Proză

Îşi ieşise din pepeni, asta era clar şi, oricum, nu era nici prima, nici ultima oară. Diferită era poate doar părăsirea biroului direcţiunii direct prin uşa capitonată, pe care acum reuşise să o dărâme dintr-un gest – pe când, în atâtea alte dăţi, abia o întredeschidea ca să întrebe dacă poate intra. Sau faptul că acum se răcorise declanşând instalaţia...

La sfârşitul zilei soarele şi-a luat din necuprins guler alb şi vârstnicul, care îşi tot muta privirile din cer în pământ, ştia că toată noaptea va continua ploaia, poate toată ziua care urma. I-a arătat lui Păluţ adâncitura adăpostită în care erau cotroana şi ţarcurile, cu îngrădituri din crengi şi ţăruşi, din pari ascuţiţi şi cu strungi mici, doar două,...

– Mânca–mi–ai dindosul! Beli–te–ar hingherii! Să n–ai parte de salar, asta mi–i crucea! Zbieretele dindărătul gardului ce împrejmuia Colegiul Mediu Tehnic, şcoală reprezentativă din Stânişoara, începeau să atragă oamenii ce aşteptau în staţie venirea autobuzului, curioşi să asiste la scandalul nocturn. Se străvedeau, îndărătul grilajului, lângă cuşca portarului, trei persoane în tulburare. Crepusculul nu împiedica pe obişnuiţii cartierului să desluşească...

 – Nu știu de ce mă cotrobăi dumneata prin gânduri numai în zile de-astea când nu pot, nici dacă mă arunci în foc, să mă supăr. Din violența cu care i se adresase Florea, Ilie Chițu a înțeles câtă dreptate avea învățătorul Ștefan Bucur când îl avertizase: -Nu te pedepsi de unul singur.  Nu pica în greșeala să crezi că...

În ultimele zile ale anului ce marca sfârşitul mileniului al III-lea al erei noastre, răstimp de pace şi prosperitate, oamenii de pe întreg globul pământesc, de pe Lună, chiar şi cei aflaţi în misiune la bazele de pe Venus şi Marte, sărbătoreau, fiecare în felul lor, acest rar eveniment: începutul unui nou mileniu.          Aveau loc nenumărate spectacole populare, de...

În acel an, în care executivul cumpănea o seamă de legi europene şi populaţia se neliniştea cu felurite presupuneri de integrare, fost-a vremea cireşelor bulgăreşti când s-a iscat tulburarea angajaţilor Colegiului Mediu Tehnic din Stânişoara întrucât, după emigrarea intempestivă a directoarei adjuncte tocmai în Canada, s-a ridicat şi directorul unităţii să-şi dea demisia, spunea dumnealui că de scârbă, spun unii...

         Să fi căutat în tot liceul şi n-ai fi putut găsi două surori mai diferite decât Minişencele. Dacă le-ai fi întâlnit separat nici nu ţi-ar fi trecut prin gând că-s de-o mamă şi de-un tată  sau că au crescut, amândouă, în aceleaşi condiţii, hrănite, educate şi dădăcite la fel. La chip şi statură, Nătăşica semăna cu străbunică-sa: bălaie şi...

Treptat, curtea școlii a cuprins grupurile recent formate; un stentor le-a îndrumat – sala 7-11, 7-12… tot așa până la 7-14, care m-a încorporat; nu era chiar etajul șapte, dar de urcat… destul, apoi la încăperea cuprinzătoare și austeră, unde am așteptat atâta timp că m-am hotărât – cobor un etaj, poate ceilalți cunoșteau mai multe… nu știau, se agregau...

Piaţa Spaniei. Scările inundate de azalee roz, aşezate pe toate treptele, de jos în sus, împacă, parcă, gândurile şi limbile pământului. La baza lor, vestita Barcaccia, plăsmuirea în piatră a unei bărci largi, de mărime naturală, pe jumătate scufundată, sculptată de tatăl lui Lorenzo Bernini în secolul al XVIII. Era anul 1886. Anul în care Elisabeta Vucovics vine la Roma, unde...

Moașa Stanca nu mai ghicise demult, deși era rugată. Prea se adeveriseră toate și se speriase. Ultima oară prevestise că în Dobroteasa, curând-curând, vor fi două întâmplări. Prima e o plecare cu mult chin, mâine nici nu apucați să vă spălați pe ochi și o aflați, iar pe a doua nici nu am curajul să o spun, anunțase înfrigurată. Și,...

(fragment)  – Nu știu de ce înțeleseși că domnul Eftimie a umblat de i s-au tocit călcâiele. Nu, el a așteptat, ca nimeni altul, cu inima în același loc, zeci de ani, i-a precizat Cinstitu la finalul relatării, spusă pe îndelete, cum tot el îi se ceruse.               – Sunt derutat, a recunoscut Firică Țăncușe. E ceva care-mi scapă, nu...

Aproape că năvălise în redacţia ziarului, la un ceas în care nu erau prea mulţi colegi sosiţi la muncă. S-a îndreptat spre mine, mi-a luat mâna dreaptă într-a lui, s-a aruncat în genunchi şi, sărutându-mi-o, repeta încontinuu: „Domnule redactor-şef, eu am să mor şi numai dumneavoastră mă puteţi ajuta…”. Am vrut să-mi smulg mâna, să curm gestul acela nefiresc, dar...