Aşezat pe malul pârâului Vădana, despre care legenda spunea că ar fi înghiţit în vremuri de demult fiul unei văduve, satul Băteşti se situează doar la 2 km de Făget, pe drumul asfaltat al „nisipului de Jupâneşti”. Se învecinează la nord cu Temerești, la nord-vest cu Făget, la sud-vest cu Colonia Mică și la vest cu Breazova.
Cele mai vechi urme de locuire datează din epoca bronzului, mai precis din a două jumătate a mileniului II î.Hrs. În 1554 satul apare într-un defter turcesc sub denumirea de Batest. În 1597, satul a fost donat de Sigismund Bathory lui Ştefan Török. În 1612 Gabriel Báthory îl donează lui Katalin Török, la 1617 aparţinea de comitatul Timiş, fiind zălogit de Gabriel Bethlen, iar în 1620 este donat, împreună cu Fărășeștiul, lui Ştefan Béthlen.
De-a lungul anilor localitatea a fost consemnată și în alte forme: 1597 Balyest, 1598 Batest, 1612 pred. Balest, 1620 Balliest, 1690-1700 Battyest, 1717 Bosche, 1723-1725 Badiest, 1743 Batjest, 1761 Batiesti, 1774 Pattiest, 1776 Batiest, 1828 Battyest, 1851 Battiest, 1913 Vadpatak, 1921 Băteşti.
În anul 1554 Băteștiul făcea parte din nahia Margina și avea 6 case impozabile, în 1569, 13 case, în 1579, 15 case, în 1776, 76 case. În anul 1869 avea 99 de case și 512 locuitori, din care 506 români; în 1880 avea 101 de case și 508 locuitori, din care 506 români; în 1900 avea 129 de case și 568 locuitori, din care 562 români; în 1910 avea 124 de case și 532 locuitori, din care 520 români; în 1930 avea 496 locuitori, din care 485 români; în 1992 avea 485 locuitori, din care 373 români; în 2002 avea 503 locuitori, din care 499 români; în 2011 avea 456 locuitori, din care 437 români.
Din punct de vedere administrativ, în secolul al XVI-lea făcea parte din districtul/nahia Icuș/Margina, la sfârșitul secolului al XVII-lea făcea parte din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Făget. De la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Făget, notariatul cercual Făget împreună cu comunele Bichigi, Băsești și Povergina, iar după 1925 este comună în judeţul Severin, plasa Făget. Din anul 1950, după raionarea administrativă a teritoriului, comuna Bătești alături de satele Brănești, Jupânești, Temerești și Bătești făceau parte din raionul Lugoj, Regiunea Banat, iar din anul 1952 din raionul Făget. Odată cu aplicarea legii nr. 2/1968 se desființează raioanele și regiunile, se înființează județul Timiș, iar satul Bătești este arondat comunei Făget (din 1994 orașul Făget) .
Potrivit tradiției locale, biserica de lemn ar fi fost adusă aici pe tăvălugi din fosta localitate Veţa, fiind trasă de şase perechi de boi. Nu se cunoaşte anul construcţiei, iar asupra datării s-au emis mai multe ipoteze, oscilând între secolele XV-XVIII. Actuala biserică a fost construită în perioada 1936-1939 și sfințită în 27 octombrie 1946, de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului. La cheltuielile pentru ctitorirea ei, pe lângă credincioșii din sat, au contribuit senatorul Victor Feneșiu din Făget și inventatorul Traian Vuia, fiul preotului Simeon Popescu, ce a slujit la această parohie în perioada 1880-1886.
În 1791, Băteștiul apare cu școală confesională proprie, nu și local, învățător fiind Isaia Iancovici, iar în anul 1845 cu școală în stare bună. Băteștiul și-a legat numele de momente importante din istoria Banatului: Revoluția de la 1848-1849, Primul Război Mondial, Marea Unire din 1918, Al Doilea Război Mondial, colectivizarea etc.