Se împlinesc doi ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost poetul Traian Dorgoșan, exponent emblematic al boemei literare timișorene.

Prin anii ’90, la Festivalul Saltimbancilor, trecea încoronat Regele Sărbătorii. Atunci l-am cunoscut pe Traian Dorgoșan și mi-am dezlegat enigma lui ca Rege recunoscut dar neîncoronat al Boemei literare timișorene. Era acum cu adevărat pe tronul uzurpat de lumea meschină (care trecea cerșetorind lumină de opaiț), și redat împărăției sale de imaginarul artistic, chiar dacă era himera de „circusparada”.

Traian, mereu rege, „regele himerelor” (I. M. Almăjan), te face să meditezi mai mult la adâncul adevărat al „boemei”.

Șugubățul bonvivant de „la Tolce Vita” se recuza mucalit de la titlul de boem: „dacă la ora zece seara trebuie să fiu în pijama, sigur nu sunt băiat de gașcă boemă”. Nu ajunge să fii spirit nonconformist. Nu ajunge nici să fii intim cu băutura zi și noapte, ori să îngurgitezi agape repetate cu confrați de aceeași „gândire și simțire”.

Deliu Petroiu, într-un interviu,, se recuza și el de la titlul de boem și îmi spunea: „Boema desăvârşită e aşa cum a trăit-o de exemplu Dorgoşan, dar e şi tragică, pentru că la un moment dat îţi asumi riscul de a fi eliminat de viață”. La fel și Ghiță Pruncuț ș iDero (Dan Emilian Roșca) și Damian Ureche și Adrian Derlea au fost boemi autentici. Dero este într-un cimitir de la Schitul„Piatra Scrisă”, departe de lumea dezlănțuită, iar Dorgoșan în cimitirul Spitalului de la Gătaia, loc al „dezmoșteniților sorții”, din „salonul refuzaților”.

Poate a fost ultimul mohican al trupei boemepe care am cunoscut-o prin anii’ 90, la cenaclul „Cora”, supraviețuitoarea boemei autentice dinainte de ’89 (un nonsens în perioada postdecembristă).

Într-un interviu (acordat lui Eugen Bunaru, 1998), Traian se mărturisea atât de dureros în poetica lui: „Eu nu m-am jucat de-a boema. Eu am trăit boema cu toate fibrele fiinţei mele încordate până la absurd. Am zburat la trapez fără plasă şi mi-am plătit bezmeticul curaj şi aventura cu preţ de oase frânte şi de sânge… N-ai fost la mine la spital, ca să-mi aduci anaforă sfinţită? Nu m-ai văzut în cârje? Nu vezi cum şchiopătez?”.

Nici nu-mi venea să cred că a publicat doar două volume („Cellalt geamăn”, 1972, „Lacrima albastră”,1979, Ed. Facla) și o antologie, „Circusparada” (cuprinzând și câteva poeme inedite) Ed. Hestia, Timișoara, 2000, în degringolada editorială și inflația de plachetuțe geniale postdecembriste (dacă s-ar putea chiar lunare, nu doar bianuale!) Acela era lirismul autentic, cel secretat ca ambrozia!

Pictorul Murivale își amintea duios „Traian Dorgoșan este un prieten ales al inimii mele” –  era pe timpul boemei la amfitrioana Tanti Bibi,  unică prin noblețea ei.

La diverse întâlniri, își recita poemele (ca Damian Ureche), cu întreaga ființă, gesturile și intonația era punctuație și maree a fluxului, respirându-și poetic versurile.

Pentru cei mai vechi era prințul „risipitor de sine” al poeziei boeme a anilor 70-80.

Pentru cei mai tineri (care se credeau doar ei alfa și omega), era un ins enervant, uneori, care tot intervenea slobod la gură, abțiguit, când prindea un cuvânt din zbor și-l  adnota ludic (la o afirmație, într-o ședință de cenaclu: „Lui Noica îi plăcea prin Eminescu să repete: «În fiecare om o lume îşi face încercarea»”, Traian taxează „Eşti un paranoica”).

Nu înțelegeau de ce i se permiteau intervențiile inoportune (chiar la lansările„oficiale” din sala„Orizont”, prezidate de Herr Direktor C. Ungureanu). La o lansare alui Marius Munteanu, I. Boldureanu subliniase: „E poet dialectal, de fapt, pentru că e poet!”; „Cu majusculă!”, completase Dorgoşan, ca cetăţeanul turmentat care spune în fond adevărul. Un intrus din sală, enervat de desele lui întreruperi, răbufnește„Cine-i ăsta, domnule?! Închideţi-i gura!” Toți întorc capul crunt acuzator către cel enervate. Respectivul, nedumerit, e nevoit să tacă rușinat.

Traian era să ajungă personaj de roman: prozatorul timișorean (naturalizat în Elveția), Cătălin Dorian Florescu, venise întru documentare, atras de viața lui picarescă. Dar, n-a fost să fie.A fost surclasat de povestea prietenei din tinerețe, regăsite, păpușăreasa Zaira, revenită milionară din America.

Așa i-am cunoscut, în tandem, când l-am văzut,prima data,peTraian, cuminte și ferchezuit, la costum, cu cravată, la o masă la cofetăria „Casa cu flori”, de pe Alba Iulia. Era pregătit să meargă la dentist, să-și repare dantura cariată de boem. Era timpul cowboy-ului de El Dorado. Nu știu dacă a reușit să meargă la toate ședințele de la dentist, și dacă Zaira n-a fost tot o himeră tribut tinereții.

Din locuința din Piața Operei, s-a mutat prin Freidorf, apoi s-a tot pierdut în orizontul plecărilor.

Pe Facebook cineva începuse o listă cu decese ale anului 2017, înscrise în memoria afectivă: Regele Mihai, Augustin Buzura, Radu Cârneci…

Altcineva completase cu nume din Vestul Apropiat: Traian Dorgoșan, Paul Doru Chinezu, Corina Victoria Sein, Gheorghe Mocuta, Leon Vreme…

O lume selectă, pe Calea regală, Măria ta, Traian!