Era o zi de Duminica Tomi, în satul Marga. Paștele morților, care în acest an a fost o sărbătoare a sufletului, mai mult ca și în alți ani.

Coșurile împodobite cu măsaie albe, cu broderia cât palma,  erau pline cu ouă roșii, colaci dăi rumeniți, sticle mici de răchie sau vin roșu, în caz că preotul spune o rugăciune la crucea mortului și face semnul crucii cu vinul roșu peste colivă.

Crucile lor nu erau departe, una de cealaltă. A lui Mihai Adam și a lui Andrei Poliță, vecini și prieteni de o viață, camarazi în Primul Război Mondial, frați în poveștile lor de pe front și acum statornici, în veacul nemuririi, două cruci albe, unde numai aducerile aminte mai învie povestea.

Comuna Marga se află în partea de nord-est  a Caraș- Severin-ului, fiind comună de graniță între Banat și Ardeal . Așezată în partea superioară a culoarului Bistrei, este limitată la nord de culmea Merea, o ramificație sudică a masivului Poiana Ruscăi, la sud de culmea Măgura-Văioaga-Sturu, aparținătoare masivului Țarcu, la est de pârâul Nermeș, care face hotarul cu comuna Băuțar, la vest de satele Voislova și Măru, de care o despat  dealurile Curteanu și Slatina. Când a fost atestată documentar, în anul 1470, Marga avea 75 de case, așezate în majoritate pe văile apelor. Stăpânul moșiei era Iacob de Marga.

Și, pentru că poveștile de viață rămân ca taină, nu întotdeauna descifrată, povestea lor  rămâne ca un cerc, frumos închis, presărat cu răni, cu neprevăzut, cu tristeți, dar și cu nebănuit, care te face să te întrebi cât de mic e omul în fața sorții pe care Dumnezeu i-o dă…

                              ” Când pleacă cătănile

                              Sacă toate izvoarele

                              Rămân numai pietrile

                              Să le ardă soarele.

                              Dge unge cătana pleacă

                              Rămâne casa săracă

                              Și copiii plâng pe vatră”.

La Regimentul 43 de la Caransebeș au fost chemați Mihai și Andrei în anul 1913, recrutați ca toți tinerii de leatul lor. 

Aproximativ 16% din populația austro- ungară, dinainte de război era formară din etnici români, a căror loialitate s-a stins, pe măsură ce războiul a progresat și s-a risipit, aproape total când România a intrat în război. Până în 1917, românii reprezintă mai mult de50% din cei 300.000 de dezertori din armata imperială. Prizonierii de război deținuți de Imperiul Rus au  format Corpul Voluntarilor Români, care au fost repatriați în România în 1917. Majoritatea bănățenilor luptă pe frontul de Est.

Marele Duce Nicolae, al armatei ruse încearcă să cucerească provincia Galiția a Austro-Ungariei, dar ofensiva rusă este oprită la Krasnic în anul 1914, dar al doilea atac rusesc cucerește toată Galiția la Lemberg.

Bătălia Galiției, denumită și Bătălia de la Lemberg a fost între Rusia și Austro-Ungaria, din primele faze ale Primului Război Mondial, desfășurată în 1914. Armatele Austro -Ungare au suferit  înfrângeri  grele și au fost  izgonite din Galiția, în timp ce rușii au caprurat  Lembergul și, timp de aproape nouă luni, au ocupat Galiția de Est.

Andrei este luat prizonier și dus în Rusia, în regiunea Kursk, împreună cu alți mii de prizonieri.

Familia de nobili, unde au fost duși pentru muncile agricole trăia, încă, rânduiala, bogăția, educația de dinainte de Marele Roșu.

Familia era alcătuită din Vasile Koslov, ramură veche a unei familii de nobili, Doamna Katia și doi copilași, dintre care, unul, de vreo șapte ani, tocmai începuse școala. Îl chema  Iuri Egor Koslov, bunicul dinspre mamă a ținut la numele Igor.

Despre Vasile, Vasilii, cum i se spunea, era un om cu suflet bun, avea o anumită blândețe. Cercetând pe  cei zece prizonieri de război, pentru lucru la câmp,ultimul, al zecilea, mai slab și cu un mers greu, datorită unei răni la picior, a avut cel mai mare noroc.

– Cu tine, ce să fac?Nu ești bun de lucru greu. Te voi pune să duci și să aduci pe Iuri de la școală cu trăsura, să faci cumpărături, te fac vizitiu.

În viață, nu întotdeauna se pune punct. Virgula, este cea care te duce mai departe, trebuie să știi să o folosești, pentru că forța ei nu îngheață lucrurile.Forța ei vindecătoare, nu o înțelegi dintru început.Dar, dacă ai răbdare…

Și așa, viața lui Andrei Poliță se schimbă.

Schimbă uniforma de război, rănile, plânsetele, morții, trupurile atâtor necunoscuți, ba schijele care-i trecuseră de câteva ori pe la urechi, cu o cameră curată, la o familie cu credință în Dumnezeu, făcându-și datoria, până când istoria i-a lăsat.

Era septembrie 1914. Duminica mâncau la masă slugile, prizonierii și stăpânii, era mâncare bună, mirosul acela de bucătărie, ca la el acasă, la Marga, îi dăduse, din nou, pofta de viață.

Îi venea în minte Nina, soața lui, frumoasă fată, cuminte nevastă, care cu lacrimi în ochi, îi spuse la plecare” Ai să mori pentru străinii ăștia, bată-i soarili, dar dacă nu mori, să te grijești, să te ții curat, iaca, îți dau o iconiță, păzește-o, roagă-te, că poate te aduce ”napoi” acasă.Te aștept.”

La Marga, casele erau mici și sărăcăcioase, majoritatea tencuite doar pe dinăuntru, cu geamuri  mici, încât abia intrau cu capul prin ele. Singura mobilă consta din paturi, în care strujacul era umplut cu fân sau foi de porumb (ghije) , o masă, câte o laviță și lada de zestre.Cei mai bogați aveau un blidar și un dulap (orman). Pe jos nu era podea , ci pământ bătut. A coperișurile erau din șindrilă (preșchilă) țigla folosindu-se mai rar, îndeosebi după 1900.

Andrei  vedea viața ca un om scăpat de moarte.Dimineața îl lua pe Iuri, îl ducea la școală, apoi după cumpărături, cum zicea  doamna, iarăși la școală, după băiat.

Și tot așa, cu biciul de vizitiu, cu sunetul copitelor calului, din când în când mai băga de seamă la cântecele pe care Iuri le îngâna în limba rusă.

Prinsese cuvântul :cer, copil, nori, floare de măr, joc, apă, sau:” belaia loșciad”-calul alb-

Calul alb, din Apocalipsă (19:11) este simbolul biruinței și al victoriei.

Așa, puțin câte puțin, ba pe la bucătărie: lodca, stacan, hleb,(lingură, pahar, pâine), ba chiar Velicaia Revoluția (Marea Revoluție). Andrei prinde curaj și, in 1917, o dată cu izbucnirea revoluției dintre roșii și albi fuge în satul lui, la Marga. Vorbea bine, cursiv, limba rusă, după doi ani de prizonierat.Deocamdată o ținea în sertarul memoriei, convins fiind că-l poate pecetlui cu întâmplările lui, cu tot.

Era bine acasă. Nina, copiii crescând, gospodăria mergea, vaca Lampi dădea lapte bun…

– Dar, Doamne, își aminti într-o noapte, da unde-i Mihai, nimeni nu mi-a spus nimic.

Mâine îl caut…

Între 23 August 1914 și 11 septembrie 1914 se dă marea bătălie a Galiției la Lemberg.  Andrei Poliță cade prizonier la ruși și Mihai Adam se retrage și luptă pe frontul austro –italian, unde cade prizonier în Tirol-Merano, spre Triest.

La Triest sunt îmbarcați pe un vapor și trimiși într-un lagăr de prizonieri, în sudul Italiei, la Toronto.Lagărul Overzeana.

Întrebat dacă vrea să rămână, Mihai își oferă serviciu ca oficiant sanitar, la cabinetul medical al prizonierilor.Căpitanul, medicul șef era un Von Gutemberg, care face o decepție din cauza pierderii războiului și refuză majoritatea obligațiilor.

Și astfel, Mihai ascultă cu sârguință, care sunt tabletele pentru cap, cum să panseze o rană, cum să coase..

– Mihai, Michel, dacă nu știi ce să faci, dai soldatului austriac sare amară…

Mihai are viață liberă. Face ieșiri, cu alți prizonieri la Roma, la Milano, ba se îndrăgostește de fata unui proprietar de restaurant și, spre nemulțumirea tatălui fetei, relația se întărește.Pe fată o chema Celestina.

Aducea, săraca îndrăgostită, de la restaurant două porții de mâncare, pentru Mihai și pentru căpitan.

La sfârșitul războiului, în 1918, românii sunt întrebați dacă vor să lupte pe  frontul românesc.Așa, Mihai se înscrie ca voluntar Toronto-Triest-Constanța și se înregimentează în luptă împotriva Austro-Ungariei.

Vine și el, înapoi la Marga, se căsătorește cu Eva, care îi descoperă în valiză pozele Celestinei.

Urmează, deci ,scena de gelozie.

În septembrie 1944, o parte din armata roșie vine la Marga., în capătul satului, la Colnic.

A doua zi se încartiruiesc și soldații ruși, care se dedau la furturi, țuică, brânză, șunci, alte alimente. Femeile tinere fug din sat la stâne, în pădure, ca să nu fie găsite și violate de soldații ruși.

Cei din Marga le mai dădeau țuică în schimbul unor obiecte furate, ceasuri, brățări, bijuterii, mașini de tuns, pentru frizeri…

Bunica lui Andrei se certa, cum știa ea, cu ei.Ba cu mâinile, ba cu o înjurătură, ba mai dădea cu câte ceva în urma lor.

Fără să mai țină cont de nimic, Andrei, scoate pecetea de pe sertarul întâmplărilor lui și începe să strige în rusă:porcilor, măgarilor, bețivilor, înjurături pe care militarii le raportează superiorului lor.

In localitate există un vorbitor de limba rusă care îi înjură. Vorba ajunge la colonel, care era șeful respectivului regiment.

Colonelul ordonă să îi fie adusă persoana vorbitoare de limba rusă.

– De unde știi limba rusă?

– Am fost prizonier, nu ca ăștia, ca porcii ăștia.

– Ce făceai acolo?

– 9 prizonieri lucrau la câmp. Eu nu eram bun de munca câmpului

– Și tu ce făceai?

– M-a pus vizitiu, să duc copilul la școală, să îl aduc..

Colonelului îi sticlesc ochii.

– Cum îl chema pe copil?

– Iuri.

– Și calul, cum il chema pe cal?

– Marele Alb.

– Și pe soție?

– Doamna. Doamna Nadejna.

Rusu se scoală, îl îmbrățișează, și-i soptește cu glasul smerit.

– Eu sunt copilul  acela.