Un club sportiv, care trăiește în imediata apropiere a unui burg ai zice, dacă nu te stăpânește ideea de a izbuti, că nu-și găsește gloria. Ei bine, uite că se mai întâmplă și altfel. Ăsta este  un subiect despre care poate vorbi, cu calmul sau de neclintit, domnul Mihai Marius Poclid, diriguitorul dintâi al  clubului sportiv din Ghiroda. O fi el fotbalul, ca-n tot locul, în fruntea disciplinelor, dar aici, cu câteva zeci de secții -șahul și sportul de contact sunt la superlativ-  iubitorii de sport, numai copii, își găsesc locul. Mai de curând, pe terenul de fotbal, unul cu nocturnă, cu vestiare fără cusur, s-au desfășurat două întreceri care au adus la Ghiroda fotbaliști din câteva județele limitrofe și din Serbia. O competițe ce se desfășoară de câțiva ani, susținută de către primărie și consiliul local. O sâmbătă și-o duminică a ținut turneul, și încă unul disputat, chiar dacă a plouat mai mereu. Terenul a fost împărțit în trei, s-a tras la porți mici, pe măsura puterii competitorilor. Dacă ați  ști cu câta îndârjire se dispută o minge, o fază și ce explozie de bucurie, năucitoare, aduce înscrierea unui gol… Și, vai, în cealaltă echipa, o la fel de năucitoare tristețe.

         Antrenorii, stăpâniți de ideea de performanță, insuflată, desigur, celor mici, ”fierb” pe tușă. Dau indicații tehnice, trimit îndemnuri și, că așa e viața, și reproșuri către fotbaliștii care, noapte de noapte, aud și visează arenele cele mari ale lumii. Nu sunt singuri în călătoria asta care nimeni nu știe unde și cum se termină. Cei mai apropiați, firește, le sunt părinții. Ei și investesc foarte mult în tot ce li se cere. Părinții trăiesc, uneori poate mai intens, fiecare victorie și, deopotrivă, înfrângere. Nu o să credeți, că nu ați fost la cele două competiții fotbalistice din Ghiroda, cât de aprige sunt, în tribune, mămicile. Dumnelor, de atâta frenezie în numele gloriei, și-au însușit și terminologia proprie antrenorilor. Închipuiți-vă, că nu ați fost la Ghiroda, un grup de mămici strigând până la răgușeală, ”Mirceaaaa, nu-l slabi, mă…”, ”Stai la locul tău, ia-l acum, ține-te după el…” ” Urcă, urcă…. Ooooooo”  ” Liviuuuule, ce faci, dormi?”

         Și nimeni nu se supără. Cu atât mai mult când, la finalul jocului, trăiești bucuria învingătorului. Și-apoi o mamă este mereu cu inima plină de iubire, chiar și când te ceartă. Vrea să aducă mai aproape gloria. Atât de râvnită!