Destinul e tragic

Destinul e tragic, de nu-l strunești
Se schimbă ca gândul când mor din speranțe
Și doar iluziile, mai agale, încearcă alt drum
Imprevizibil, ca toate celelalte, ca un mal de ocean
Cu începuturi fără noimă, apparent, deschideri spre larg
Când totul pare posibil și nu e, doar alte amăgiri
Ce se agață de suflet și-ncearcă să zboare mimând un alt dor.
Mașini și avioane dospesc împrejur
Un altfel de aer, mai dur și mai greu
E lumea cuprinsă de febră și moarte
Lumină mai rar, printre oameni, la fel.
Pustnicul stă și veghează, rugăciunile i-au murit.
Doar toamna nebună petrece-ntr-un jilt aurit.

Despre timpul lui a fi

Clipele sparg monotonia timpului
Alunecă în culori spre vâltoarea neantului
Poartă cu ele frânturi din vieți
Într-un amestec haotic, împreunând-despreunând…
Stăpânul zilei s-a supărat amarnic
Nu mai cheamă zorii trandafirii
A pus zăgaz orelor de lumină
Cerul rămâne înnourat de griji.
Peste lume plutește o negură urâtă
De parcă s-au adunat numai gânduri negre în stol
Speranțele stau la fund, în stratul sulfuros
Adâncimea mării nu mai lasă peștii să respire
Prin valuri, delfini sălbatici mușcă din apusuri
Timpul zâmbește atotputernic

Zborul din vis

Deziluziile, ca zborul din vis
Ușoară planare peste culori
Când ielele își caută poienile să joace
Între arborii pustiiți de frunze
Unde se adună și speranțele, împreună
La sfatul de taină al gândurilor nespuse.
Zeul cel mare trage un semn cu nuiaua
Jos, furtunile se plimbă pe dealuri
În râsete vesele, lupii se adună
Și mușcă adânc din zile, aduc noaptea mai aproape
Martoră la prăbușirea dorului de ducă
Încastrat într-o cochilie albastră
Plutind pe un râu fără nume, aiurea,
Spre o destinație din niciunde.