Proză

Ca să apară cu ceva deosebit în contextul orașelor–târguri, consiliul municipal a hotărât să aranjeze un Bazar de Obiecte Inutile cu Valoare Sentimentală. Pentru aceasta a tocmit un inițiat, care a colindat împrejurimile, mormăind de unul singur, până ce s–a fixat pe o colină de lângă decrepitul zid al porții decumane; micul grup de oficiali muiați în sudoarea provocată de...

(fragment) „În vale, în jurul unui foc de tabără uriaş, trei fete tinere, voluptoase, pe jumătate dezbrăcate, cântau şi încingeau o horă. Prima reacţie fu să pună mâna la ochi, ca un copil ce vede pentru prima oară, într‑un film, o scenă deocheată. – Smin‑theos, apropie‑te, Smin‑theos, zeule fermecător… apropie‑te! Chemarea se întrepătrundea cu trupurile mlădioase şi cu vocile fermecătoare...

Alde Ghiontac, alde Macambulea, alde Toroapă fuseseră înzestraţi de Domnul cu toate cele trebuincioase supravieţuirii, încât să-și afle locul printre oameni. Văzuseră lumina zilei la Prelunci și încă nu se știe ce soi de ființe sau lucruri întruchipaseră într-o viață anterioară, căci, de cînd se știau, ca un blestem, neamul lor trăia într-un perpetuu, nesătul, concubinaj cu sărăcia, chiar dacă...

Apă rece. Și limpede… Nea Florică, mare amator de remi. Tot „Monumentu”-l cunoaște. Apare primul pe alee, cu pietrele sub braț. În urma lui, la un pas, niciodată în rând cu el, un bătrânel cocârjat, scuipându-și bojocii de-atâta tușitură după țigara ce doar a aruncat-o, se târâie gâfâind cu o plasă în care ține o pistelcă lustruită de-atâta joc: –...

Nu mi-a spus nimeni povești în copilărie, nici n-ar fi fost cine să aibă acest imbold miracol. Fusesem de timpuriu înstrăinată, „dată de suflet” la o mătușă, iar maică-mea era la sute de kilometri depărtare, undeva la țară, femeie tânără și singură, la munca grea de la câmp, unde oricum nu cunoștea răgazul să alinte copii, să-i adoarmă cu povești...

(fragment) Centrul de detenție seamănă cu o închisoare în toate aspectele, de la poarta exterioară, pe care militari înarmați o închid în urma noastră după trecerea mașinii jandarmeriei.  De jur împrejurul curții se ridică un gard înalt terminat cu mai multe rânduri de sârmă ghimpată. La intrare, un militar cu care încerc să vorbesc în franceză, dar care pare surd...

Tot mai greu este să înţelegi.  Să nu suferi. Când crezi că nu greşeşti, atunci greşeşti. Nu sunt reguli. O iei pe un drum, greşeşti.O iei pe altul, greşeşti.O mai iei şi pe celălalt, tot greşeşti. Totul e să te acomodezi cu greşeala. Toţi o simt, ţi-o identifică şi, în final, îţi rânduie scara detaliilor. Şi tu, de fapt, rămâi...

Doar lui Ion Tereaşcă şi lui Toader Diniţă le dezvăluise Valentin că voia în sâmbăta aceea să urce la Dâmpu. Primul era profesor de geografie, al doilea – profesor de biologie, fost director înaintea sa. Tereaşcă era un tip scund, roşcovan, purtând ochelari cu multe dioptrii, foarte stilat în comportament şi rostire, de aceea colegii îl alintau zicându-i lordul John....

Cuvintele ei au lovit exact acolo unde îmi era foame de viu, dar eu nu mai știam asta de ceva timp. Înmagazinam tot ca într-un album alb negru. Știam doar că nu îmi plăcea felul în care privirea mea putea trece peste evenimente ca flash-ul aparatului de fotografiat, rece și extrem de rapid. Înainte, eram învățată să simt instant înțelegerea...

Piața are un aer de vechi și de neîngrijit. Investițiile pentru renovare încă sunt axate pe centrul orașului, unde sunt așteptate cu optimism hoardele de turiști în 2021, când Timișoara urmează să devină Capitală Europeană a Culturii. Însă mai sunt câțiva ani până atunci. Avem motive de speranță că investițiile vor fi extinse și spre alte cartiere. Până una, alta,...

(fragment) Se pornise un vânt prea răscolitor. Umbla atât de învârtit încât s-ar fi putut crede că îşi caută o ieşire, ştiută, pe care nu o mai găsea. Harpi, trăgând de portieră cu ambele mâini, să o închidă, credea că numai în Sacer se întâmplă asta, de fiecare dată către sfârşit de toamnă, când Birdeanca îngheţă pentru prima oară. În...

– Tie, de ce cânți în surdină? Parcă plângi.. – Nu plâng. Vreau să te bucur numai pe tine! Când plecaseră din Sacer, făcuseră o înțelegere. Harpi insistase, știindu-l bine, cu apucături cu tot. Cel mai mult îl deranja așteptarea, fără rost, la care era supus cu fiecare plecare. Tot la Hipova, ultima oară, răbdarea îi fusese încercată peste orice...