ne apare „târând ghiuleaua vremii la picior/ Și mușcături de spadă și de cnut”) rămân în aria sobrietății. De mare impact este o formă verbală analitică rarisimă: era luptând, ce reunește un imperfect durativ cu un gerunziu al reiterării, redând, și în plan gramatical, dinamica fără nicio sincopă a luptei purtate cu abnegație „în războiul nevăzut”.  

Fatum este un fel de text recapitulativ, mărturisind forța de nezdruncinat a unui legământ à la vie, à la mort cu Atotputernicul, este o mostră de atitudine și altitudine cavalerești și creștine, dar și de abilități creative. Solemnitatea și eleganța poemului amintesc de inscripțiile lapidare. Aportul subliminal de semnificație, ce reiese din prozodie și din figurile de stil, instituie o ordine retorică, necesară unei arte poetice, cum trebuie considerată a fi Fatum.

Tulburările ritmice reflectă profunda implicare afectivă a Poetului în acest discurs de bilanț. De exemplu, dacă în primele două versuri abaterile de la ritmul iambic sunt minime (într-un singur picior metric), în următoarele două, emoția mărturisirii produce numeroase dereglări, mai cu seamă în versul final al primei strofe: „Sub flamură, la Împăratul Slavei” (_ / _ _ _ _ _ / _ / _ ), unde întâlnim un raport de 8/3 între silabele neaccentuate și cele accentuate și o succesiune de cinci more, de parcă enunțul ar fi murmurat, ca să nu „ucidă taina”. Ritmul revine în matcă în a doua strofă, când eul liric își recunoaște statutul și menirea. Patru versuri (6, 7, 8, 10), identice din punctul de vedere al structurii lor ritmice, cuprind trei iambi și un peon 4.   

Ultimul enunț este edificator, se așază ca o lespede pe confesiunea integrală a Poetului: „Același sunt: eternul luptător/ Al Crucii, în Războiul Nevăzut”.

Cităm integral poemul, însoțit de schema metrică, în care am reprodus ritmurile acestuia fără niciun artificiu, ținând cont doar de naturalețea rostirii românești:  

EUGEN DORCESCU

FATUM

„Oricine-ai fi, dacă te-ntrebi, afla-vei

Că sunt și-acum același de oricând:

Cel ce-a slujit, cel ce era luptând

Sub flamură, la Împăratul Slavei.

Vechi purtător de lance și de scut,

Rănit ades, ades biruitor,

Hieratic scrib, psalmist stihuitor,

Târând ghiuleaua vremii la picior

Și mușcături de spadă și de cnut,

Același sunt: eternul luptător

Al Crucii, în Războiul Nevăzut.

(15 – 18 Martie 2024)”

_ / _ / _ _ _ / _ / _

_ / _ / _ / _ _ _ /

/ _ _ / / _ _ / _ /

_ / _ _ _ _ _ / _ / _ 

/ _ _ / _ / _ _ _ /

_ / _ / _ / _ _ _/

_ / _ / _ / _ _ _ /

_ / _ / _ / _ _ _ /

_ _ _ / _ / _ _ _ /

_ / _ / _ / _ _ _ /

_ / _ _ _ / _ _ _ / 

Aplicând metoda de verificare a secțiunii de aur, am împărțit cele 70 de silabe neaccentuate ale poemului la cele 42 de silabe accentuate din componența sa. Am obținut astfel numărul 1, 66666… Este un rezultat pe care l-am mai întâlnit la Bacovia, la Blaga, la Voiculescu. În orice caz, raportul se cantonează în perimetrul numărului de aur euclidian: 1, 61803… Numărul perfecțiunii. Numărul capodoperelor.