Schimbă-te

mâine, ca mine,

au altă culoare norii

de mâine

schimbă-te devine o deviză

în ciuda practicii mutuale

comparând notele între ele

n-aș avea niciun drept să fiu aici

nu-i așa? dar ce scriu acum

pe mâna ta rămâne secretul care

mă acoperă și-mi revendică

viața –

în jurul memoriei tale

frumoase.

Pace

și siguranță

în foaia albă

sursa ta de înviorare

apartenența la tot

ce ai crezut că știi

pace

reziduuri de plastic

vise sparte ca

oglinzile turnate pe

tot ce a rămas

în cartuș

ca un cuvânt

care te salvează

de la moarte.

Sunt obosită de tot

azi voi sta la umbra unui copac

și îmi voi preface gândul într-un

cuțit care se rotește ca să deschidă

răni și din nou să le lipească prin

ardere. piele închisă

în zăvoi nu auzi țipetele albe

în zăvoi crestele munților se deschid

ca într-o cutie un mic taburet

pe care te așezi și e –

liniște.

Ruta

cineva să-mi spună acum

ce rută să aleg

ața cu care trebuie să mă leg

pe cine să iert

cineva să-mi spună acum

ce s-a petrecut

înclinarea și îndreptarea

sunt la fel când

nu mai distingi

într-o cameră albă

tu să fii vocea care să-mi spună acum

ce rută să aleg

du-mă undeva unde nu mai simt

spini în toate oasele

umeri amorțiți și teroarea

nopții cu ferestre închise

toate gloanțele trec prin pereți

cu ce îi vei căptuși?

Nesu – 

– pusă contradicțiilor

cu mintea în multe locuri

mă-ndrept spre perioade mai bune

o frumusețe de care

nu spune nimeni nimic

apreciază dronele care nu zboară peste

blocul tău

apreciază avioanele care nu survolează

în timp ce te-ndrepți spre

amintiri

simți ceva

s-ar putea să fie o armă

departe. spune-i pe nume

e mintea ta înfricoșată

caută cel mai scurt drum

ți-e frică, dar nu de moarte,

ți-e frică de ceva indestructibil.