Există întrebări pe care le putem amâna la infinit, mințindu-ne că sunt probleme ale viitorului. În „Judecătorul artificial” Geo Moisi ne arată că viitorul a sosit deja.

Dacă, în urmă cu câțiva ani, vorbeam despre inteligența artificială (IA) ca despre o curiozitate tehnică sau ca despre un generator de poze amuzante cu pisici, în 2026 am intrat deja în zodia interogațiilor profunde, multe dintre ele greu de acceptat. România din universul distopic imaginat de Geo Moisi este o lume pe aproape recognoscibilă: aceleași instituții, aceleași birouri, aceeași corupție — cu o singură diferență: sistemul judiciar este condus de un program de inteligență artificială.

Geo Moisi, născut în Oradea, are un parcurs literar solid: a debutat cu romanul polițist „Registrul domnului Carvet”, a continuat cu thrillerul „Sub acoperire – În numele dreptății” și cu noirul „Nicio minune de Crăciun”. Pe lângă scriitor este și ofițer de poliție judiciară. Acest detaliu biografic contează enorm. Procedurile de anchetă, dinamica internă a instituțiilor, misoginismul structural din sistem — toate acestea, ușor recognoscibile, creează o atmosferă literară robustă, bazată pe observații din interior, filtrate prin ficțiune. Credibilitatea pe care o câștigă astfel romanul este un atu pe care puțini autori de gen îl pot revendica.

Poate tocmai de aceea „Judecătorul artificial”, apărut la Editura Lebăda Neagră în 2025, are, de la primele pagini, o credibilitate aparte. Premisa este simplă și neliniștitoare: într-o Românie a viitorului apropiat, justiția este administrată de un Program de Inteligență Artificială Judecătorească, PIAJ, creat pentru a elimina corupția, subiectivitatea și erorile sistemului. Ideea pare, la început, seducătoare. Ce poate fi mai tentant decât promisiunea unei dreptăți pure, obiective, fără interese și fără corupție? Oare nu ne dorim cu toții eliminarea slăbiciunilor procurorilor și judecătorilor umani? Dacă răspunsul este da, romanul ne oferă un posibil contraargument.

În centrul poveștii se află Ana Cornescu, o tânără polițistă care se transferă la Serviciul de Investigații și Anchete Polițienești, hotărâtă să-și dovedească valoarea. Îl găsește acolo pe Mihnea Pavelescu, un veteran căzut în dizgrație, singurul care o tratează ca pe un egal. Primul caz primit — o agresiune fizică aparent banală — se dovedește a fi o capcană: victima este chiar fiul lui Mihnea, iar șeful Anei vrea să folosească ancheta ca armă împotriva mentorului ei.

Până aici, avem un thriller polițist clasic, bine construit. Dar Moisi adaugă un al doilea strat: când sora Anei este acuzată de furt chiar de către PIAJ, totul se complică iremediabil. Ana, Mihnea și un hacker misterios formează un trio improvizat care pune la cale ceva ce sună a misiune imposibilă: să oprească un sistem în care o țară întreagă și-a pus încrederea.

Pe acest fond vine constatarea dureroasă că sistemul de judecată alcătuit din oameni, așa subiectivi și influențabili cum sunt, rămâne mai bun decât cel imaginat ca fiind obiectiv, dar lipsit de simțăminte și, tocmai de aceea, mult mai periculos prin răceala și tehnicismul său:

„– Bine, bine! Uite, toate astea reprezintă creierul Judecătorului Artificial, făcu bărbatul cu mâna către rackurile din jurul lor.”

Ca în orice distopie, Geo Moisi scrie mai puțin despre inteligența artificială în sine și mai degrabă despre fragilitatea unei societăți care cedează bucuroasă responsabilitatea morală unui algoritm, pentru că oamenii au dezamăgit prea mult și prea des. El nu insistă să prezinte Judecătorul ca pe un monstru, pentru că, în logica romanului, acesta nu este altceva decât propria noastră reflecție. Cu alte cuvinte: putem oare crea o inteligență vie mai presus de propria noastră moralitate?

Romanul lui Moisi rezonează puternic cu temele clasice ale distopiei. Dacă în „1984”, de George Orwell, controlul era exercitat prin supraveghere politică brutală, în „Judecătorul artificial” controlul este algoritmic și birocratic. Moisi ne trimite cu gândul și la „Minority Report”, de Philip K. Dick, unde sistemul PreCrime pedepsea intenția, nu fapta. Aici, PIAJ merge mai departe, eliminând nuanța morală și empatia în favoarea logicii binare.

Există și o umbră din „Procesul lui Kafka” în paginile cărții: personajele se trezesc prinse într-un mecanism de anchetă pe care nu îl pot influența și în fața căruia nu se pot explica, deoarece „mașina” nu are urechi pentru contextul uman, ci doar ochi pentru dovezi digitale.

Ceea ce face ca acest roman să fie cu adevărat percutant este realismul său. Geo Moisi folosește propriul background profesional pentru a conferi credibilitate fiecărei proceduri și fiecărui dialog. Atmosfera este apăsătoare, un gri urban dominat de ecrane și camere de supraveghere, unde rolul omului s-a diminuat până la cel de simplu furnizor de inputuri pentru mașină.

Pentru timișoreni, romanul este cu atât mai interesant cu cât Geo Moisi ne oferă o viziune întunecată asupra viitorului: cartiere mărginașe populate cu imigranți, mafii locale ce controlează părți din oraș, alături de veșnicele și parcă niciodată plictisitoarele rețele de interese ale potentaților locali. Chiar dacă Timișoara este doar un decor, se vede că lui Geo Moisi i-a făcut plăcere să-l descrie, imaginându-l ca pe scena posibilă a apariției Judecătorului Artificial.

De asemenea, autorul reușește să surprindă momentul în care tehnologia, creată să ne salveze, devine propriul nostru blestem. Iată un fragment care descrie această nouă realitate a anchetei:

„Oamenii sunt obligați să răspundă, în timp ce camerele video, microfoanele și senzorii din camerele de anchetă înregistrează toate reacțiile lor. Puteai să vorbești cu programul exact cum ai vorbi cu o persoană, numai că știa incomparabil mai multe decât orice om. În plus, răspundea întrebărilor și învăța mult mai repede.”

Judecătorul artificial este un thriller polițist bine închegat și un avertisment necesar. Geo Moisi scrie dinamic, menținând suspansul până la un final care deschide noi teme de reflecție despre etică, responsabilitate și limitele delegării morale către tehnologie.

Geo Moisi, Judecătorul artificial, Editura Lebăda Neagră, Iași, 2025.