Cronică literară

Derulările contemporane din literatura noastră postdecembristă mai inspiră, încă, neobișnuite curiozități în legătură cu un spectacol eminamente al pluralului și care ne așează în rândul evoluțiilor axiologice din domeniu pe continent. În plan intern, contextul cultural actual, totuși, nu mai are tectonicile pliind registre și accente vizibile despre alonja valorică în spațiul național, provinciile noastre istorice preluând funcția morfologică a...

Autorul ne așază din nou în fața unei lucrări-eseu asupra operei unui confrate sau a unei personalități din lumea literară, așa cum ne-a obișnuit deja —  numai în ultima perioadă enumerăm: Cornel Ungureanu, Livius Ciocârlie, Vasile Barbu, și vor mai urma. Astăzi îi este rândul lui Ioan Dan Bălan. „Între lut și celest” este o călătorie critică prin opera poetică...

Există întrebări pe care le putem amâna la infinit, mințindu-ne că sunt probleme ale viitorului. În „Judecătorul artificial” Geo Moisi ne arată că viitorul a sosit deja. Dacă, în urmă cu câțiva ani, vorbeam despre inteligența artificială (IA) ca despre o curiozitate tehnică sau ca despre un generator de poze amuzante cu pisici, în 2026 am intrat deja în zodia...

Ne-a obișnuit cu insolitul. Ne-a răsfățat cu ineditul. Și ne-a purtat pe valurile înspumate ale Ființei spre adâncă și temeinică cunoaștere. Și aș spune că de la „Pseudo-poeme” din 2023, „Capharnaum”, 2024, „Povestiri din întuneric”, 2025, trecând prin aparițiile editoriale sub pseudonim: „Istorii”, 2019 și „Ceața – istorii de nicăieri” 2022, Marius Horațiu Simon, alias Simon de Bissenos  a rezonat...

Cu 17 ani în urmă, prietenul Marius Chivu m-a invitat să mărturisesc, pentru Dilemateca, pe care dintre scriitorii trecuți în eternitate ori vii, de la noi sau de aiurea, l-aș invita să-mi fie alături la un chef. Am căutat textul de atunci și pe site-ul revistei (nu mai există acel site, cum nici revista), și prin computerul personal. Nimic! Știam...

După o foarte productivă experiență de externalizare cu volumul româno-francez Deșertul de cuarț. poeme în bătaia vântului/Le Désert de Quartz. Poèmes au gré du vent (2023), în traducerea Gabriellei Danoux, George Schinteie recidivează, doi ani mai târziu**, cu o culegere, de astă dată, româno-spaniolă, nimic fără timp. poeme pentru un anotimp inventat/nada sin tempo. poemas para una estación inventada**. Deosebirea e...

Intransigenta lui Bazil în ceea ce privește oamenii îi enervează pe mulți. Uneori, și pe mine. Nu știu dacă mi-e de vină zodia, temperamentul sau faptul că sunt o – cum se spune în Banat – vinitură. Or, vinitura, prin natura așezării sale în teren, trebuie musai să lase de la ea și să fie maleabilă. Joacă în deplasare, unde publicul e,...

Într-un interval de timp scurt, de numai trei ani, Corina Ozon a publicat un volum de proză scurtă şi două romane. Trebuie remarcată uşurinţa cu care trece de la un gen la altul.  Se zice că în volumul de debut al unui prozator, citindu-l prin vreme- sunt în el mai toate temele  pe care le va dezvolta în cărţile viitoare....

Făcând analogie cu „Poemele de pe patul de moarte” ale lui Walt Whitman (de fapt ultima ediție a cărții „Fire de iarbă”, încheiată cu câteva luni înainte de moarte) și cu „Puntea” lui Marin Sorescu, (s-ar mai putea adăuga – zicem noi – volumul „Obosit de umblet” al lui Valeriu Bârgău, publicat postum), criticul Al. Cistelecan notează în prefață despre...

Plachete de sonete Aici nicicând nu-și scutur’ floarea merii, de Nicolae Șapcă (Editura Bucrek, Cernăuți, 2024), devine o cale a apropierii de Iisus. Trăim vremuri grele, pline de lipsuri și greutăți, iar singurul care îl însoțește pe om tot timpul este Iisus. Reîntoarcerea la credință, la divinitate, este remediul pentru boala în care se află societatea azi „Năzbâtiile”, păcatele omului...

Se scrie multă poezie la noi. E drept, starea de inflație indică și adevărul că majoritatea pretinșilor autori scriu versuri, nu poezie. Dar se întâmplă să dai peste volume interesante, despre valoarea autorilor cărora abia atunci afli. La Decebal N. Todăriță, de pildă, teroarea unui real demențial ca desfășurări implicând ciudatele „traversări“ ale temporalității din ipostaza individualității demantelate de era...

Cred că cea mai bună introducere la volumul lui Cristian Vicol este o constatare sumbră: printre cele mai tulburătoare cărți se numără acelea care, în loc să inventeze monștri, ne arată ce se întâmplă atunci când oamenii își duc până la capăt propriile concepții despre fericire, ordine și viitor. Cartea lui Cristian Vicol – Antiutopia. Un studiu – apărută la...