Într-o zi de vineri, cu un cer albastru, sticlos, pe un ger chinuitor, ce izbucnea din rafalele de vânt, care parcă amorțise văzduhul, la Făget era târg. Dis de dimineață poiana a fost ocupată de căruțe, oameni, animale, mărfuri de tot felul, ca și cum cineva împărțise în pătrățele spațiul, încât să aibă loc fiecare. Țăranii au adus la târg marfă, în speranța că vor face rost de ceva bani trebuincioși, în prag de primăvară, când sunt atâtea de făcut. Oferta e mare, dar prea puțin se vinde. Când se oprește lângă sacii cu cereale, lângă căruța în care sunt trei viței, aproape de remorca cu purcei, lângă harnașamentele bune de înhămat caii, în locul unde se vinde var sau te uiți lung la căciulile ce le plimbă prin tot târgul bătrânul Aurel Petric, dai vânzătorului un strop de speranță. Ești luat ca un posibil cumpărător. ”Merge?”, întrebi. ”Nu”, ți se răspunde cu dezamăgire. ”Lumea nu are bani”, trage un bărbat concluzia, având pretenția că știe exact ce se întâmplă, vineri de vineri, în târg. ”Cine vinde, spune că e ieftin, cine cumpără, zice că-i scump”, se amestecă în vorbă o femeie, care bate pasul, mărunt pe loc, să se mai dezmorțească.

Gerul îți taie obrazul, te dezbracă până și de cojoc, dar căciulile din ”Caracul”, aduse de la Orăștie de moș Aurel Petric, nu au trecere. ”Nu am vândut nimic, n-am bani nici de-o ciorbă, plus drumul… Asta e, că nu știu să fur, și-apoi nici nu mai am ce, că au furat alții”, vorbește cu umor moșul, semn că e lămurit demult că viața nu-i o simplă întâmplare. Prețul ar fi 180 de mii, dar dacă e hotărât omul să cumpere, moșul lasă căciula la 150 de mii. Are mândria că e blănar autorizat, că de când se știe numai asta a făcut, că marfa lui e de calitate, chiar dacă lumea nu cumpără, pentru că e săracă. ”Ce-o să spună baba când ajungeți acasă, fără un creițar?”. Râde cu poftă moșul și cu mișcări repezi și scurte, cu palmele vârâte în căciuli, le învârte cu dexteritate făcând un mic spectacol. Mai încolo poți cumpăra o vacă dacă ai șase milioane, un cal de tracțiune, bun, cu 12.000.000, un vițel de trei luni, cu un milion, poți cumpăra orice, oricât, de oriunde din târg, numai să ai la ce să duci mâna la buzunar. ”Cine vinde, spune că-i ieftin, cine cumpără, zice că-i scump”, se spune prin târg,  numai că, de un timp, aceeași lume face, adesea, din ofertă, un prilej de a privi neputincioasă.