ÎNTRU DEMNITATEA STATUII

E un soclu dement

o imprecație de ciment

o tragedie forjată

neterminată

zeul acesta al războiului

injurios plasată în parc

lângă joaca copiilor

lângă obrazul palid al mamelor

nu-i de mirare că-n fiecare noapte

este dărâmată

și în locul ei cineva pune flori

Marte rămâne, spune doica tristă,

o simplă și nefericită plantă

sau planetă

sau…

Copiii o privesc serioși

CLAMAVI

Uneori, mai ales seara, mai ales în tinereţe

răsună testimoniul de argint al harfei albastre

degete de răcoare însuflețesc o strună violent

dar greierii nu părăsesc corabia câmpiei vechi

Aşijderi, auzul, pasăre fără ochi, oarba verii

își pipăie cărarea cu bunăvoința orfanului

în urma sa crește o pădure de amintiri

în care lupul umblă la braț cu căprioara

De pe această culme de sunete Patria este un lac

valurile sprijinită bolta peștilor – solz lângă solz

Niciodată mersul stelei n-a fost mai drept

parfumul busuiocului inundă Europa…

EURITMII

Poți să faci un om de zăpadă
poți să faci un om să plângă
poți să e culci în petale
ca pe-un pat shakespearian
poți,
acesta-i lucrul cel mai
important
de
pe
lume
lume, lume, sora mea de sânge
câte duci în spate, cocoșată rău
pleoapa fără vină peste plâns se frânge
ca o avalanșă pârâind în hău
poți să faci o scară de idei
frumoase