(fragmente)

18 februarie 2007

Din noiembrie 1939 începe cariera universitară a lui Victor Iancu, care devine asistent la Catedra de estetică şi critică literară a Facultăţii de Litere şi Filosofie de la Universitatea din Cluj. În 1940, în urma Diktatului de la Viena, oraşul Cluj a fost  ocupat de trupele horthyste maghiare, iar Universitatea s-a refugiat în oraşul Sibiu. Aici, Victor Iancu a făcut parte din Cercul Literar, fiind între semnatarii scrisorii adresate lui E. Lovinescu, cunoscută, apoi, sub numele de manifestul Cercului Literar de la Sibiu.

Când la Universitatea din Iaşi se înfiinţează conferinţa independentă de estetică filosofică, Victor Iancu concurează pentru acest post împreună cu Al. Dima. Câştigând concursul, Victor Iancu este numit suplinitor în anul universitar 1944/1945, apoi titular în urma raportului unei comisii de specialişti, din care au făcut parte Al. Bădărău, Ştefan Bârsănescu, Tudor Vianu, Liviu Rusu, Vasile Pavelcu. Format la şcoala profesorului Pfänder, în mediul universitar münchenez, cunoscând noile orientări din estetica filosofică europeană, mai ales cea germană, Victor Iancu a promovat aceste noi orientări şi în mediul universitar românesc. Cursurile sale, diversificate în fiecare an, au apropiat studenţii de estetica filosofică, domeniu destul de nou în universităţile româneşti, atât prin prezentarea perspectivei istorice, cât şi a teoriilor moderne în estetică. La Universitatea din Iaşi a ţinut cursuri despre teoria valorilor estetice, estetica operei de artă şi despre diferitele arte. Potrivit concepţiei sale formată pe structură culturală germană, Victor Iancu distingea în domeniul esteticii trei părţi componente: valorile estetice, structura operei de artă şi diviziunea artelor.

 Ca axiolog, a fost preocupat în mod deosebit de teoria valorilor. Încă din 1943, recenzând cartea lui Tudor Vianu (un alt estetician român format în mediul cultural german, cu studii la Tübingen, unde îşi susţine şi teza de doctorat, în 1923, sub îndrumarea esteticianului Karl Gross, Das Wertungsproblem in Schillers Poetik), Introducere în teoria valorilor, Victor Iancu discută mult mai larg problema valorii din perspectiva esteticii filosofice. Era o chestiune de care se simţea foarte apropiat, pe care o cunoştea bine, deoarece, aşa cum însuşi afirmă, era o problemă care l-a preocupat chiar din timpul pregătirii universitare, filosofia valorii fiind o disciplină care în universităţile germane, în perioada cât şi-a făcut studiile, devenise o temă de actualitate.

După al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului totalitar, la toate universităţile din România estetica şi filosofia se desfiinţează ca discipline de învăţământ. Victor Iancu este eliminat din activitatea universitară, rămâne fără serviciu (1947 – 1949), fiind, apoi, obligat să se încadreze pe diferite posturi, fără legătură cu pregătirea sa, pentru a-şi putea duce existenţa. A fost  secretar literar la Teatrul de Stat din Sibiu, muzeograf la Muzeul de Ştiinţe Naturale, apoi la Muzeul Brukental din Sibiu.  Avea familie (era căsătorit cu Adellheid Zinsmeister, o germană bavareză, pe care a cunoscut-o în timpul studiilor müncheneze) care trebuia întreţinută, iar condiţiile de viaţă erau foarte grele.

Din septembrie 1956, Victor Iancu devine conferenţiar la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (pe vremea aceea, Institutul Pedagogic de 5 ani), iar din octombrie 1968 obţine titlul de profesor universitar. Se numără între acei profesori care au marcat un început, au contribuit la fundamentarea unei tradiţii universitare la Timişoara. La început, Victor Iancu a ţinut cursul de Introducere în ştiinţa literaturii, iar din 1957 a devenit titularul disciplinei literatura universală. A predat studenţilor cursuri speciale despre Începuturile romantismului în literatura europeană şi despre Literatura secolului XX şi problemele ei.  Profesorul Victor Iancu a condus Catedra de literatură universală, teoria literaturii şi folclor din cadrul Facultăţii de Filologie. A fost primul profesor al facultăţii care a avut dreptul de a conduce doctorate. Împreună cu alţi colegi din facultate, a pus bazele publicaţiei „Analele Universităţii din Timişoara”, seria ştiinţe filologice, fiind un timp redactorul responsabil al acesteia. A făcut parte şi din colegiul de redacţie al publicaţiei „Studii de literatură universală” (Bucureşti).