Lumea ca un vârtej

imuabil şi temeinic

mă desprind de orice formă

şi descopăr lumea ca pe un vârtej

reflectată-n ochii mei pădurea

îmi hrăneşte gânduri

ce destramă cerul

adaug freamătului meu timp

pentru a-mi cunoaşte

propriul univers

întâlnesc adesea

în esenţa mea

nepotriviri cu mine

uneori mă simt exterioară

lumii ce mă domină pe dinăuntru

alteori văd cum cerul se deschide

şi stelele se lămuresc

în mine cresc nedumeriri

iar gândurile disipate mă înlocuiesc

şi văd izvorul întregii existenţe

Ropot de lumină

ore sparte de îndoieli

mă cuprind fără măsură

adâncindu-mă în vreme

şi-n seninul spaţiilor mă-nfior

într-un soi de destrămare

ca într-o întrebare goală

cu un salt sfidându-mi timpul

şi sporind spre alte înţelesuri

strâng în braţe necuprinsul

iar în cercuri rupte

de început

pe copite caii poartă

ropot de lumină

Steaua mea de gânduri

prinsă-n vraja unei stele

de gravitatea lunii fascinată

cerul nopţii parcă mă atrage

ca o prăvălire-n muzică

şi în visare

fără timp şi fără loc

tulburată doar de forţa fanteziei

izbucnesc într-un elan vital

şi peste tot se iscă armonie

printre clipe o linişte profundă

se scufundă în deschideri

şi nu mai pot deosebi nimic

prinsă ca într-o absenţă

intru-n pliuri de neant

şi însumări de goluri

umplu împrejurul meu

în foşnet de şoapte subţiri

mă desprind de mine

şi într-o revărsare

de faimă temporară

curăţ timpul de umbra dintre noi

îmi simt urmele în aer

ceaţa-mi fuge de pe umeri

fluturi de lumină în fiori mă-mbracă

de la creştet până-n tălpi

şi un şir de gânduri trece

printr-un punct extins

ce apoi devine cerc

cu un centru pretutindeni

printre trepte difluente

se desfac în unduiri

lamuri ce se-nalţă în cascade

plinătatea lumii este un vârtej

peste care se arcuieşte zborul

cu fiecare clipă însumată

într-un întreg nemărginit

izbucnită din adânc de cer

în deschideri de zefir

ziduri incolore-nalţă

ca o pierdere de lume

steaua mea de gânduri

Ochii mei

deodată ochii mei

au început să curgă

două râuri paralele s-au făcut

şi curgeau, curgeau, curgeau

şi nici maluri nu aveau

unde verzi în spaţiu unduiau

eu priveam înstrăinată cum

peşti verzi în sus şi-n jos săltau

erau chiar şi crocodili

mă gândeam atunci la Borges

ba şi la Homer

auzeam o muzică difuză

din Oedip-ul lui Enescu

şi simţeam cum totul

dispărea în mod treptat

iar problema timpului

era doar problema mea

din somn greu m-am desfăcut

şi-am ţâşnit către oglindă

ochii mei frumoşi erau la locul lor

două boabe de smarald

mă priveau mirat şi blând

Eliberarea de efemer

înţelesuri fără înţeles

inundă închipuiri în depărtări

cu căderi într-un răsfrânt abis

curg aproximări

în orice amănunt

orizonturi în adâncuri

se scufundă

revărsări de fantezii nestingherite

în al vieţii cerc gonesc

de umbra unui gând

se sparg cuvintele

în fluturi de lumină

cu petreceri difuzate-n amintiri

de întoarceri înapoi

unde eliberarea de efemer

ia forma zborului

Labirint de linişti

lucrurile înfloresc în ochi

deschis spre marile iubiri

într-o întindere de seară

în labirint de linişti şi nădejdi

timpul se adună

într-un fluviu de culori

gând închis în larg deschis

adânceşte-n linii circulare

relaţia cu priveliştea internă

ce se scaldă-n efemer

prăvăliri în adevăr

adâncesc în înveliş revelator

aspiraţii ce transcend în ideal

iar în faimă temporară

creşte-n zori tăcerea

prin mirajul urmelor de rouă

pe copite rătăcite-n iarbă

în suave-mbrăţişări

şi în tandrele chemări

pretutindeni mă avânt