Montagnerusse
Sunt timpuri când nu poți deschide porți în cuvânt,
Timpuri cu gust de acrilic și de celuloză.
Noaptea ți se strecoară în pat ca o astenie de toamnă
Iar tu îți ștergi îngerii de pe coapse în silentmood.
În tramvaiul 23 s-a rostit atâta poezie încât îți unduiau sânii
Și, revoltată de isteriile celor din zona urbană,
Ai trimis în eter poveștile de pe insta.
Atâta poți! Să te multiplici în cele 33 de secunde desăvârșite,
Să aplici pentru o dragoste imperfectă și să blochezi
Calamitățile ce vor veni cu 41 de grade pe scara Richter.
Este epidemie de resentimente și în acest vacuum în care locuiești
Oamenii au propriile lejerități, noninvazive.
Hei! Tu chiar ești bunul samaritean, cel care și-a lăsat umbra
Să trăiască lângă vasele de război?
Sau poate /fără să citez din Sartre/simpla mea existență
Pare o interogație de mironosiță despre sensul unic
Atunci când te-ai împrăștiat printre miile de cutii de pantofi decupați
De la mall.
Aici filmul polițist rulează iar tu îmi ții umerii strâns
Și monologhezi cu al cinșpelea simț
Cel care îți spune că din 5 artiști unul va muri
într-un montagnerusse.
Emotiondrone
observator/azi@
poezie în carantină și îngeri ai urbei
care planează peste cartiere
reinventăm situații firești
coadă la poșta din rovine și cinematograful hi-tech
de când s-a impus situația de urgență nu ți-am mai zis
nimic despre cămașa ta fucsia
felul tău neutru de a-mi vorbi
care stârnește o furtună în mintea mea
despre războiul psihologic
//born in december/
prin centrul vechi se bea la terase amaretto
din pahare de plastic
și câțiva tipi gen old generation
scriu la ziar/fuckdown/
articole din aceeași categorie
nu sunt schimbări de stil
( te îmbraci impecabil)
de mâine sosesc comenzile prin curier
și nu poate fi vorba să renunț
la plimbări prin orașul plin de măști
poți să vii ca atunci la parbrize
doar să respirăm
libertatea în doze mici
cu nebunii nonizolare
și/fără să ieșim din sanctuar/
să îmi transmiți emoții
despre un univers /,,citat din Coelho „/
în care semenii mor distanțați
iar drone survolează
(Auto)distanțare
vara/cuvintele tale peste cartier trăim all inclusiv
parcă din martie păsările se întorc și (abonament la reviste) ne-am transformat
în tipizate
scriu încă o declarație pare redundant dar te iubesc din (auto)izolare
îmi amintesc de Ovidiu și insula lui plutitoare
nu ne vor trimite în exil nu ni se vor desena aripi
ipotetice
între lumi convergente din orașul meu vine setea aceea teribilă
și cei 3 metri de autodistanțare
vacuum//@
ție ți se par oamenii neschimbați?
trebuie să revezi centrul orașului starea aceea latentă
din care se ridică doar cei cu măști invizibile
drone survolează și eu încă pun la story normalitatea
când treceam prin mall ingenuu și îți aruncam un surâs echivoc
tu de atunci nu ai uitat cele 4 ore ( suntem la starea de unfriend)
cu câte lucruri inutile am decorat existența și alergam la Aman
să rostesc versuri albe
se poate scrie poezie în starea de pandemie?
se poate dar nu poți respira în fața display-ului
prin cartier se simte jocul de-a vacanța nu e nimic impecabil
doar liniștea în care îți trimit virtual tensiuni
și am lăsat panica//totul e military arm ca la Wuhan
Covid 19 scoate din mine ce e mai bun dar frații mei din Italia
zic că de acum încolo carnavalul de la Veneția
se mută în piața publică
am început să mă plimb ca atunci ca atunci vara asta ne dăm cu parapanta
Paragraf
dragostea aceea de departe se rostogolește întotdeauna
peste axul lumii cu timpii ei morți
și tu intri în carantină//orașul devine senil//
parcă nu mai poți fi grația aceea roz care persifla statuile
și îți citea pe nerăsuflate fiecare minut
se arcuiește cerul peste centrul vechi unde ploi silfide
pătrund în mansarde
și oamenii străzii trag cu suculență din chiștoace
numai noi ne șicanăm cu aceleași gesturi obtuze
și nici măcar nu s-a aprins steaua nordului
cu cei 1000 de volți în derivă
iată//zic și eu//nu poți fi sunet și literă
nu poți reașeza ordinea în hipersentimente
deoarece (cânți la două mâini) este dificil
să nu te îndrăgostești în ziua zen
dar orașul îți întinde un abonament la sală
/în prim plan stă arta cu emoji-uri dezechilibrate
însă izolarea te împiedică să numeri km de erotisme ieftine
și o dai în 35 de alineate
Love potion
A venit vremea să purtăm măști de serie
să îmbrățișăm aerul decupat din care am extras emoții taciturne
și să nu ne mai recunoaștem olfactiv
În arbori se simte evanescența vieții fluidul magic care umple scări și amfiteatre
Poți locui 3 secunde în clădirile bătrânului oraș
din gurile de canalizare ale căruia
te vei ramifica?
Om lângă robot și frunze lângă patruped
așa va arăta viitorul incert
de unde mă vei privi/de la o distanță de 1 metru jumătate/
cu condescența unui asimptomatic
Toate bolile lumii s-au strâns lângă stadioane biserici muzee
și nicio infuzie cu elixirul care te transformă în supraom
nu poate să atenueze efectele izolării // #lacasadepapel
Haosul din mintea mea zice că aici și dincolo
lumea este populată de pandemii
Nici dragostea cu toate isteriile ei nu poate reduce riscul de îmbolnăvire
Totuși la starea nației te întreb de ce trebuie să ne îmbrățișăm
cu gingășiile și cu iluzii
de parcă vom mai fi vreodată în avion spre Roma?
Puneți masca și mănușile! De acum încolo
@războaiele se vor scrie între noi
Postsincron
Sunt aici cu lumea mea în degringoladă,
cu miile de secunde funny,
pe care doar tu le poți multiplica
dar nu ai încă puterea de a împrăștia
fumul țigării rubensiene
și nici nu poți să conduci în timpul eclipsei
până la casa cu acoperiș orbitor.
Autostrada lucește, apoi clipocește ,
exact ca un om fără anotimpuri.
Eu inventez primăveri astenice,
le rezum biografia,
apoi le trimit în lumea dezechilibrelor emoționale.
Ca într-un macrocosmos adevărat,
oamenii nu se sincronizează în timpul pandemiei,
își dezinfectează aerul, surâsul, slăbiciunile
apoi trag peste libertatea publică un ∞ de emoții.
Tu privești dincolo de starea de urgență
și vezi drumul singurătății // 20.20//
cum se ramifică
până în epicentrul orelor cu vibe pozitiv.
Lumina ne pătrunde în plămâni non invaziv
ca într-un apus la Acapulco
și reinventăm respirații fosforescente.
Restart
În ziua aceea fragilă cu știri negative
te-am văzut îngrijorat;
nu era decât teama că anii intermitenți se vor opri
iar noi ne vom muta într-o dimensiune
fără spații libere, ordonați după gradul de virusare.
Invadaseră toate camerele unde copilărisem
și înnebuniți de panica aceasta
ne-am hotărât să rupem certificatul de căsătorie.
Oamenii căsătoriți nu se tem!
Noi însă trăim în centrifuga acestor zile sufocați de non-emoții.
Dintre toate pandemiile dragostea este cea mai virală,
însă de data aceasta oamenii s-au îmbolnăvit cu adevărat,
fără să își poată atinge nici umbrele, ,nici lumina din iris,
ascunși de freamătul vieții ca niște poeți în delir…
Fără îndoială atinși de lipsa aerului,
Pendulând între ceasul de început și sinapsele timpului.
Oamenii, cu bolile lor vii vor intra triumfător în legenda urbană
Unde te poți îndrăgosti de la un metru distanță
Și, iar și iar, poți să fabrici vise despre distanțarea
Care nu poate exista între două respirații.
Sentimente incolore
acea zi fără echinocțiu mi-a schimbat viața/știai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriașă de la intrarea în orașe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
și beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toți artiștii nerealizați
ți s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoții pure,
din toți arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
și , doar eu, voi fi țigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poți trăi în parcări subterane ∞love
și absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morții
iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufletește
căci eu și cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioși capabili de a ne multiplica #pinkemoji