Anca Iulia Beidac: Nu-ți fă planuri!

Anca Iulia Beidac: Nu-ți fă planuri!

Negru în alb

invincible defeat

și iar am rămas cu mâna întinsă
ca a regelui Lear
mă-ntreb ce soartă m-așteaptă azi
mâine după
colț rânjesc iar colții
celui mai negru câine îi spun nu
mă tem de dinții tăi ascuțiți nici de ghearele tale lungi am văzut lumina din nou

nu-mi pasă dacă m-ajungi
o sa te las să-mi muști trupul să te înfrupți
pân-o să strigi destul inima asta
e sfârtecată
acum
și mâna întinsă să rămână drept semn
am dat sufletul meu tot pentru un gram
de iubire

… (primă-vară)

aterizezi pe un pod suspendat

de jur împrejur numai prieteni cu ochelari

de cal

cine zguduie puntea aceasta

să vie în față

au mai rămas câteva pietre

de la ultima

între două clipiri au înflorit pomii

freziile frumos mirositoare

și eu

tot frigul din lume nu poate stinge

o primăvară pe care o port

pe dinăuntru

scrisoare de pe frontul de vest

în ultima vreme te visez tot mai
rar
seara-ți povestesc tot ce-am făcut peste
zi de zi de zi
mă-ntorc spre perna pe care locuiești
de un deceniu și
jumătate
tu m-asculți zâmbești mă întrerupi
// nu devia schatzi nu devia
ai uitat iar 3 paranteze
deschise uite
nu mai știi
de unde ai plecat cu-atâtea floricele //
nu suntem toți ingineri
concizia nu e punctul meu
forte
din când în gând la semafor
mă bufnește plânsul ascultând adele
altfel sunt bine sănătoasă voioasă
dar uite
n-ai vrea să mă lași
să te iubesc
mai puțin

în loc de

am să-ţi dezlipesc mâinile crescute pe inima mea
înainte să-nvăţ să te uit
o să-mi crească aripi

în loc de happy end o să te las
să mă mai minţi o dată 

drumuri de fum

butonul pe care apăs dimineața
// după ce mă trezesc din moartea
pe care unii o numesc somn//

îmi beau cafeaua cu bucuria condamnatului care-a aflat că mai are încă o zi sau poate
tăcerea asurzitoare îmi biciuie neuronii
//mai bine mai mult și mai sprinten decât
otrava îngurgitată conștiincios//
o las să-mi crească în vene

suntem oameni de fum cu vise de fum speranțe deșarte
nu-ți fă planuri Dumnezeu e cu tine
are simțul umorului
sucește clepsidra când te-aștepți mai puțin

excesul de sensibilitate atârnă greu în rucsacul ce ascunde bastonul de mareșal al poeților
//prea mare pentru lumea asta strâmbă prea roz pentru zile alb-negru sau poate gri dar prea puțină pentru tot

ce aș vrea
aș putea
să-ți arăt//

așa că pune-ți papucii dă drumul la Muzică
și cântă
e o nouă zi glorioasă

și asta poate fi chiar ultima
să fumăm din ea toată seva arzând