(fragment)

„Era spre sfârșitul toamnei, undeva ușor după anul 1920, când dincolo de ocean se anunța o mare recesiune, iar radioul fusese deja descoperit. În micul sat din comuna Rânghilești, liniștea fusese tulburată de refugiații din calea războiului ruso-polonez. Surorile Rozenberg ajutau la făcutul bagajului astfel încât să conțină cele necesare, dar să nu fie greu. Anastasia s-a decis să plece la București după Mihai. Nașa ei, Maricica Ehrenreich, a rugat-o pe Lucia Godean să-i găsească prin relațiile ei un loc de muncă. Nu era ușor, dar după câteva săptămâni, Maricica i-a transmis Esterei că la Capșa se făceau angajări pentru fabrica de ciocolată, așa că pregătirile pentru plecare erau în toi. Iulian a dat fuga la poșta din Ștefănești și a trimis o depeșă urgentă Silviei, care locuia în Capitală, o verișoară de-ale lui, la care Anastasia avea să stea cu fetița până se acomoda. Estera și Rașela erau îngrijorate pentru fată. Cum avea ea să se descurce într-un oraș mare, cu un copil mic ? Măcar una dintre ele să fi mers cu ea, sau să lase fetița la ele. Dar Anastasia s-a opus asigurându-le că nu aveau motiv de îngrijorare și n-ar fi acceptat în ruptul capului s-o abandoneze pe Antoneta. În sinea ei, își dorea mult să se rupă de acel loc cu amintiri urâte, rănile ei nu se vindecaseră. Voia un nou început, în care să schimbe tot ce avusese până atunci. Stagiul militar al lui Mihai dura doi ani și nu putea să mai rămână singură în sat. În plus, se gândea că ar mai putea câștiga ceva bani. Surorile Rozenberg i-au cusut haine de oraș, rochii și fuste din bumbac și stambă, și bluze de in cu dantelă. Iulian i-a cumpărat din Botoșani un palton, o pălărie, ciorapi și i-a făcut botine la comandă, la magazinul lui Iacobeț. Proprietarul unui căutat magazin botoșănean care avea să se însoare cu o tânără venită la el să comande pantofi de mireasă. S-au îndrăgostit pe loc, iar ea a anulat căsătoria aflată în pregătiri și s-a măritat cu Iacobeț. Tânăra mireasă nu era nimeni alta decât una dintre fiicele Maricicăi Ehrenreich, nașa Tasiei. Poveștile de viață nu lipseau din peisaj. Iar Anastasia se afla în punctul de a-și croi propria poveste.

Lucia Godean i-a trimis prin servitoarea Lenuța niște bani și o scrisoare prin care îi ura noroc ei și fetiței. Îi amintea să o caute pe doamna Tănase la Capșa, pentru locul de muncă. Lucia era tot mai puțin vizibilă în ultimii doi ani. O dată din cauza bolii fetei ei, care stătea mult timp internată la clinicile din Elveția, apoi din cauza unui scandal legat de unul dintre nepoții lui Jean. Acesta fusese găsit ucis în propria casă, în urma investigațiilor fiind făcută publică orientarea sa sexuală care l-a dus la pieire. Fostul său servitor, care-i devenise și amant, îl omorâse în scop de jaf. Întâmplarea a fost o pată pe familia Godean, toți membrii acesteia știau de obiceiurile și de petrecerile deocheate la care nepotul lor participa, însă nu aveau ce să-i facă. Era oarecum ținut într-un con de izolare socială, nu era chemat la mesele de familie de sărbători și nici la evenimentele mondene. Sfârșitul său terifiant, trupul său fiind strivit de un dulap imens pentru a masca crima, a făcut mult timp subiectul presei centrale, ziariștii găsind cu fiecare articol detalii picante din viața defunctului, fără a menaja imaginea familiei boierești. Abia după o altă întâmplare de notorietate- prinderea tâlharului care se autointitula haiduc, Gheorghe Coroi, autorul unor ravagii în județele Botoșani și Iași, presa și-a mutat atenția. Coroi tâlhărea doar oameni avuți și dădea banii celor săraci. Era un as al travestiului și probabil cea mai elegantă prezență în timpul proceselor la care a participat după prinderea de către jandarmi. Devenise o vedetă a presei. Ultimul său jaf a rămas de pomină. A intrat în casa unui preot și l-a obligat să stea că fața în jos, i-a pus doi cartofi pe ceafă amenințându-l că erau grenade care vor exploda dacă ar fi făcut vreo mișcare. În acest timp, a luat tot ce a găsit de valoare din casă și a plecat. Preotul a stat nemișcat ore întregi, până când au venit jandarmii care-i păzeau casa. Lumini anunța victimele când dădea lovitura, dar se deghiza într-un mod de nerecunoscut. Ca să poată trece de pază în casa preotului, se travestise în femeie. Însă firea lui de crai, aspectul fizic arătos erau subiecte pe care presa pedala, astfel încât tâlharul se bucura de o simpatie mai ales în rândul celor de condiție mai modestă. Acțiunile lui erau urmărite ca un foileton în ziare, iar capturarea sa, din cauza unei femei, a mutat centrul atenției de la alte probleme.

Anastasia a plecat cu Antoneta în brațe într-o dimineață de început de octombrie, încă blând și auriu. Surorile Rozenberg i-au dus valiza în trăsura luată de Iulian de la Kozak, văicărindu-se că era prea grea pentru fată și jelind-o de parcă pleca pentru totdeauna.

– Dar mai terminați, măi, femeilor, că nu se duce la război! Mai speriați și copilu`! le-a strigat Iulian supărat.

În sinea lui era și el un pic îngrijorat, dar cunoștea forța fiicei sale și era cumva liniștit că la gară urma să o aștepte Silvia și că o va lua la ea.”