Dorință de regăsire

Mi s-au rupt rădăcinile

Plutesc, aidoma unui sunet stereo.

Distanțele sunt iluzorii,

Pământul încearcă să le ordoneze.

Roza vânturilor nu mai are vlagă,

Nici măcar dorințe

E o liniște ca o amenințare.

În vis renaște subit sublimul clipei.

Fără ajutor din afară

În zborul meu e liniște.

Doar gândurile îmi izbesc timpanele,

Sunetul lor e grav, profund

N-au loc să se nască din nou.

În locul în care mă aflu

Priveliștea e sacră.

Nimic nu mă ajunge.

De sus, totul e mai atrăgător.

Dar locul unde să-mi mut rădăcinile

E așa departe, insesizabil

Zadarnic plutesc, dorul meu se prăbușește…

Regele nopții

Regele nopții a obosit.

Și-a pus în cui hainele,

Drumurile și le-a acoperit cu neguri.

Lumina bâjbâie prin cotloane,

Caută dimineți mai clare.

Doar cețuri urâte ce se zbat,

Împart lumea în alb și negru.

Culorile sunt fără vlagă,

Până și ierburile au pierit

Cerul se chinuie să adoarmă,

Mulțimile se mișcă haotic

Ca niște refugiați flămânzi

Într-o țară fără viitor.

Corbii mai dau o tură

Și fură din crepusculi.

Cu un țipăt strident,

Caută lumina.

Despre bucuria de a scrie

Ca să te scalzi în poem,

Trebuie să oprești zborul păsării cu mâna.

Să-l iei atent și să-l transpui pe hârtie.

Cu un stilou să- faci conturul.

Dacă reușești, zborul se transformă în vers,

Mai adaugi un tril necunoscut, versul doi.

Încet, mai pui o boare de vânt și mai departe

După ce ai pus și strălucirea stelelor,

Murmurul mărilor, ocheadele îndrăgostiților,

Noaptea cu răcoarea ei, ziua cu strălucirea ei,

Râsul copiilor, privirea bunicilor,

Atunci s-ar zice că poemul e gata.

Apoi să-i dai hârtiei foc

S-ajungă din nou, toate la loc

Trădare învinsă

Am sponsorizat cu trei metafore un vers imberb

Mi-a mulțumit rânjind

Apoi, a mușcat adânc din peniță

A curs tot ce pregătisem pentru poemul meu

De-a valma, epitete, metafore, rime…

Un cerc concentric de cuvinte alese căutându-și sensul.

Ca prin minune, poemul a prins contur.

Privit de sus, un câmp cu flori,

Din lateral, un vas albastru.

Și-n mine, un regret polar,

Fără zăpadă, doar cu un fel de har.

Punct.

E bine

E bine, în sensul în care

Lira-și păstrează corzile întregi

Tăria brațelor ei este bună

Notele n-au cum să curgă dizarmonic.

Cântul se naște liber,

Zborul sunetelor aduce împăcare.

Strcurat printre gânduri, se așează

Stăpân peste ele.

Eul nu-și adoarme demonii în acest timp

Stă împăcat între apusuri.

Așteaptă răsărituri noi

Fredonând absent, cântecul lirei de demult.