Există cărți pe care le citești și cărți care te poartă. Odiseea adriatică a timișoreanului Mugur Ioniță face parte din a doua categorie.

Dintru început voi spune că există o anumită ariditate a spiritului local, pe care doar praful pustei bănățene o poate explica. Probabil de aceea noi, timișorenii, privim mereu spre orizont, cu o sete nuanțată a „dorului de ducă”. În acest peisaj cultural apare al treilea roman al lui Mugur Ioniță, Odiseea adriatică.

Mugur Ioniță s-a născut în 1972, la Timișoara. A absolvit Școala de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu”, secția meteorologie, a studiat geografia la București și studii europene la Universitatea de Vest. A lucrat peste doisprezece ani ca meteorolog aeronautic în misiuni internaționale. Cu alte cuvinte, e un om care știe ce înseamnă să citești cerul și să respecți imprevizibilul. Această specializare oferă descrierilor atmosferice o autenticitate pe care niciun documentar nu o poate înlocui. Odiseea adriatică este al treilea său roman și, după cum spune criticul Adrian G. Romila, este „cel mai reușit”.

Premisa romanului pare extrasă dintr-un jurnal de vacanță pe care mulți dintre noi l-am visat și încă îl visăm, dar puțini am avut curajul să-l trăim cu adevărat. Doi frați timișoreni, Cristi și Virgil, decid că monotonia asfaltului trebuie înlocuită cu azurul Adriaticii. După ce se antrenează pe apele cuminți ale Begăi și ale Mării Negre și obține certificatul de skipper, Cristi închiriază un velier în Croația — „Mala Nevina” (Micuța Virgină). Și astfel începe aventura! Ceea ce trebuia să fie un periplu relaxant printre insule, cu poze exotice de postat pe rețelele sociale, se transformă rapid într-o cursă pentru supraviețuire, în parte din cauza nepriceperii celor doi de a identifica potențialele pericole.

„Cu un zgomot asurzitor de hală industrială unde se prelucrează metale, amplificat de schelele podului, lovim cu vârful catargului suprastructura. Barca se ridică de bot, se rotește subit către tribord, apoi se înclină periculos pe o rână, în timp ce girueta, antena radio, becul de ancoră și alți senzori de pe catarg se prăvălesc în apă.”

Subintitulat cu onestitate „roman de aventuri marine”, volumul ne scoate rapid din zona de confort. De la incidentul comic și dezastruos de sub podul Ždrelac, unde catargul se frânge sub ochii turiștilor dornici de spectacol, până la întâlniri care par desprinse din filmele lui Kusturica, Mugur Ioniță construiește un tempo elastic. Autorul evită cu succes șabloanele genului, actualizând aventura prin „topping-uri” contemporane: naivitatea unor turiști est-europeni se ciocnește frontal cu neprevăzutul balcanic.

Una dintre marile calități ale romanului este atmosfera. Mugur Ioniță știe să descrie marea nu doar vizual, ci și senzorial. Apa, vântul, puntea, zgomotul catargului, schimbările de lumină, tensiunea furtunii ori liniștea aparentă a unor insule croate compun un fundal foarte viu. Aici se simte, probabil, și formația de meteorolog a autorului, care dă credibilitate descrierilor și manevrelor nautice fără să încarce textul cu tehnicism inutil. Lexicul marinăresc există, dar nu sufocă. Din contră, e integrat firesc într-o proză limpede, atentă la ritm și la efect.

„Vântul urlă lugubru printre straiuri, culoarea mării dă în ultramarin și pare o cerneală vâscoasă. Din când în când, catargul este luminat de un fulger ce despică cerul, număr una, două, trei secunde, după care vine tunetul asurzitor. Zgomotul este diferit, nu are ecoul celui din oraș, când ricoșează printre clădiri. Velele pocnesc și ele ca atunci când scuturi viguros o cuvertură groasă, tremurul îl transmite catargului, punții și, mai departe, prin picioare, până în măruntaiele noastre.”

Apariția Anei, personaj feminin misterios, care preia controlul ambarcațiunii de la cei doi frați, fascinați de personalitatea ei, dar și ușurați de mutarea responsabilităților, adaugă romanului un aer de aventuri picanterești, tratat cu multă ușurință și autoironie. Romanul funcționează astfel pe două paliere simultan: aventură pură, cu suspans și răsturnări de situație, dar și un eseu discret despre ce înseamnă libertatea.

Cu ecouri din Radu Tudoran, Hugo Pratt și Pérez-Reverte, Odiseea adriatică reanimează un gen insuficient explorat în literatura română, ancorând povestea solid în prezentul nostru: balcanic, improvizat, plin de contradicții – și tocmai de aceea viu.

*Odiseea adriatică, Mugur Ioniță, Editura Lebăda Neagră, 2024