Dan Gârlea: Poeme

Dan Gârlea: Poeme

Aș vrea să strig…

Mi-e sete, mi-e foame
Și teamă de tine.
Pe malurile firii
Mă pregătesc
Să întâmpin viscolul
Din privirea ta
Și crivățul
Din ochii tăi
În iarna definitivă…
Totuși,
Mai lasă-mi o îndurare
De  senin
Pe fruntea destinului
Pentru că în sobele
Iubirii mele
Nu o sa mai sfârăie
Jarul ca odinioară…
M-or troieni zăpezile uitării
Și de sub plapuma durerii
Voi lăcrima pe suflet
Un strop de amintire
Despre noi..

          

Focul din noi

 Mi-am învelit timpanul

 Cu șoaptele trupului tău

 Și – am ascultat cu sfială

 Tăcerea din liniștea ta

 In timp ce privirea

 Și-a coborât mirarea

 Pe pajiștea ochilor mei

 Sărutând clipa

 De lună plină

 Cu gust amarnic

 De iubire…

 Focul din noi

 Își ridicase vâlvătaia

 Până în creștetul dorințelor

 Incât –

 Imbrațișările,

 In melancolia lor,

 Își unduiau trupurile goale

 Pe ritmul unor amânări

 Desprinse din inima fiorilor

 Care-și făcuseră culcuș

 De mai multa vreme

 In gingășia

 Secretelor noastre…

Tăcerea cuvintelor

Amprenta buzelor tale
a rămas vie
lângă suspinul obrazului meu
unde căldura ochilor tăi
mi-a dogorit cândva
îmbrățișarea
sub acordurile de romanță
din nopțile toamnei ce trecu…
dar, gustul sărutului
răstignit undeva
în răsuflarea mea
și logodit
cu mireasma catifelată
a trupului tău
de sub pofta chemării
mă face să strig:
exist!…

Pe orbita dintre inimi 

Din durerea atâtor așteptări
Seninul a îngenuncheat
Până sub tâmple
Pentru întâlnirea cu
Mangâierile tale
Rămase pe fruntea mea…

În chip de preludiu
Ți-am luat îngândurarea în palme
Și am sărutat lacrima
Din secretul împlinirilor
Iar caldura buzelor gustoase
M-a trimis direct
În împărăția fiorilor lacomi
Ce izvorau necontenit
Din focul împreunării…

Dantela curiozității domina
Întreaga înfățișare a corpului tău
Ispitindu-mi savoarea intențiilor.


După atâta amânare
Fructele din pomul întâmplării
Dorite cu nesaț de amândoi
Hrăneau și fluturii care zburau liberi
Pe orbita dintre cele două inimi!

La căpătâiul marelui târziu

După atâta însuflețire
Petrecută prin iubiri
Doar umbra nopții
Îmi mai suportă pașii
Prin duioșia secretelor….

Visarea îmi cade
În călimara gândurilor
Istovită si ea de amăgirea
Parfumului tău încât
Nu mai am puterea
Nici îndrăzneala să opresc
Apusul speranței care
Își reazămă vindecarea definitivă
Cu brațele întinse
La căpătâiul marelui târziu…