Alunecă omenirea de pe planetă

alunecă omenirea de pe planetă
zăpada de pe acoperiș
am picioare de cretă
și trup de frunziș

nu va fi răsărit de soare
nici asfințit nu va fi
deși din valuri soare răsare
și se duce-n pustii

planetă arsă, pârjolită
iarnă cumplită în veci
Pământul nostru nu mai există
e doar una din stelele reci

alunecă omenirea de pe planetă
zăpada de pe acoperiș

Astăzi orașul nostru arată bine

astăzi orașul nostru arată bine
a venit primăvara
catedrala și-a înălțat umbra spre cer
turlele ei sunt majestuoase
porumbeii în piață sunt mai domestici
stau pe umărul, pe palma, pe creștetul meu
gimnaști fac tumbe în locul de promenadă
și oamenii ii aplaudă
copiii aleargă la întrecere cu porumbeii
băieții cu biciclete, trotinete, motorete poarta cutii galbene cu comenzi pentru acasă
o galerie de artă a ieșit cu vernisajul în strada pietonală
la vernisaj oamenii poartă pahare cu vin roșu, roze, alb
și eșarfe la gât
se aprind lumini la ferestre, pe stradă- farurile autoturismelor

am un sentiment de adolescent uimit de viață
mă simt ca un gândac kafkian
a venit primăvara

Karlovy Vari

Scriu pe telefon la 5 dimineața
în Karlovy Vary
un gând ori un sentiment
nu ma lasă pradă somnului

asta sunt -o pradă
pe care o smulge cuvântul de veghe
cuvântului de vis
ori invers

nu știu dacă am visat
ori am mai fost aici
în alt mileniu
sunt iar azi pe aceste străzi
la aceste izvoare fierbinți
între imense clădiriri
în mulțimea cu bogați multi bogați
eu Săracul român
care plâng
după biata mea Herculane

Vocea fără sunet

un sunet surd aud
ca o eboșă a unui ecorșeu
chemat spre sud
și țintuit mereu
în dunga zilei de cristal
drept piatră prețioasă fiu
când mă voi socoti opal
salvat de mine însumi în pustiu

acolo este sunetul din rai
care dă seamă de tăcere
tu doar ascultă-l fără grai
și vino că avem puterea

cu care mă ridic din nou
la ceasul cel uscat al morții
acesta-i ultimul ecou
oprit de zăvorul porții
care cade cum i-a fost rostit
de Vocea fără sunet auzit.

Poemul simfonic al Fluviului

merg pe firul apei
invers
de la vărsarea în mare
spre izvor
si mai departe
în magma pământului
unde e plămada vieții
a tot ce apare la suprafață

acolo focul pământul și apa sunt Unul
acolo trebuie sa fie secretul
trimis spre lumina Soarelui
de acolo pleacă și fiorul prim al acestui bici de ape
care este dinainte de oameni
și rămâne după ce oamenii pier

e cursul lui printre pietre
și printre oameni
vin spre apa aceasta primordială
pești și alge
și alte ape
care cad din cer
ori din munți

un amalgam de sate orașe și porturi
de pescari și vâslași
de palate sub ape și peste ape
care apar și dispar valuri-valuri
cum apele Fluviului

Sunetul sângelui

clopotul de piatră din Piața Traian
are sunet greu
ca gândul prăbușit
sculptorul a dat formă
sunetului
sângelui mereu sângelui
fără de care niciodată
libertatea nu
este