Eseistică

Home Eseistică
Intelectuali din alte vremuri

Intelectuali din alte vremuri

La Turnu-Severin, prin anii 1920-1923, putea fi întâlnit un domn jovial, cordial, cu o vorbire fermecătoare, elegant şi distins, care alesese să-şi petreacă ultimii ani de viaţă în acest frumos şi liniştit oraş cosmopolit de la Dunăre, unde avea prieteni adevăraţi, mai ales pe fosta profesoară de pedagogie de la Universitatea din Bucureşti, Alexandra Lacrițeanu şi fratele său, profesorul şi...

Mit al miturilor: idealul imuabil, un like și femeia

Mit al miturilor: idealul imuabil, un like și femeia

Tot ce anticipează e avangardă. Iar cărțile marilor literaturi europene pot deveni, prin noi, pasionații lor cititori, obiecte miraculoase, uneori rod al experiențelor inițiatice, oricum literatură exportabilă de cele mai multe ori. Mai recent, rosturile poemului neomodernist evocă împlinirea intimității extinse de la stadiul de a fi fost simple introspecții,. Eliptic ori oracular, metaforic ori antitetic, sondând imuabilul, mobilitatea social-spirituală...

Cultura între putere și slăbiciunile omenești

Cultura între putere și slăbiciunile omenești

„Când aud cuvântul cultură, scot pistolul.” Fraza aceasta a rămas multă vreme legată de numele lui Joseph Goebbels, deși, într-o formulare apropiată, ea provine din piesa Schlageter, scrisă în 1933 de dramaturgul nazist Hanns Johst. Atribuirea greșită nu este greu de explicat, pentru că experiența regimurilor totalitare pare să confirme ideea cuprinsă în ea: puterea absolută s-a temut de cultura...

De la Hunedoara la Belgrad, via Timişoara

De la Hunedoara la Belgrad, via Timişoara

Câmpia mi s-a părut dintotdeauna cel mai prozaic spaţiu în care îţi poţi petrece viaţa. Priveşti  până departe, la linia orizontului, şi cel mult vezi un pâlc de copaci. Nimic nu te poate surprinde, nicio mare taină pare că nu aşteaptă nerăbdătoare să fie descoperită câţiva kilometri de jur-împrejur. Poate de-asta, când eram copil, mi se părea mai atrăgătoare Timişoara...

Naşterea temei „Egiptul ocult” în literatura occidentală

Naşterea temei „Egiptul ocult” în literatura occidentală

Pentru ocultismul academic, cel de dinaintea masificării numită New Age, Egiptul a fost sinonim cu Mecca cunoaşterii oculte. Spre fabulosul Egipt şi-au îndreptat privirea plină de speranţă şi de recunoştinţă toţi cei care au crezut că vor afla aici, pe pământuri arabe, o fons et origo a tuturor religiilor de pe pământ. Concept metafizic şi metaistoric teoretizat de Guénon, „Tradiţia...

Sânzienele – între mit, literatură și nostalgia armoniei

Sânzienele – între mit, literatură și nostalgia armoniei

Există în cultura fiecărui popor câteva sărbători care spun mai mult despre felul în care oamenii au înțeles lumea decât multe tratate de istorie. Sânzienele sunt una dintre ele. În jurul acestei sărbători s-au adunat, de-a lungul secolelor, credințe, mituri, ritualuri și simboluri care vorbesc despre relația omului cu natura, cu timpul și cu misterele existenței. Sărbătorite în fiecare an...

Omul care a măsurat infinitul

Omul care a măsurat infinitul

Când trebuie să se pronunţe dacă Shakespeare şi Descates sunt sau nu oameni de cultură, cărturarul zilelor noastre îl numeşte fără să clipească pe primul, dar ezită îndelung la cel de-al doilea – deşi, în ierarhia spiritului, ecuaţia precede stihul sau aria. Nimic nou sub Soare: mentalitatea „celor două culturi” (care-i separă pe ingineri de intelectuali) era prezentă şi în...

Dimensiunea etică a sărutului

Dimensiunea etică a sărutului

De ce sărutul, un gest corporal, are o dimensiune etică? Ei bine, pentru că angrenează nu doar corpul, ci întregul orizont al relației dintre două libertăți. Deși rareori se vorbește despre o etică a sărutului, ea există implicit. A săruta înseamnă a intra într-un spațiu de vulnerabilitate comună, a recunoaște celuilalt dreptul de a te atinge în ceea ce ai mai intim....

Alexandru Al. Philippide: „Balada vechii spelunci”

Alexandru Al. Philippide: „Balada vechii spelunci”

Al. Philippide foloseşte secvenţial, în mai multe poezii, anumite elemente fantastice gravitând în jurul temei literare: Pactul cu diavolul.                                                                                                                 Balada vechii spelunci, poezie care anticipează proiectul numit „resurecţia baladei” al poeţilor din „Cercul de la Sibiu”, este centrată pe valorificarea respectivului motiv poetic. Acţiunea acestei balade fantastice se desfăşoară, noaptea, într‑o speluncă, pe o vreme viforoasă, concomitent cu un ritual...

Feminitate versus feminism

Feminitate versus feminism

Condiția femeii în literatură, indiferent de epocă, pornește de la aceste două paradigme: feminitatea, ca amprentă a scriiturii și feminismul atitudinal, ce impactează diferit, în funcție de receptori, de epocă și de notorietatea auctorială. Voi lua drept repere câteva figuri emblematice pentru evoluția femeii, atât din literatura română, cât și din literatura universală. Ce ne oferă drept exemplu istoria literaturii...

Bâjbâind pe cărările Spiritului (2)

Bâjbâind pe cărările Spiritului (2)

De fapt în viaţa mea nimic nu avea să apară întâmplător. Nici măcar seara aceea tulbure în care un coleg de şcoală primară încerca să mă iniţieze în tainele sfinte. Mă chemase în cămăruţa lui dintr-o magazie de bărci de pe malul Begăi, aprinsese o lumânare şi deschisese o carte de rugăciuni, mică şi rufegită. Lucrurile nu mi se aşezau...

Secțiunea de aur în Psalmul 25

Secțiunea de aur în Psalmul 25

Nici în calitatea sa de poet, nici în aceea de psalmist sau stihuitor de psalmi, Eugen Dorcescu nu s-a plâns vreodată de „neajungerea limbii”. Dimpotrivă, s-a considerat binecuvântat că a avut șansa de a se exprima în română, limbă ale cărei rădăcini latinești și primeniri romanice i-au oferit sonorități și structuri concordante cu gravitatea și atemporalitatea mesajelor sale lirice, axate...