Ileana Petrean-Păușan și-a disipat talentul scriitoricesc în reportaje literare, monografii consistente (despre satul natal, Tresnea, spre exemplu), eseuri de profundă analiză și filosoficeasă înțelegere a lumii în care trăim. Poezia este, însă, giubeaua în care, din când în când, tăinuie, cu osebită băgare de seamă, adamante.

„Sculpturi în bobul de rouă”, (poeme apărute la Editura „Caiete Silvane” – Zalău, 2026) face figură aparte. Spun asta deoarece poeta are o cu totul altă abordare a realiltății, spre deosebire de jurnalismul din presa sălăjeană, pe care l-a practicat o viață. Impostația interioară conferă timpului ceea ce este al timpului – calitatea și, totodată, defectul de a curge. Inexorazbil. Iar Ființa nu face altceva decât să constate: „am ajuns/ la lecția/ la care / îmi predau/ amintirile” (Autodidactă – p.32). În chivotul sufletului, autoarea îngăduie popas  amintirilor din junețe: „o iubire jucăușă/ ieri scântei/ astăzi cenușă/ o iubire lină/ adâncă/ , azi nisip/ și mâine stâncă” (Scurtă lecție de iubire I-p.37).

Timpul însă – sculptor de mare respirație – caută materia primă în care să-și modeleze inspirația. Bucuria de a găsi bobul de rouă, deschide o nouă perspectivă asupra lumii, cronosfera și fotosfera soarelui având darul „să topească încet/ ca un estet/ fiecare strop de rouă…” (Sculptură în bobul de rouă – p. 9) Demersul liric al poemelor înserate în acest volum pare să nu iasă din căușul viersului minimalist, care concentrează în cizelura izvorului poetic o serioasă notă de modernitate.

A fost odată

ca de multe ori

povestea-adevărată

pe care-o știi, o dori

și te înfiori

la fel

ea și el

locuiau în aceleași sentimente

în aceleași gânduri în aceleași vise

aprinse

locuiau în aceeași poveste

până-a invadat-o al treilea

și nu mai este

(Al treilea III – p.13)

De aici încolo intervine personajul care bântuie suflete și clamează sacrul:  Moartea, iată! Și murim în fiecare zi, încet dar sigur, cumulând fericiri și nefericiri, acoperind cu hemation neîmpliniri și împliniri, opindind spre veșnicia din noi și de aiurea: „cât suntem copii/ nu cunoaștem/ miezul cuvântului moarte/ cât suntem tineri/ poate/ moartea iubirii ne-spăimântă/ și frica de-a rămâne/ singuri și goi/ cealaltă moarte e departe de noi” (Cealaltă moarte – p. 14).

Asistăm la un genotip liric de cea mai bună calitate, în care întrebările existențiale circumscriu viața, dragostea și moartea într-o sintaxă și semantică originală:

te întreb moarte,

dacă ești așa de tare,

de ce te ascunzi și lovești

ca la drumul mare?

tu nu te lupți niciodată,

știi bine,

         doar viața

se luptă cu tine…

(Doar viața – p.53)

În ansamblul poemelor sale, „Sculpturi în bobul de rouă” pare a fi un transfer între realitate și fantezie. Și numai după ce acest proces a fost îndepinit cu succes, linia direcoare a fanteziei se întoarce în realitate. Este o formulă sigură în catastaza poeziei autentice. Iar Ileana Petrean-Pășan are știința de a duce viersul la acest nivel al exprimării tragic-liniștitoare.

Cu efect emoțional puternic asupra Ființei.