Stă pe o bancă la marginea parcului. E o seară de toamnă și copacii au forme ciudate. Pe cerul închis trec nori grăbiți. Îl cuprinde frigul și are senzația că începe să se rotească împreună cu cerul pe care aleargă norii. În suflet i se strecoară teama că o să se desprindă de bancă și...
An: <span>2025</span>
Elena Dican, scriitoare dedicată literaturii pentru copii
Literatura pentru copii are o tradiție îndelungată în literatura universală, implicit în literatura română . Îmi vin în minte autori și titluri de volume care au marcat generații întregi, unele devenind valori perene ale literaturii universale. Cu toții am fost cititori ai unor cărți pentru copii, înainte de a deschide cărțile fundamentale ale culturii umane....
Poezia ca reprezentare a sensului umanității într-o lume a vidului
Noul volumul de poeme semnat de Viorel Surdoiu, Atractor.Catedrale de vânt (Craiova, Editura AIUS, 2024, 124 p.) reușește, prin simplitate dar și profunzime a explorărilor, să creeze o atmosferă aparent senzorială, amintind de lirica post-existențialistă a unor lirici ai noștri precum Eugen Jebeleanu sau Nichita Stănescu. Dincolo de versurile scurte, de absența oricărei punctuații ce...
Firuț Mihuț: Cum să devin iarbă…
ULTIMATUM Am visat că mi s-a cerut să încep să scriu ultimul poem. Speriată, pasărea sufletului a uitat să mai cuibărească, în stufărișul fără sfârșit al visării, tremurând la fiecare pocnitură, la fiecare fâlfâire a clipei. Simt cum se împuținează cuvintele, vinul de leac, pus la păstrare în butoaiele închise ale eternității, ca să astâmpere...
Zgomotul liniștii
,,Câmpul cu liniște”. Un titlu ce face trimitere la calmul și imensitatea spațiului sau, de ce nu, la numele unei străzi din Arad. Numai că volumul ce se lansează astăzi este diametral opus titlului cărții, în ceea ce privește dinamica și vivacitatea personajelor ei.Cele optsprezece povestiri ale volumului surprind microcosmosul unui cartier observat prin prisma...
Un Richard al III-lea timișorean
Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, duminică, 30 martie 2025, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, în debutul premierei cu spectacolul Richard al III-lea. În montarea semnată de cunoscutul regizor Radu Iacoban, membru important al echipei...
Dublu vernisaj la Galeria Jecza
Galeria Jecza are plăcerea de a anunța deschiderea sezonului expozițional din această primăvară, joi, 27 martie, de la ora 19, printr-un eveniment ce reunește două perspective artistice:Liviu Stocoviciu, alături de Mihaela Hudrea. În aparență diferite, practicile celor doi artiști converg într-un punct esențial, anume preocuparea constantă pentru formă și utilizarea sa ca mijloc principal de...
Medalion Milos Forman
Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” ̶ toate trei din Timișoara ̶ continuă colaborarea pentru programul „cinemavindek”, care constă în proiecții de fime artistice vechi. Periodicitatea ̶ de două ori pe lună. Coordonator este publicistul Doru Botoiu, din a cărui arhivă provin...
Cântăreața cheală, pe malurile Tamisei
De Ziua Mondială a Teatrului, în 27 martie, Institutul Cultural Român de la Londra invită publicul la spectacolul „Cântăreața cheală” de Eugen Ionescu, cu Tudor Gurămultă, Bianca Topor, Mihai Costache, Elena Vasilache, Ioana Goga și Olivia Negrean, tineri actori români care locuiesc și creează în Regatul Unit al Marii Britanii.În urma atelierului de teatru dezvoltat...
Trei Tenori ieșeni la Sala Capitol
Tenorii Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un concert pe 16 martie 2025, la Sala Capitol din Timișoara, sub genericul deja cunoscut „3 Tenori ieșeni”, un eveniment organizat de Ateneul Național din Iași. Concertul începe la ora 19, cei trei tenori fiind acompaniați de Orchestra Filarmonicii Arad, sub conducerea dirijorului David Crescenzi, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai momentului. Repertoriul va include lucrări...









