Specializată în a devoala conexiuni ascunse, în a scoate la lumină părți și fațete total necunoscute ale unor personalități istorice reale, în a propune de fiecare dată o altă versiune – pe cât de viabilă, pe atât de plauzibilă – a unui/unor eveniment/e petrecute nu cu multă vreme în urmă ori, dimpotrivă, acoperite de negura anilor și a uitării, Liliana Ardelean este o neobosită căutătoare de comori disimulate în pliurile memoriei colective. Ale timpului. Ale rutinei noastre în a înțelege și interpreta vremile de altă dată. Mai mult, ea aduce în romanele sale o ”actualizare” stricto sensu a acestor figuri emblematice și/sau întâmplări ”de epocă”, revendică ori chiar inventează, acolo unde e necesar, legături subterane care i se relevă doar scriitoarei, conexiuni subalterne ce sunt, simultan, adevărate și false. Imaginând o contemporaneizare a zăpezilor de atădată, romanele Lilianei Ardelean sunt veritabile ucronii, în care progresul omenirii se întemeiază pe o asumată libertate în fața timpului: fantasmele epocilor apuse se mișcă lejer printre noi, ”călătoresc” dezinvolt între trecut, prezent și viitor, ne infuențează sau chiar dirijează destinele, ne orientează pașii în direcții imprevizibile. Ne transformă în ființe ce sunt deasupra trecerii inexorabile a zilelor, anilor, secolelor. Nemuritoare precum nemuritori sunt și aceia care, înainte noastră, au dat dimensiune și sens Istoriei…

Ce legătură există între condotierul Robert Guiscard de Hauteville, țandără desprinsă din Tancred, coborâtor direct din neam de vikingi pursânge, conte de Apulia, duce de Calabria și senior al Siciliei, soț al Sichelgaitei, prințesă de Salerno, preafericiții părinți ai Mafaldei de Hauteville-Salerno, căsătorită cu contele Ramon Berenguer al II-lea de Barcelona, iar apoi cu vicontele Aimeric I de Narbonne, și nefericitul principe valah Constantin Brâncoveanu, Domn al Țării Românești, voievodul cu cea mai lungă domnie din istoria Principtelor? Aparent, niciuna… Ce îl leagă aventurierul grec Byzas, întemeietorul Bizanțului, de Revoluția anticomunistă de la Timișoara din 1989? Nimic… Ce au în comun cetatea Ezstergom, capitala Regatului Ungar a lui Géza,  fiul lui Taksony, căsătorit cu Șarlota, fiica lui Gyula de Alba Iulia și  tată al primului rege maghiar, Ștefan I, și Istanbulul anului 2025?… La prima vedere, tot nimic!… Dar, pentru că literatura, romanul, în speță, vorbesc despre viață și lume nu așa cum sunt ele, ci cum ar putea fi, asemenea relații și conexiuni subterane nu trebuie în întregime, excluse. Dimpotrivă! Dacă nu există, ele sunt/pot fi inventate, mai cu seamă că unii oameni au darul de a vorbi cu umbrele, de a călători în trecut, dar și în viitor, după cum le e voia și înțelegerea cu  fantasma pereche…

Cu aceste temeiuri, fascinată de posibilitatea de a rătăci fără limite, în imaginar, dincolo de orice logică deterministă, Liliana Ardelean face, și în Conclavul fantasmelor sau Aventurile Mafaldei de Hauteville, demostrația că Istoria nu e doar trecerea ireversibilă a vremii (”Timpul, cum e timpul, a tăcut și s-a scurs fără să-i pese”) și nici (doar) cronologie, succesiune riguroasă de evenimente, ci mult mai mult:  o perpetuă și impredictibilă tectonică a plăcilor temporale, care se mișcă bizar, aleatoriu, se apropie și se îndepărtează unele de altele, în funcție de meandrele fanteziei cuiva care se află mai presus de înțelegerea omenească. Iar când scriitoarea identifică, printre mii și mii de documente reale, vârful de ac al vreunui cât de mic indiciu comun, ea declanșează narațiunea: fapte vitejești de odinioară, devin povești și legende nemuritoare, basme încărcate de mister, fantasme și proiecții pline de magie, numai bune de ”tratat” maladiile lumii de azi.

Ca multe dintre personajele recentului roman al Lilianei Ardelean,Mafalda, protagonista cărții, a existat în realitate: ea a fost prima născută din cea de-a două căsătorie a ducelui Robert Guiscard, cea cu Sichelgaita de Salerno. Potrivit legendelor românești, prințesa ar fi trăit între 1059/1060-1108 și ar fi avut trei frați și patru surori, despre care nici martorii, nici cronicile nu spun prea multe. Potrivit unor surse, încă de la naștere, micuța a fost pasionată de istorie și mistică și a fost înzestrată cu puteri magice, consolidate de învățătura ezoterică dobândită, care i-ar fi dat chiar puteri de previziune ieșite din comun. A primit o educație aleasă, fiind iubită și răsfățată de întregul ținut.  De la Dascălul său poreclit Africanul, a aflat, printre altele, ”că unii oameni, încă dinainte de înălțare, sunt sortiți darului de a vorbi cu umbrele, de a se călători în trecut, dar și în viitor, după cum le e voia și înțelegerea cu  fantasma pereche”. Omul acesta – zice Liliana Ardelean – avea un ”nestăpânit crez în bunătate, în iubire și-n puterea răzbătătoare a vieții, până mult dincolo de granițele pământești. Adesea le vorbea învățăceilor lui și despre nesfârșitul tărâm al umbrelor, fantasme care populează nesfârșirea Universului. Le povestea despre cum oricine își poate înălța sufletul, după plecarea în neființă, și că plutirea întru înălțare va fi mai lină și ușoară, ori cu încercări și hopuri, chinul măsurându-se  după cum le-au fost și faptele pe Pământ”.

De la primii ani de viață ai Mafaldei de Hauteville, povestea se mută… în viitor, acolo unde, pe la 2050 d.Hr., un robot android înzestrat cu AI și botezat Ilie se ocupă, contrabalansând erorile de parenting ale părinților ei, de creșterea și educarea micuței Mafalda, poreclită Mafi, tiza prințeseimedievale.Robotul e programat să îi spună copilei, la culcare, povești care o duceau într-un univers fascinant, populat cu eroi de basm, cu cu fapte și întâmplări tulburătoare, nemaiauzite. Mafi avea o ”mare înclinație spre închipuiri și fantasme”. Ea însăși creează ”povești cu ”umbre și arătări de fum… care mai de care mai incredibile, despre oameni frumoși, care se iubesc, trăiesc în bună înțelegere și care au mare grijă de copiii lor”. Împreună cu Matilda/Tilda, prietena ei, copila se refugiază, din când în când, în ce a mai rămas din turnul”castelului unui grof bătrân”, retrocedat după Revoluția din 1989, ”unde se adunau fantasmele la conclav”. Cu sprijinul nălucii Mafaldei de Hauteville, cele două fetițe călătoresc în timp, de-a lungul și de-a latul Istoriei, au șansa de a-și cunoaște ”istoriile propriilor vieți, trecute ori viitoare”. De aici încolo, Liliana Ardelean deschide larg ferestrele intrării în lumea magică a miturilor și a legendelor, a poveștilor nemurioare, a unor istorii de viață tulburătoare, narate, întotdeauna, într-o cheie discret moralizatoare. Binele învinge întotdeauna Răul, îi înnobilează pe oameni prin iubirea de Celălalt, prin empatie și solidaritate!…

Ne întoarcem la Messina anului 1075, în Olimpia anului 1078 și în Cetatea Eternă a anului 1076, pentru a reveni, în luna iulie 1972, în capitala Banatului, unde e consemnată povestea tristă a îmbolnăvirii și decesului mamei unei tinere studente timișorence, Ilinca, trăită de Maflalda de Hauteville ca o reverie sau, mai degrabă, ca pe o transă – o dureroasă premoniție legată de soarta propriei sale mame. Povestea ”coboară” apoi la anul 830 dHr, în epoca uneia dintre cele mai exotice povești a zorilor Evului Mediu: așezarea pe tronul pontifical a unei femei, papesa Ioana, sub numele de Ioan al VIII-lea. Țesătura narativă alernează evenimente de altădată – spectaculoase, adesea necunscute ori inaccesibile – cu întâmplări din viitorul celor două ”aventuriere” ghidate de fantasma fiicei ducelui Robert Guiscard. În lumea contemporană, parcurgem, alături de Violeta, destinul unui întreg popor, evreii și Israelul aflat într-un, parcă, infinit conflict cu lumea arabă. Poposim în Bizanțul din 1076 și asistăm la căderea Constantinopului, la 1453. Alături de cele două copile dirijate de fantasmaMafaldei de Hauteville, trăim întemeierea Bizanțului de către Byzas, un aventurier grec din Megara, căutător de teritorii noi, pe care să le poată stăpâni, și, apoi, în 1081, urmărim moartea lui Constantin al X-lea  Dukas. Ajungem chiar în vremea romanilor, în anul de grație 337 dHr, dar revenim și în Istanbulul anului 2025. Ș.a.m.d.          

”Diafană și parcă oarecum străvezie” fantasma prințesei medievale ”recupereză”, împreună cu cele două ucenice, momente cruciale din fascinanta lume a istoriei lumii europene, de la zorii Evului Mediu, la jumătatea veacului douăzeci și unu. Prezicătoarea are alura unei suveici care introduce neobosit firul de bătătură al evenimentelor din vechime în rostul urzelii narative. Informații autentice, migălos documentate, se combină cu o nestăpânită fantezie narativă susținută de empatia și dragostea scriitoarei ce dovedesc un fapt esențial pentru romanele Lilianei Ardelean: în literatură, dacă imaginație nu e, nimic nu e…

*Liliana Ardelean, Conclavul fantasmelor sau Aventurile Mafaldei de Hauteville, roman, Editura  Junimea, 2025