Iarnă frumoasă

Din haina vieții fulgii cad,

Parcă ar fi scame de-argint,

Dar astăzi eu nu mai sunt brad

Și nici nu pot să mă mai mint.

Cu un topor am fost tăiat,

Căci toate au câte-un sfâeșit,

Și dus în dar unui băiat,

Pentru a fi împodobit.

Pe crengi, ca-n brațe să țin pungi

Cu tot ce el și-ar fi visat

În nopțile lui reci și lungi,

Când adormea plângând, în pat

Și-atunci, când văd că-i fericit,

Așa cum nu a fost vreodată,

Nu-mi pasă dacă am murit

Îmi spun că iarna-i minunată

Mantaua vieții

Luminii, ochii-nchiși îi trag perdeaua.

Soldatul ostenit s-a-ntors acasă,

Aruncă la gunoi, scârbit, mantaua,

Speranța tomberonului o lasă.

Cum să mai lupți, război când nu mai este

Iar, de ar fi, tu ai o pușcă ruptă?…

E totul de acum doar o poveste

Ce amintește numai de o luptă.

O vor citi, probabil, cei ce vin

Și o vor spune, poate, mai departe,

Chiar dacă el, plecând câte puțin,

Uitând mantaua, se îmbracă-n moarte,

Apoi vor bate vânturi funerare,

Vor văluri perdele-ndoliate,

Mantaua putrezește și o doare

Că are-n buzunar singurătate

Iubire în iarbă

Amintiri mă poartă prin iarba aceea

Dintr-o noapte caldă, o noapte de vară

În care aflasem ce este femeia,

Pentru prima dată, pentru-ntâia oară.

Ooo, ce iarbă fină, cât de mătăsoasă!

Îi plăcea și ei să fie mângâiată

Și-atunci am înțeles de ce ea mă lasă

Pentru-ntâia oară, pentru prima dată…

În ochii ei Luna privea ca-n oglindă,

Iar ea-mi scutura stele de pe umăr

Când voia în brațe, strâns, să mă cuprindă,

Unu și cu una să facem alt număr.

Acum e târziu și iarba-i ofilită,

Doar în amintiri azi timpul se măsoară,

Mă strânge în brațe o altă iubită,

Dar iarba-i deasupra pentru-ntâia oară