Împărțit în nouă capitole, volumul Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad, de Adrian Petru Stepan, ne poartă în principal pe malul nordic (italian) al mării, fără să omită, totuși, celelalte civilizații din jurul acestui loc central din istoria și imaginarul Occidentului și Orientului deopotrivă. Locuri, oameni, istorie, geografie, arhitectură, obiceiuri culinare, vinuri și multe altele, toate...
An: <span>2025</span>
Maia Morgernstein revine la Timișoara
Maia Morgenstern, o actriță a cărei personalitate și carieră artistică nu mai are nevoie de prezentare, revine în Timișoara cu spectacolul ” Cioburi de oglindă”. Premiera timișoreană a spectactacolului ( prezentat până acum mai ales la festivaluri) va avea loc la pe scena Teatrului Maghiar de Ctat „Csiky Gergely” duminică 22 decembrie 2024 la ora 18. Spectacolul are...
Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara – ediția 94
Cel mai longeviv eveniment plastic timișorean ajunge în 2024, la cea de a 94-a ediție. Salonul Anual al Artelor Vizuale Timișoara organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR) – Filiala Timișoara va avea loc între 5 decembrie 2024 și 10 ianuarie 2025 și este găzduit de Muzeul Național al Banatului, Bastion Theresia. Vernisajul este...
Rezonanța Schumann (11)
Din citatele găsite prin cărți aflu că „filozofia e pregătirea pentru moarte„, vorbe ce-i aparțin, după câte știu, doar lui Platon, dar scriitorii de toate felurile și toate genurile, mai cu seamă cei care se străduie, și acum, încă, după un veac și ceva, să mai facă unirea religioasă, dar nu între bisericile surori creștine,...
Retorica singurătății
Seducătorul titlu al romanului apărut recent ce marchează debutul în ”proza mare” a lui Dumitru Oprișor expune cel puțin o dublă deschidere: Singurătatea ajunge la toți* poate însemna că, în lumea de azi, e suficient de multă singurătate, încât toată lumea să primească și să se înfrupte din copleșitoarea stare; după cum poate sugera că...
Concert la Capitol
Cel din urmă concert al lunii ianuarie 2025, organizat de și la Filarmonica Banatul din Timișoara, ne prilejuiește o experiență auditivă captivantă. Vineri, de la ora 19, la Sala Capitol, melomanii vor putea audia Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 în la minor, op. 77 de D. Șostakovici. Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul, condusă...
Respirații critice și inspirații poetice
Aflasem despre apariția, în 2024, a unei cărți de critică literară cu un titlu incitant, „Pe muchia poemului”, a cărei autoare este doamna Delia Muntean, critic literar din zona Maramureșului, dar cunoscută și recunoscută în spațiul mai larg al literaturii române contemporane. Recent, prin bunăvoința scriitorului și omului de cultură Dumitru Oprișor, am primit-o spre...
Dan Gârlea: Acasă
focul palid de care abia iau seama,icnește în vatră ca murmurul de șoaptedintr-un ciot sub plită, azvârlit de mama,să țină jarul treaz și peste noapte! mă învelesc cu plapuma care coboarădin noapțile care le simt în așternutașezându-mă-n odaie precum odinioarăadică acolo în locul unde m-am născut!l din când în când o rază mai tresarericoșând din...
Mitropolitu și Michiduță
M-am trezit în răcorea dimineții dinaintea Sfinților Arhangheli din văleatul ista, una la propriu, pentru că pe strada Eforie din Capitală s-a stricat iarăși nu știu ce la centrala care ar trebui să încălzească imobilele din zonă, așa că o policlinică, o facultate si mai multe apartamente nu au căldură și apă caldă, dar soarele...
George Nina Elian: O oră încă nehotărâtă
CHIAR ȘI TU ÎNTR-O ZI ÎȚI VEI GĂSI LINIȘTEA oh, minunata lume nouă și prefabricateleei cartierul rău famat mahalaua în caresângele sperma lsd-ul scârna și alcoolulse-amestecă și reconstruiesc recompunde la zero omul produsul finit al cărui capse-nvârte-n același ritm și sens ca altamburului de la mașina de spălat ori ca almalaxorului de la stația de...









