Aş începe cu Paul Eugen Banciu. Avea biroul faţă în faţă cu al meu. Începuse, în 1970, cu un roman excepţional, Casa Ursei Mari, după care, imediat, s-a  făcut filmul Femeia din Ursa Mare. Paul a început să scrie scenarii, dar şi romane monumentale. O capacitate de muncă  rarisimă. Zigguratul este unul din romanele parabolă, de la care ar începe istoria noului roman. Cu Muflonul se întoarce la amintirile lui de gazetar, de jurnalist.  Cu Demonul discret şi, mai ales, cu Oastea singuratică, începe să scrie despre  viaţa şi destinul scriitorilor. Ei sunt, zice cu pesimism Paul Eugen Banciu, oastea singuratică. Ei sunt singuri; începe să scrie și eseuri, pe care le publică, număr de număr, în  ”Orizont”. Principiul incertitudinii a ajuns, în ultimul număr al revistei, la episodul 79. În tot atâtea rânduri a vorbit despre el, despre lumea în care trăiește, iar în ultimele două apariții despre bătrâni. Ce se întâmplă cu vârstnicii, cu amintirile lor. Bătrânii își trăiesc mereu amintirile așteptând să plece.

Paul Eugen Banciu nu se aștepta să plece, dorea să mai termine ultimul său roman, la care lucra, acolo, sus, într-o localitate de munte. Sus, pe munte, ascensiunile sale făceau parte din viața lui. Întotdeauna urca!

– Până unde? îl întrebam.

– Până la cer, răspundea, crezând că glumește.

S-a întâmplat să fie, în ziua de 13 octombrie 2025, plecarea lui!

Dumnezeu să-l odihnească!

( A consemnat Dumitru Oprişor)