Proză

Icnic. Lipsa de sens a acestui cinci de-a-ndoaselea (ori, de ce nu, de-a v-aţi ascunselea) construieşte sens şi semn – spre luare aminte, pe acela de icnet, de gâfâială scurtă şi temeinică şi necomunicată pe de-a-ntregul. Este cam ceea ce mi-ar putea folosi la descrierea sonorităţii cu care-mi voi fi însoţit de-mine-naşterea-mi… cea pe care ţin s-o reconstitui acum silindu-mă...

Focul arde mocnit în șemineu. Acum trei ani l-am dărâmat pe cel vechi, naiba să-l ia, scotea fum și făcea prea puțină căldură. Am cumpărat unul recomandat, scump, negru, din fontă și cărămidă, ornat cu modele din fier forjat. Aproape o operă de artă inginerească. L-am îndrăgit din prima, un fel de dragoste la prima vedere pe Internet. Când a...

Cinci. Naşterea însăşi, de-sine-facerea, încape în fărâma aceasta de cinci minute, în prima dintre fărâme – cea ale cărei dureri mă pot predetermina. O ostracizare, o evadare complice, o sfârşire cu dinainte-existenţa este această naştere la care mă refer, alta decât cea care-mi este dată dinafară, alta decât cea la care sunt invitat să fiu de faţă. E o chemare...

(fragment) Capitolul I. În Veneția s-a furat un inel  Abia se luminase și era deja cald. Fierbințeală care te îmbrățișează odată cu prima geană a răsăritului. Soarele își trimitea sulițele în canalele-străzi, de unde ricoșau în gondolele albastre ce odihneau pe cheiuri. Aerul fierbinte de peste noapte, adus de Sirocco, din deșert, era brăzdat de cântecul înfundat al unui clopot....

Îmi plăceau mult tramvaiele şi autobuzele vechi. Pe la începutul anilor ’80, câteodată, mai vedeam venind în staţia de la Antene, acum Iulius Mall, dinspre Calea Lipovei sau Aradului, autobuzele acelea vechi, cu faruri rotunde şi plafonul uşor rotunjit. Cele noi, pătrăţoase, produse la Bucureşti, nu aveau nimic interesant, în afară de burduful acela şi platforma de sub el unde...

Dimineaţa se arăta ceţoasă, încremenită, rece. Rece, ca tăcerea doamnei Honoria pe când ne apropiam de locul de întâlnire. Nu cred că am schimbat mai mult de zece cuvinte pe parcursul întregii călătorii, însă ultimele ceasuri s-au scurs într-o tăcere desăvârșită. Iar când lumina a binevoit a pătrunde până la noi, în umbra de cenușă a trăsurii, am văzut pe...

(fragment) Satul era bântuit de umbrele conflictelor mai mari sau mai mici ce pătrundeau chiar și în acest colț de rai. Pe câmpurile verzi și pe drumurile de țară, în locurile cele mai retrase, uneori se auzeau glasuri de soldați, vorbind în limbi străine, care se îndreptau spre o nouă luptă. Nu era pentru prima dată. Dar fiecare trecerea aducea...

– Nu! Nu mai vreau să trăiesc! Nu în ţara asta! Sunteţi morţi! Sunteţi morţi cu toţii oricum! Sunteţi morţi şi nu ştiţi! Cocoţată pe acoperişul hotelului, pe buza balustradei, cu trufia înălţimii celor douăzeci şi ceva de etaje care scrutau oraşul, fata despletită, în cămaşă de noapte albă,  îi ţinea în priză de aproape o oră. Maiorul Ritivoi, responsabilul...

Lumea zice că huruitul ce  se auzise noaptea la Teiș ar fi fost al unui avion, care, cică, îl lăsase pe Iane — de-ar fi fost adevărat, dar putea fi doar o scorneală, și n-ar fi fost de mirare, pentru că insului, cu relaţiile pe care le avea, îi dădea mâna, chiar dacă trebuia să plătească, era necesar să scurteze...

– Recunosc, am fost acolo de la început și până la sfârșit. Fără să am vreun amestec. Doar am privit. Când am văzut femeia atârnând, cu mâna dreaptă rămasă încremenită în aer, ca și cum ar fi căutat ceva de care să se agațe, să se poată salva, i-aș fi zburat capul de pe umeri marinarului. Chiar am avut pornirea...

& ca şi când aş număra până la trei sute. Sau mai curând până la treisutecincizecişişapte, pentru că ideea aşteptării mă irită într-atâta încât aş grăbi numărătoarea… de parcă astfel aş putea face timpul să curgă după voia aceasta de-o clipă. Ori chiar aşa se întâmplă? Nu categoric nu, treuie să alung ereziarhul din mine, gândul dinainte e doar dovada...

Peste drum, în fața magazinului, Hari stă de vorbă cu alți doi băieți. Toți trei sunt îmbrăcați cu pantaloni scurți și tricou. Sunt tineri și bine făcuți. Eu am pantaloni lungi, cu o mică pată pe buzunar, probabil de la grătarul de ieri, și un tricou care se mulează inestetic peste burtă. Hari mă vede: – Să trăiți! Cu toții...