Într-o seară s-a aprins lumina. Era prima noapte în casa cea nouă. Un bărbat și  femneia lui, cu cei doi copii, de-a doua zi aveau un alt domiciliu. Casa au făcut-o repede, sigur s-a întâlnit, fericit, dorința cu posibilitatea. Aflați că bărbatul a muncit cel mai mult la pripriul lor vis. E normal, dacă nu chiar obligatoriu.Mai mereu singur. Venea, și mai vine, un alt bărbat, ceva mai vârstnic, cred că este taică-său sau socrul, să-l ajute. Un om tare devotat! Și el, din ce făcea și încă plămădește, la fel de  priceput. Sigur este din branșa de necuprins a constructorilor, ori s-a ivit, între pragmatiști, cu două mâini drepte. 

Nu știu cum se numește familia abia mutată-n strada Romaniței, chiar pe colț, cum se duce strada către estul urbei. Sunt oameni de-o discreție de manual, ce se adună, dintr-o zi în alta, în locul niciodată știut. Pentru că nu aparține nimănui.

Pruncii lor sunt, dacă le privești încălțările, jucăriile, rolele, bicicletele, dacă le auzi vocile, sunt pe pragul de a porni, curând,  la școală. Nu s-au obișnuit  cu noul loc în care conviețuiesc, și vor trăi, poate, până hăt, departe, împreunați cu tot ce oferă, dar și dictează, trecerea. De unde au plecat, așa, în inocența lor, și au lăsat primii prieteni – nu vă feriți de poveste, vă pustiiți definitiv- de acolo vor păstra cele dintâi  imagini și sunete.  E strigătul pe care numai tu îl deslușești. Dacă după pragul pe care stai, mai singur decât oricând, mai poți să vezi drumul întreg. Indiferent de ora din zi sau noapte, care se duce, fără să întrebe pe nimeni, înspre întregirea gândului.

O casă, la fel ca și omul, are destinul ei. Acum în curtea nici strâmtă, nici largă, croită să dea numai intimitate, cui o percepe, desigur,  nu demult era o grădină de legume. O stăpânea doamna Lidia, o femeie mai scundă, de-o hărnicie  moștenită ca o pedeapsă, dusă până la extrem. La vremea ei, de dimineața și până seara. numai  doamna Lidia stăpânea acest univers. Unde mai era și un  păr care, între timp, se cam uscase. Doamna Lidia a fost prima care a înțeles că pomul se desprinse de rod.  Dincolo de marginea umbrei ce o făcea părul, pentru cine-l mai știe, semn sigur că mereu este un  început, s-a ridicat,  măcar  pentru un veac, o casă!            

Tot pentru un veac, aseară s-a aprins pentru prima dată lumina!