Poetul Robert Șerban scrie și proză, într-un mod cât se poate de natural, așa cum bei o bere atunci când îți este tare sete. Experiența de jurnalist și animator cultural i-a dezvoltat un spirit de observație acut, iar talentul scriitoricesc îi convertește cuvintele în texte literare cu forță expresivă și, deci, cu aderență la cititori. Două volume de proză scurtă...
Cronică literară

Viorel Marineasa și lectura hologramică
Viorel Marineasa nu este un scriitor confortabil. Nu scrie pentru a delecta, nici pentru a se face plăcut ca autor, ci pentru a provoca conștiințele. Cel mai recent volum de proză care-i poartă semnătura – Vederi din Timișoara, proză scurtă, Editura Junimea Iași, 2026 – o demonstrează, cum s-ar zice, cu asupră de măsură. Afundarea în lectura volumului este un...

Între ființă și cuvânt. Despre noile oficieri ale poeziei lui Nicolae Sârbu
Marea obsesie a poetului care se respectă și își respectă menirea este cuvântul. În fiecare clipă eliberat, căutat, aflat și adorat ca faptă de stil, implorat, decantat, întrebuințat, inițiat ca mereu imprevizibil. Receptacol de sensibilitate, poezia rămâne, însă, o realitate particulară, o experiență a individului. Destui specialiști vorbesc de niște decenii de poeticitatea în ordinea rostirii/scrierii dar și despre o...

Timpul ca materie a ființei
Despre volumul bilingv „Nimic fără timp / Nada sin tiempo” de George Schinteie, Editura Littera Nova, Madrid Există cărți de poezie care se citesc repede, aproape dintr-o respirație, și cărți care te obligă să încetinești, să te oprești, să te întorci asupra unui vers. Volumul bilingv „Nimic fără timp / Nada sin tiempo” de George Schinteie aparține, fără îndoială, celei...

Solomonit de sensibilitatea Ființei
Ileana Petrean-Păușan și-a disipat talentul scriitoricesc în reportaje literare, monografii consistente (despre satul natal, Tresnea, spre exemplu), eseuri de profundă analiză și filosoficeasă înțelegere a lumii în care trăim. Poezia este, însă, giubeaua în care, din când în când, tăinuie, cu osebită băgare de seamă, adamante. „Sculpturi în bobul de rouă”, (poeme apărute la Editura „Caiete Silvane” – Zalău, 2026)...

Trăind și sculptând zborul și lumina
Constantin Brâncuși a fost cu siguranță un sculptor de geniu. Lucrările lui au fost și sunt în continuare apreciate ca fiind geniale și unice în toate marile muzee ale lumii. A fost considerat fondatorul artei moderne, iar procesul intentat Statelor Unite ale Americii și câștigat fără drept de apel, întărește acest fapt. Operele lui sunt recunoscute dintr-o privire. Cine nu...

Realitatea nu are o singură voce
Patricia Lidia face parte din trioul care organizează evenimentele Să ciTimișoara, alături de Adrian Petru Stepan și Cristian Vicol. Volubilă, mereu cu zâmbetul pe buze, Lidia este o prezență care rămâne în memorie. Până la apariția volumului „Chipurile întunericului”, o știam preocupată de cărți și jocuri pentru copii — tocmai de aceea, tematica aleasă pentru debutul său literar m-a surprins...

Intrarea în Cristalia
Volumul cel de pe urmă al poetului Vasile Rodian – Recensământ bio, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025 – vine ca o premoniție. Publicarea sa a fost amânată de autor cu gândul de a mai scrie șase poezii. A izbutit să mai scrie doar una, pe când se afla în spital, Corbul, de bun rămas, căci simțea că zborul său...

Trei fotoni în plus, de la H. G. Wells Timișoara
În cadrul ediției din acest an a prestigiosului târg editorial Bookfest de la Timișoara a fost lansat, printre multe alte titluri, cel de-al patrulea volum al antologiei de literatură science fiction ”Trei fotoni în plus”, realizat de cenaclul H. G. Wells și publicat de Editura Universității de Vest în colecția Agora. Dacă primele două volume (de proză și, respectiv, de...

„Cheie de boltă“, cartea…
Nu întâmplător, doamna redactor-şef de la distinsa revistă craioveană, «Constelaţii diamantine», Doina Drăguţ, a ales, la enciclopedicu-i op, «Consideraţii» (Craiova, Editura Sitech, ISBN 978-606-11-8934-2, 2025; pagini „format A-5“: 568; infra, siglă : DCons), un tartaj simplu, în prim-culoarea cucutenienei ceramici foarte bine arse, dar cu un chenar trimiţând inspirat la „cărţile de rugăciuni“ din vremea glorioasă a primelor locomotive cu...

Poezia caselor verticale
De departe, 2025 a fost pentru Adrian Bodnaru, un an fast. Poetul a publicat, aproape simultan, două cărți: 9 din 10 să plouă* (Editura Cartea Românească) și Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin** (Editura Charmides). Întâmplătoare sau nu, împrejurarea nu e, pentru autor, un lucru nou. În același an au mai apărut și Dictando și Poliversuri (în...

Triumful imagismului sau despre apocalipsa idealității
Mircea Cărtărescu și mitul poeziei de idei Patetismul voit nu ține de foame dar nici pantomima sinistră livrată pe post de deziluzie „poetizată“ nu ne ajută să ne re-trăim realitatea în poezie. Paradoxal, în cazul lui Mircea Cărtărescu, cifrele de audiență le întreține romanul iar în acest plan dialogic, probabil al unui oximoron atitudinal (poezie contra proză, proză contra poezie),...
