1.

Drumurile strâmbe nu duc nicăieri, mi-ai zis și geamlâcul acoperit cu stropi uriași ne-a vorbit într-o limbă necunoscută, am auzit sunetul păsării lovite de geam, cuvintele ei ne-au rămas impregnate-n lobul frontal.

Acest trup neînsuflețit al imaginilor din trecut, acest giuvaer nepurtat, umbrar al existenței, a fost carapacea de aur a zilelor fără încredere, când vântul mă lua de guler ca pe un borfaș, și cuvintele din geamlâc nu le pot uita, au venit ca un regiment de husari, o cavalerie ușoară a adolescenței,  „buretele timpului șterge tot”, iar în ochii mari, albaștrii s-a oglindit celălalt chip, masca interioară de care ne rușinăm.

2. 

Ce folos are rușinea

Cureaua cu care ne legăm  să nu ne pierdem în beznă

Aripile de carton pe care le-am primit la repetiții

Când totul este atât de neînsemnat în fața buzelor ei

Când mâna ei schimbă direcția, cade carnea de pe noi

Fără luciditate ne repezim ca o haită la  bucata de carne cu picioare subțiri.

Să iei un picior în gât, în clasa zero. Să-ți  se povestească despre reziliența la stres, societatea a digerat democrația. Nu votăm partide extremiste cu nume de metale prețioase.