(fragmente)
16 februarie 2007, vineri.
La Uniunea Scriitorilor, lansarea cărţii lui Eugen Dorcescu, L’histoire d’une névrose, unsprezece povestiri francofone (Editura Mirton, Timişoara, 2007, 195 p.). Despre cartea lui Dorcescu vorbesc Marcel Tolcea, Rodica Bărbat, Ion Marin Almăjan, I. Jurca Rovina, Aurel Turcuş. Spun şi eu câteva cuvinte:
Discursul narativ are suport pe cotidian şi dă o grilă de lectură. Numai că Eugen Dorcescu vine nu doar cu o experienţă a verismului cotidian, ci şi cu o bogată experienţă culturală. Citatele date în limba franceză din scriitori celebri (V. Hugo, G. Flaubert, Remy de Gourmont, La Bruyere, Jean Paul Sartre, Gaston Bachelard, Albert Cohen, Colin Wilson, Henryk Sienkiewicz, Saint Augustin, Georges Poulet, Madame de Staël, François Mauriac, Roland Barthes, Jean Racine, Honoré de Balzac,André Gide, Jean-Jacques Rousseau) sunt o oglindă a constatărilor sau meditaţiilor naratorului, un fel de feead-beack asupra propriilor trăiri, reflectate sau regăsite în reflecţiile altora despre existenţa umană, care traversează o asemenea experienţă sau se compune din astfel de momente ale cotidianului. Există un pasaj confesiune despre propria proză. «Cum de i-au venit în minte domnului E. toate acestea, tocmai acum, după atâta amar de vreme? În modul cel mai simplu – şi mai misterios – cu putinţă. Simplu – deoarece reactivarea memoriei s-a petrecut în cadrul banal, al vieţii curente, fără nimic spectaculos, fără nimic ieşit din comun, în cadrul acelor adiafora, lucruri indiferente, despre care vorbesc filozofii antici. Misterios – întrucât, pe de o parte, procesul mnemotehnic nu prea poate fi explicat, iar pe de alta, el, acest proces, intră în relaţii multiple cu tot felul de lozinci, stereotipii verbale şi comportamentale, reacţii psihologice individuale şi de grup. etc. Domnul E. Nu are nici cea mai mică dorinţă sau intenţie de a intra în asemenea analize. Le lasă în seama unor persoane specializate, care studiază, compară, dispun de metodologii adecvate, moderne, redactează comunicări, aduc diverse şi multiple contribuţii, aşa cum probează, de câţiva ani încoace, remarcabila sesiune de comunicări ştiinţifice, organizată la Universitate – la una din multele universităţi ale urbei… Domnul E. Se mărgineşte să observe, empiric, faptele şi să le prelucreze atât cât se pricepe, şi în felul în care i-a fost dat lui să le priceapă şi să le prelucreze.(p. 62-63)»
Proza din volum este mult mai complexă decât pare la o sumară lectură. Este o proză de notaţie cotidiană, de inflexiuni autobiografice, de meditaţie existenţială, de viziune istorică, dar, aş zice chiar mai mult, de perspectivă ontologică a fiinţei în destinul acesteia integrat şi influenţat de cursul istoriei.
17 februarie 2007, sâmbătă.
Scriu un studiu despre Victor Iancu şi cultura germană, pentru revista „Estudios…” de la Universitatea din Sevilla, profesorul Fernando Magallanes Lata.