(fragment)

Mâncarea e aproape gata. Îmi dau seama după mirosurile care se insinuează în aer, mereu schimbate în funcţie de adaosurile puse s-o facă săftoasă.

Firesc, cum vine seara, cum răbufneşteşi natura, parcă prea dintr-o dată, ca şi cum ar fi lipsit toată ziua de-acolo şi acum vrea să recupereze timpul pierdut.

La început e puţin confuză, amestecată. Voci, motoare ambalate, porţi deschise, uşi trântite, păsări şi animale înfometate… Apoi totul se limpezeşte, sunetele par mai înalte, ascuţite, da-te la polizorul nopţii, de cum intră de către ţarinăşi urcă şi dinspre Dunăre, răcoarea binecuvântată. La picioarele culmii, apa e tainică, îşi vede de drum şi curge în legea ei.

Iustin se spălase cu apa calduţă din jgheabul de la fântână, se primenise cu alte ţoaleşi acum se-nvârteşte bucuros în jurul muierii şi-o ciupeşte de carnea-i tare. Făcându-mi cu ochiul îmi spune:

— Habar n-ai ce-nseamnă o aşa femeie la casa omului! N-aş da-o pe toate comorile din lume! Câţipaşi face ea zilnic, dacă aş capta energia folosită, n-aş mai avea nevoie de curentul de la Paroşeni…

El mai are de povestit, despre ce reuşise să facă cu viaţa lui, dar răzbate, anemic şi vag, ca un mare regret, ideea că nu au copii. Simt şi eu o părere de rău că trupul şi catifeaua pielii femeii lui Iustin, colorată de soare şi cu un luciu dumnezeiesc, merita maternitatea, de parcă mie mi se întâmplă acest neajuns.

— Odată şi o dată — mi se destăinuie în şoaptă —, când ea dormea, mi-am lipit urechea de pântecu-i pluşat, cu dorinţa de a prinde vreun zvon de viaţă nouă venind din lăuntrul ei… eu zic că sterp…

— Poate n-o fi ea de… stearpă, cum zici tu, cu toate că-mi displace termenul.

— Parcă acum facem studii de lingvistică?! Mă, e lucru grav şi tu vrei să-l treci în derizoriu. Care ţi-e intenţia?

— Niciuna. Pur şi simplu nu-mi plac etichetele categorice, puse de inşineavizaţişi chiar rău intenţionaţi, şi nici ponosticurile… Fără diagnosticul unui doctor…

— Pentru mine e important dacă poate sau nu să facă copii! zice fără să-mi audă vorbele, cred eu, de bun simţ. Îmi trece prin gând şi ideea că n-oi fi eu bun…

Pare îngrijorat de-abinelea, înţelegând după expresia feţei că şi eu gândesc asta.

— Tu ce crezi? Pot să mă tem de aşa ceva?

— Poţi să te temi, îi spun fără menajamente — doar e un om în toată firea, ce dracu’! — şi cu un pic de răutate. Dar chiar şi dacă ar fi aşa, nu-i capăt de lume, frate! Din zece familii, una e în situaţia voastră. N-o lua-n tragic. Nu se sfârşeşte universul că Iustin n-are urmaşi! Ştiu că-i nedrept şi că par cinic, dar cum spuneam, nu eşti singurul, zău aşa. Alţii fac la copii de nu le mai ştiu numărul şi n-au cu ce să-i crească şi voi… Însă una peste alta, pentru naţie, echilibrul demografic e menţinut…

— Da, dar eu, în ziua aia, când am să aflu de la doctor că… nu poate procrea, o să mă cam oftic… şi poate iau vreo hotărâre care să ne…

Îmi crescuse tensiunea şi-mi zvâcnea inima-n timpane. Da să le spargă. Ca baroasele bătea. Şi parcă luasem foc. L-aş pocni dacă nu i-aş fi oaspete. Însă mă abţin.

   Mâncarea e aproape gata. Îmi dau seama după mirosurile care se insinuează în aer, mereu schimbate în funcţie de adaosurile puse s-o facă săftoasă.

Firesc, cum vine seara, cum răbufneşteşi natura, parcă prea dintr-o dată, ca şi cum ar fi lipsit toată ziua de-acolo şi acum vrea să recupereze timpul pierdut.

La început e puţin confuză, amestecată. Voci, motoare ambalate, porţi deschise, uşi trântite, păsări şi animale înfometate… Apoi totul se limpezeşte, sunetele par mai înalte, ascuţite, da-te la polizorul nopţii, de cum intră de către ţarinăşi urcă şi dinspre Dunăre, răcoarea binecuvântată. La picioarele culmii, apa e tainică, îşi vede de drum şi curge în legea ei.

Iustin se spălase cu apa calduţă din jgheabul de la fântână, se primenise cu alte ţoaleşi acum se-nvârteşte bucuros în jurul muierii şi-o ciupeşte de carnea-i tare. Făcându-mi cu ochiul îmi spune:

— Habar n-ai ce-nseamnă o aşa femeie la casa omului! N-aş da-o pe toate comorile din lume! Câţipaşi face ea zilnic, dacă aş capta energia folosită, n-aş mai avea nevoie de curentul de la Paroşeni…

El mai are de povestit, despre ce reuşise să facă cu viaţa lui, dar răzbate, anemic şi vag, ca un mare regret, ideea că nu au copii. Simt şi eu o părere de rău că trupul şi catifeaua pielii femeii lui Iustin, colorată de soare şi cu un luciu dumnezeiesc, merita maternitatea, de parcă mie mi se întâmplă acest neajuns.

— Odată şi o dată — mi se destăinuie în şoaptă —, când ea dormea, mi-am lipit urechea de pântecu-i pluşat, cu dorinţa de a prinde vreun zvon de viaţă nouă venind din lăuntrul ei… eu zic că sterp…

— Poate n-o fi ea de… stearpă, cum zici tu, cu toate că-mi displace termenul.

— Parcă acum facem studii de lingvistică?! Mă, e lucru grav şi tu vrei să-l treci în derizoriu. Care ţi-e intenţia?

— Niciuna. Pur şi simplu nu-mi plac etichetele categorice, puse de inşineavizaţişi chiar rău intenţionaţi, şi nici ponosticurile… Fără diagnosticul unui doctor…

— Pentru mine e important dacă poate sau nu să facă copii! zice fără să-mi audă vorbele, cred eu, de bun simţ. Îmi trece prin gând şi ideea că n-oi fi eu bun…

Pare îngrijorat de-abinelea, înţelegând după expresia feţei că şi eu gândesc asta.

— Tu ce crezi? Pot să mă tem de aşa ceva?

— Poţi să te temi, îi spun fără menajamente — doar e un om în toată firea, ce dracu’! — şi cu un pic de răutate. Dar chiar şi dacă ar fi aşa, nu-i capăt de lume, frate! Din zece familii, una e în situaţia voastră. N-o lua-n tragic. Nu se sfârşeşte universul că Iustin n-are urmaşi! Ştiu că-i nedrept şi că par cinic, dar cum spuneam, nu eşti singurul, zău aşa. Alţii fac la copii de nu le mai ştiu numărul şi n-au cu ce să-i crească şi voi… Însă una peste alta, pentru naţie, echilibrul demografic e menţinut…

— Da, dar eu, în ziua aia, când am să aflu de la doctor că… nu poate procrea, o să mă cam oftic… şi poate iau vreo hotărâre care să ne…

Îmi crescuse tensiunea şi-mi zvâcnea inima-n timpane. Da să le spargă. Ca baroasele bătea. Şi parcă luasem foc. L-aş pocni dacă nu i-aş fi oaspete. Însă mă abţin.

— Am fost cu ea la noi în sat la dispensar să cerem o trimitere pentru băi şi-am avansat şi ideea asta, şi medicul de-aici mi-a sugerat, omul cu bune intenţii, să consultăm un specialit, că s-ar putea să fie… De parcă ăsta ar fi pus verdicitul definitiv, cum eram şi înfricat de posibilitatea asta, în ziua aia am bolit; nu mai vedeam nici pe unde calc, şi abia atunci mi-am dat seama că problema e serioasă. Zicea, cine m-am văzut, că eram galben la faţăşi numai broboane de sudoare… Nici acasă nu-mi venea să mă duc şi s-o văd cât de liniştităîşi vedea de treabă şi mie îmi plesnea fierea de supărare. Dar uite ce-i: fiindcă eşti aici şi am cui mă plânge şi nu trebuie să plătesc pentru consult — se-ntoarce el la timpul prezent —, sfătuieşte-mă, rogu-te, ce să fac. Să mă duc la doctor? N-o să râdă de mine? Ca să nu mai vorbim că dacă m-ar vedea careva dintre săteni că-i tai calea acestui neajuns — cum spune muierea mea…

— Dacă ţiimorţiş să ai urmaşi, şi te îndoieşti de puterea ta de… eu te sfătuiesc să te duci. Lasă-i naiba de săteni!

— Şi ce crezi că-mi face acolo? Doar stă de vorbă cu mine şi gata?

— Nu, te testează, fac nişte probe şi abia după aia-şi dau seama… Din ce-am auzit, nu e prea complicat. Doamna ta nici nu trebuie să ştie de toată tărăşenia… Dacă s-a complăcut în situaţia asta până acum, chiar dacă are dreptate, las-o să creadă în continuare că ea e de vină, că oricum n-o s-o determini să facă tratament.

— Ei, doamne iartă-mă, altele se duc la Sovata… Ce tratament, dom’le? E o desfătare să stai la băi, când arde câmpul ca focul iadului şi tu urmezi nişte proceduri… Dar eu nu vreau s-o forţez… dacă ea o să simtă…

— Nici mie nu trebuie să-mi spui rezultatul…

— Tot nu-ţi iese din cap că eu aş… Dacă mă hotărăsc să mă duc, vreau să vii cu mine să mă susţii… O dă pe-un râs forţat, nervos, din care nu se mai poate opri. Mă uit la el, cumva critic, evaluându-l ca să realizez ce se-ntâmplă în cuplul lor. Nu-i un bărbat frumos. Arătos nici atâta. Mama natură i-a dăruit un nas mare care-i strică armonia feţei, însă ochii, maronii-catifelaţi, trădează o bunătate şi-o toleranţă fără margini. Ea — de-o frumuseţe suavă, blondă, acum şi rumenită de soare, îmi pare că n-are ce căuta lângă el, chiar dacă averea şi bunăstarea din jur par să-i fi luat minţile.

— Îţi spun, că dacă aflu că nu sunt eu de vină, îmi întrerupe obsesiv studiu de caz, să ştii că mă despart de ea.

— Şi dacă eşti tu de vină?

— Ai dreptate! Sunt egoist şi din fire şi din creştere. La noi, bărbatul e… Nu-şi continuă gândul până la capăt dar îi înţeleg mentalitatea, neschimbată de-a lungul vremii, când e vorba de egalitatea dintre sexe.

— Că şi dacă ai copii, şi sunt departe de tine… Uite, eu n-am mai fost la ai mei… las’ că sunt tocmai la mama naibii…

— Asta, aşa-i. Când mi-au murit părinţii, unul după altul, eram tocmai prin Dobrogea, la repartiţie. N-am ajuns la timp. Noroc cu frate-miu care s-a ocupat de cele de cuviinţă. De atunci ţin minte ce ochii albaştri avea acest frate al meu, şiînrouraţi de lacrimi, de parcă atunci îi vedeam pentru prima oară, când m-a întâmpinat în pragul casei şi mi-a pus o lumânare în mână şi mi-a zis:

— Na, de-acum e rândul tău… Eu mi-am făcut datoria. A intrat în casă, a pupat o fotografie cu ai mei, blajini, cum îi adunase ochiul aparatului, umăr la umăr, fiecare cu privirea-nainte, de parcă nu s-ar fi cunoscut, s-a întors pe călcâie şi dus a fost, nu l-am mai văzut de-atunci. Putem să luăm un copil de la casa copilului, să-l creştem să ne zică tată şi mamă… Ce zici?

— Ciocu’ cu norocu’… Ăla luat, crescut şi educat de tine, mâine-poimâine vrea să-şi cunoască părinţiiadevăraţi… Şi cu ce te-ai ales?

Mâncarea e aproape gata. Îmi dau seama după mirosurile care se insinuează în aer, mereu schimbate în funcţie de adaosurile puse s-o facă săftoasă.

Firesc, cum vine seara, cum răbufneşteşi natura, parcă prea dintr-o dată, ca şi cum ar fi lipsit toată ziua de-acolo şi acum vrea să recupereze timpul pierdut.

La început e puţin confuză, amestecată. Voci, motoare ambalate, porţi deschise, uşi trântite, păsări şi animale înfometate… Apoi totul se limpezeşte, sunetele par mai înalte, ascuţite, da-te la polizorul nopţii, de cum intră de către ţarinăşi urcă şi dinspre Dunăre, răcoarea binecuvântată. La picioarele culmii, apa e tainică, îşi vede de drum şi curge în legea ei.

Iustin se spălase cu apa calduţă din jgheabul de la fântână, se primenise cu alte ţoaleşi acum se-nvârteşte bucuros în jurul muierii şi-o ciupeşte de carnea-i tare. Făcându-mi cu ochiul îmi spune:

— Habar n-ai ce-nseamnă o aşa femeie la casa omului! N-aş da-o pe toate comorile din lume! Câţipaşi face ea zilnic, dacă aş capta energia folosită, n-aş mai avea nevoie de curentul de la Paroşeni…

El mai are de povestit, despre ce reuşise să facă cu viaţa lui, dar răzbate, anemic şi vag, ca un mare regret, ideea că nu au copii. Simt şi eu o părere de rău că trupul şi catifeaua pielii femeii lui Iustin, colorată de soare şi cu un luciu dumnezeiesc, merita maternitatea, de parcă mie mi se întâmplă acest neajuns.

— Odată şi o dată — mi se destăinuie în şoaptă —, când ea dormea, mi-am lipit urechea de pântecu-i pluşat, cu dorinţa de a prinde vreun zvon de viaţă nouă venind din lăuntrul ei… eu zic că sterp…

— Poate n-o fi ea de… stearpă, cum zici tu, cu toate că-mi displace termenul.

— Parcă acum facem studii de lingvistică?! Mă, e lucru grav şi tu vrei să-l treci în derizoriu. Care ţi-e intenţia?

— Niciuna. Pur şi simplu nu-mi plac etichetele categorice, puse de inşineavizaţişi chiar rău intenţionaţi, şi nici ponosticurile… Fără diagnosticul unui doctor…

— Pentru mine e important dacă poate sau nu să facă copii! zice fără să-mi audă vorbele, cred eu, de bun simţ. Îmi trece prin gând şi ideea că n-oi fi eu bun…

Pare îngrijorat de-abinelea, înţelegând după expresia feţei că şi eu gândesc asta.

— Tu ce crezi? Pot să mă tem de aşa ceva?

— Poţi să te temi, îi spun fără menajamente — doar e un om în toată firea, ce dracu’! — şi cu un pic de răutate. Dar chiar şi dacă ar fi aşa, nu-i capăt de lume, frate! Din zece familii, una e în situaţia voastră. N-o lua-n tragic. Nu se sfârşeşte universul că Iustin n-are urmaşi! Ştiu că-i nedrept şi că par cinic, dar cum spuneam, nu eşti singurul, zău aşa. Alţii fac la copii de nu le mai ştiu numărul şi n-au cu ce să-i crească şi voi… Însă una peste alta, pentru naţie, echilibrul demografic e menţinut…

— Da, dar eu, în ziua aia, când am să aflu de la doctor că… nu poate procrea, o să mă cam oftic… şi poate iau vreo hotărâre care să ne…

Îmi crescuse tensiunea şi-mi zvâcnea inima-n timpane. Da să le spargă. Ca baroasele bătea. Şi parcă luasem foc. L-aş pocni dacă nu i-aş fi oaspete. Însă mă abţin.

— Am fost cu ea la noi în sat la dispensar să cerem o trimitere pentru băi şi-am avansat şi ideea asta, şi medicul de-aici mi-a sugerat, omul cu bune intenţii, să consultăm un specialit, că s-ar putea să fie… De parcă ăsta ar fi pus verdicitul definitiv, cum eram şi înfricat de posibilitatea asta, în ziua aia am bolit; nu mai vedeam nici pe unde calc, şi abia atunci mi-am dat seama că problema e serioasă. Zicea, cine m-am văzut, că eram galben la faţăşi numai broboane de sudoare… Nici acasă nu-mi venea să mă duc şi s-o văd cât de liniştităîşi vedea de treabă şi mie îmi plesnea fierea de supărare. Dar uite ce-i: fiindcă eşti aici şi am cui mă plânge şi nu trebuie să plătesc pentru consult — se-ntoarce el la timpul prezent —, sfătuieşte-mă, rogu-te, ce să fac. Să mă duc la doctor? N-o să râdă de mine? Ca să nu mai vorbim că dacă m-ar vedea careva dintre săteni că-i tai calea acestui neajuns — cum spune muierea mea…

— Dacă ţiimorţiş să ai urmaşi, şi te îndoieşti de puterea ta de… eu te sfătuiesc să te duci. Lasă-i naiba de săteni!

— Şi ce crezi că-mi face acolo? Doar stă de vorbă cu mine şi gata?

— Nu, te testează, fac nişte probe şi abia după aia-şi dau seama… Din ce-am auzit, nu e prea complicat. Doamna ta nici nu trebuie să ştie de toată tărăşenia… Dacă s-a complăcut în situaţia asta până acum, chiar dacă are dreptate, las-o să creadă în continuare că ea e de vină, că oricum n-o s-o determini să facă tratament.

— Ei, doamne iartă-mă, altele se duc la Sovata… Ce tratament, dom’le? E o desfătare să stai la băi, când arde câmpul ca focul iadului şi tu urmezi nişte proceduri… Dar eu nu vreau s-o forţez… dacă ea o să simtă…

— Nici mie nu trebuie să-mi spui rezultatul…

— Tot nu-ţi iese din cap că eu aş… Dacă mă hotărăsc să mă duc, vreau să vii cu mine să mă susţii… O dă pe-un râs forţat, nervos, din care nu se mai poate opri. Mă uit la el, cumva critic, evaluându-l ca să realizez ce se-ntâmplă în cuplul lor. Nu-i un bărbat frumos. Arătos nici atâta. Mama natură i-a dăruit un nas mare care-i strică armonia feţei, însă ochii, maronii-catifelaţi, trădează o bunătate şi-o toleranţă fără margini. Ea — de-o frumuseţe suavă, blondă, acum şi rumenită de soare, îmi pare că n-are ce căuta lângă el, chiar dacă averea şi bunăstarea din jur par să-i fi luat minţile.

— Îţi spun, că dacă aflu că nu sunt eu de vină, îmi întrerupe obsesiv studiu de caz, să ştii că mă despart de ea.

— Şi dacă eşti tu de vină?

— Ai dreptate! Sunt egoist şi din fire şi din creştere. La noi, bărbatul e… Nu-şi continuă gândul până la capăt dar îi înţeleg mentalitatea, neschimbată de-a lungul vremii, când e vorba de egalitatea dintre sexe.

— Că şi dacă ai copii, şi sunt departe de tine… Uite, eu n-am mai fost la ai mei… las’ că sunt tocmai la mama naibii…

— Asta, aşa-i. Când mi-au murit părinţii, unul după altul, eram tocmai prin Dobrogea, la repartiţie. N-am ajuns la timp. Noroc cu frate-miu care s-a ocupat de cele de cuviinţă. De atunci ţin minte ce ochii albaştri avea acest frate al meu, şiînrouraţi de lacrimi, de parcă atunci îi vedeam pentru prima oară, când m-a întâmpinat în pragul casei şi mi-a pus o lumânare în mână şi mi-a zis:

— Na, de-acum e rândul tău… Eu mi-am făcut datoria. A intrat în casă, a pupat o fotografie cu ai mei, blajini, cum îi adunase ochiul aparatului, umăr la umăr, fiecare cu privirea-nainte, de parcă nu s-ar fi cunoscut, s-a întors pe călcâie şi dus a fost, nu l-am mai văzut de-atunci. Putem să luăm un copil de la casa copilului, să-l creştem să ne zică tată şi mamă… Ce zici?

— Ciocu’ cu norocu’… Ăla luat, crescut şi educat de tine, mâine-poimâine vrea să-şi cunoască părinţiiadevăraţi… Şi cu ce te-ai ales?

Mâncarea e aproape gata. Îmi dau seama după mirosurile care se insinuează în aer, mereu schimbate în funcţie de adaosurile puse s-o facă săftoasă.

Firesc, cum vine seara, cum răbufneşteşi natura, parcă prea dintr-o dată, ca şi cum ar fi lipsit toată ziua de-acolo şi acum vrea să recupereze timpul pierdut.

La început e puţin confuză, amestecată. Voci, motoare ambalate, porţi deschise, uşi trântite, păsări şi animale înfometate… Apoi totul se limpezeşte, sunetele par mai înalte, ascuţite, da-te la polizorul nopţii, de cum intră de către ţarinăşi urcă şi dinspre Dunăre, răcoarea binecuvântată. La picioarele culmii, apa e tainică, îşi vede de drum şi curge în legea ei.

Iustin se spălase cu apa calduţă din jgheabul de la fântână, se primenise cu alte ţoaleşi acum se-nvârteşte bucuros în jurul muierii şi-o ciupeşte de carnea-i tare. Făcându-mi cu ochiul îmi spune:

— Habar n-ai ce-nseamnă o aşa femeie la casa omului! N-aş da-o pe toate comorile din lume! Câţipaşi face ea zilnic, dacă aş capta energia folosită, n-aş mai avea nevoie de curentul de la Paroşeni…

El mai are de povestit, despre ce reuşise să facă cu viaţa lui, dar răzbate, anemic şi vag, ca un mare regret, ideea că nu au copii. Simt şi eu o părere de rău că trupul şi catifeaua pielii femeii lui Iustin, colorată de soare şi cu un luciu dumnezeiesc, merita maternitatea, de parcă mie mi se întâmplă acest neajuns.

— Odată şi o dată — mi se destăinuie în şoaptă —, când ea dormea, mi-am lipit urechea de pântecu-i pluşat, cu dorinţa de a prinde vreun zvon de viaţă nouă venind din lăuntrul ei… eu zic că sterp…

— Poate n-o fi ea de… stearpă, cum zici tu, cu toate că-mi displace termenul.

— Parcă acum facem studii de lingvistică?! Mă, e lucru grav şi tu vrei să-l treci în derizoriu. Care ţi-e intenţia?

— Niciuna. Pur şi simplu nu-mi plac etichetele categorice, puse de inşineavizaţişi chiar rău intenţionaţi, şi nici ponosticurile… Fără diagnosticul unui doctor…

— Pentru mine e important dacă poate sau nu să facă copii! zice fără să-mi audă vorbele, cred eu, de bun simţ. Îmi trece prin gând şi ideea că n-oi fi eu bun…

Pare îngrijorat de-abinelea, înţelegând după expresia feţei că şi eu gândesc asta.

— Tu ce crezi? Pot să mă tem de aşa ceva?

— Poţi să te temi, îi spun fără menajamente — doar e un om în toată firea, ce dracu’! — şi cu un pic de răutate. Dar chiar şi dacă ar fi aşa, nu-i capăt de lume, frate! Din zece familii, una e în situaţia voastră. N-o lua-n tragic. Nu se sfârşeşte universul că Iustin n-are urmaşi! Ştiu că-i nedrept şi că par cinic, dar cum spuneam, nu eşti singurul, zău aşa. Alţii fac la copii de nu le mai ştiu numărul şi n-au cu ce să-i crească şi voi… Însă una peste alta, pentru naţie, echilibrul demografic e menţinut…

— Da, dar eu, în ziua aia, când am să aflu de la doctor că… nu poate procrea, o să mă cam oftic… şi poate iau vreo hotărâre care să ne…

Îmi crescuse tensiunea şi-mi zvâcnea inima-n timpane. Da să le spargă. Ca baroasele bătea. Şi parcă luasem foc. L-aş pocni dacă nu i-aş fi oaspete. Însă mă abţin.

— Am fost cu ea la noi în sat la dispensar să cerem o trimitere pentru băi şi-am avansat şi ideea asta, şi medicul de-aici mi-a sugerat, omul cu bune intenţii, să consultăm un specialit, că s-ar putea să fie… De parcă ăsta ar fi pus verdicitul definitiv, cum eram şi înfricat de posibilitatea asta, în ziua aia am bolit; nu mai vedeam nici pe unde calc, şi abia atunci mi-am dat seama că problema e serioasă. Zicea, cine m-am văzut, că eram galben la faţăşi numai broboane de sudoare… Nici acasă nu-mi venea să mă duc şi s-o văd cât de liniştităîşi vedea de treabă şi mie îmi plesnea fierea de supărare. Dar uite ce-i: fiindcă eşti aici şi am cui mă plânge şi nu trebuie să plătesc pentru consult — se-ntoarce el la timpul prezent —, sfătuieşte-mă, rogu-te, ce să fac. Să mă duc la doctor? N-o să râdă de mine? Ca să nu mai vorbim că dacă m-ar vedea careva dintre săteni că-i tai calea acestui neajuns — cum spune muierea mea…

— Dacă ţiimorţiş să ai urmaşi, şi te îndoieşti de puterea ta de… eu te sfătuiesc să te duci. Lasă-i naiba de săteni!

— Şi ce crezi că-mi face acolo? Doar stă de vorbă cu mine şi gata?

— Nu, te testează, fac nişte probe şi abia după aia-şi dau seama… Din ce-am auzit, nu e prea complicat. Doamna ta nici nu trebuie să ştie de toată tărăşenia… Dacă s-a complăcut în situaţia asta până acum, chiar dacă are dreptate, las-o să creadă în continuare că ea e de vină, că oricum n-o s-o determini să facă tratament.

— Ei, doamne iartă-mă, altele se duc la Sovata… Ce tratament, dom’le? E o desfătare să stai la băi, când arde câmpul ca focul iadului şi tu urmezi nişte proceduri… Dar eu nu vreau s-o forţez… dacă ea o să simtă…

— Nici mie nu trebuie să-mi spui rezultatul…

— Tot nu-ţi iese din cap că eu aş… Dacă mă hotărăsc să mă duc, vreau să vii cu mine să mă susţii… O dă pe-un râs forţat, nervos, din care nu se mai poate opri. Mă uit la el, cumva critic, evaluându-l ca să realizez ce se-ntâmplă în cuplul lor. Nu-i un bărbat frumos. Arătos nici atâta. Mama natură i-a dăruit un nas mare care-i strică armonia feţei, însă ochii, maronii-catifelaţi, trădează o bunătate şi-o toleranţă fără margini. Ea — de-o frumuseţe suavă, blondă, acum şi rumenită de soare, îmi pare că n-are ce căuta lângă el, chiar dacă averea şi bunăstarea din jur par să-i fi luat minţile.

— Îţi spun, că dacă aflu că nu sunt eu de vină, îmi întrerupe obsesiv studiu de caz, să ştii că mă despart de ea.

— Şi dacă eşti tu de vină?

— Ai dreptate! Sunt egoist şi din fire şi din creştere. La noi, bărbatul e… Nu-şi continuă gândul până la capăt dar îi înţeleg mentalitatea, neschimbată de-a lungul vremii, când e vorba de egalitatea dintre sexe.

— Că şi dacă ai copii, şi sunt departe de tine… Uite, eu n-am mai fost la ai mei… las’ că sunt tocmai la mama naibii…

— Asta, aşa-i. Când mi-au murit părinţii, unul după altul, eram tocmai prin Dobrogea, la repartiţie. N-am ajuns la timp. Noroc cu frate-miu care s-a ocupat de cele de cuviinţă. De atunci ţin minte ce ochii albaştri avea acest frate al meu, şiînrouraţi de lacrimi, de parcă atunci îi vedeam pentru prima oară, când m-a întâmpinat în pragul casei şi mi-a pus o lumânare în mână şi mi-a zis:

— Na, de-acum e rândul tău… Eu mi-am făcut datoria. A intrat în casă, a pupat o fotografie cu ai mei, blajini, cum îi adunase ochiul aparatului, umăr la umăr, fiecare cu privirea-nainte, de parcă nu s-ar fi cunoscut, s-a întors pe călcâie şi dus a fost, nu l-am mai văzut de-atunci. Putem să luăm un copil de la casa copilului, să-l creştem să ne zică tată şi mamă… Ce zici?

— Ciocu’ cu norocu’… Ăla luat, crescut şi educat de tine, mâine-poimâine vrea să-şi cunoască părinţiiadevăraţi… Şi cu ce te-ai ales?

vşi medicul de-aici mi-a sugerat, omul cu bune intenţii, să consultăm un specialit, că s-ar putea să fie… De parcă ăsta ar fi pus verdicitul definitiv, cum eram şi înfricat de posibilitatea asta, în ziua aia am bolit; nu mai vedeam nici pe unde calc, şi abia atunci mi-am dat seama că problema e serioasă. Zicea, cine m-am văzut, că eram galben la faţăşi numai broboane de sudoare… Nici acasă nu-mi venea să mă duc şi s-o văd cât de liniştităîşi vedea de treabă şi mie îmi plesnea fierea de supărare. Dar uite ce-i: fiindcă eşti aici şi am cui mă plânge şi nu trebuie să plătesc pentru consult — se-ntoarce el la timpul prezent —, sfătuieşte-mă, rogu-te, ce să fac. Să mă duc la doctor? N-o să râdă de mine? Ca să nu mai vorbim că dacă m-ar vedea careva dintre săteni că-i tai calea acestui neajuns — cum spune muierea mea…

— Dacă ţiimorţiş să ai urmaşi, şi te îndoieşti de puterea ta de… eu te sfătuiesc să te duci. Lasă-i naiba de săteni!

— Şi ce crezi că-mi face acolo? Doar stă de vorbă cu mine şi gata?

— Nu, te testează, fac nişte probe şi abia după aia-şi dau seama… Din ce-am auzit, nu e prea complicat. Doamna ta nici nu trebuie să ştie de toată tărăşenia… Dacă s-a complăcut în situaţia asta până acum, chiar dacă are dreptate, las-o să creadă în continuare că ea e de vină, că oricum n-o s-o determini să facă tratament.

— Ei, doamne iartă-mă, altele se duc la Sovata… Ce tratament, dom’le? E o desfătare să stai la băi, când arde câmpul ca focul iadului şi tu urmezi nişte proceduri… Dar eu nu vreau s-o forţez… dacă ea o să simtă…

— Nici mie nu trebuie să-mi spui rezultatul…

— Tot nu-ţi iese din cap că eu aş… Dacă mă hotărăsc să mă duc, vreau să vii cu mine să mă susţii… O dă pe-un râs forţat, nervos, din care nu se mai poate opri. Mă uit la el, cumva critic, evaluându-l ca să realizez ce se-ntâmplă în cuplul lor. Nu-i un bărbat frumos. Arătos nici atâta. Mama natură i-a dăruit un nas mare care-i strică armonia feţei, însă ochii, maronii-catifelaţi, trădează o bunătate şi-o toleranţă fără margini. Ea — de-o frumuseţe suavă, blondă, acum şi rumenită de soare, îmi pare că n-are ce căuta lângă el, chiar dacă averea şi bunăstarea din jur par să-i fi luat minţile.

— Îţi spun, că dacă aflu că nu sunt eu de vină, îmi întrerupe obsesiv studiu de caz, să ştii că mă despart de ea.

— Şi dacă eşti tu de vină?

— Ai dreptate! Sunt egoist şi din fire şi din creştere. La noi, bărbatul e… Nu-şi continuă gândul până la capăt dar îi înţeleg mentalitatea, neschimbată de-a lungul vremii, când e vorba de egalitatea dintre sexe.

— Că şi dacă ai copii, şi sunt departe de tine… Uite, eu n-am mai fost la ai mei… las’ că sunt tocmai la mama naibii…

— Asta, aşa-i. Când mi-au murit părinţii, unul după altul, eram tocmai prin Dobrogea, la repartiţie. N-am ajuns la timp. Noroc cu frate-miu care s-a ocupat de cele de cuviinţă. De atunci ţin minte ce ochii albaştri avea acest frate al meu, şiînrouraţi de lacrimi, de parcă atunci îi vedeam pentru prima oară, când m-a întâmpinat în pragul casei şi mi-a pus o lumânare în mână şi mi-a zis:

— Na, de-acum e rândul tău… Eu mi-am făcut datoria. A intrat în casă, a pupat o fotografie cu ai mei, blajini, cum îi adunase ochiul aparatului, umăr la umăr, fiecare cu privirea-nainte, de parcă nu s-ar fi cunoscut, s-a întors pe călcâie şi dus a fost, nu l-am mai văzut de-atunci. Putem să luăm un copil de la casa copilului, să-l creştem să ne zică tată şi mamă… Ce zici?

— Ciocu’ cu norocu’… Ăla luat, crescut şi educat de tine, mâine-poimâine vrea să-şi cunoască părinţiiadevăraţi… Şi cu ce te-ai ales?