Proză

Un meșter lingurar care socotea că fusese plagiat (motivul figurativ, subiectul poveştii, ba chiar prinţesa–lingură) fiindcă la expoziția Lignum ruralia apăruse acea teică înflorată, din lemn de salcâm unde ciutura fusese strujită cu şiruri antropomorfe feminine, simboluri vechi ce stabileau, pentru inițiați, limitele căsătoriilor comunitare iar cana, blasfemie de netăgăduit, în contradicţie cu armonia limburilor apei, era o vulvă stilizată,...

– fragment- – O să duci tu dorul bucatelor de aici, pitei calde și untului ăstuia adevărat, nu făcătura aia de la voi, numai apă, îi spunea parcă încercând să o convingă să mai rămână sau s-o facă să regrete că nu stă în orașul natal. Gloria cunoștea acest șantaj emoțional pe care mama ei îl repeta de câte ori...

Ceva o determină pe Anja să sară brusc din somn. Un zgomot ascuțit ca o lamă i se înfipse în creier și de acolo se scurse în stomac lacerându-i măruntaiele. Se strânse în ea, se făcu ghem, atât cât îi permitea pântecul umflat ca un balon. Sirena care îi avertiza pe locuitori să coboare în adăposturi îi țiuia încă în...

Cum ieşi din cojoc, cel mic din neamul lui Cic îşi roti privirile cercetând, apoi mormăi cu năduf, ca un om mare : dimineaţa era limpede, cerul fără pic de nor şi soarele prea strălucitor. De amarul gândului nici nu privi către stâna de obşte, unde bălcaşii forfoteau pregătind vasele măsuratului. Se îndreptă iute spre izvorul cu ţuţur, suflecându-şi mâncile...

Purtăm fiecare în noi atât rău cât putem duce în plumbul picioarelor și în cocoașa spinării, dar și vis cât poate încăpea între aripile deschise… Intuiam, deși nu puteam să explic cum, într-un mod logic, că îmi provoc singur durerea, așa cum vulturul se înalță la cer prin puterea propriilor aripi. Singur! Între celest și teluric, între zbor și îngenunchiere,...

(fragment) Femeia, purtând crucea subsioară, străbate străzile  printre ruine, se duce, revine, se învârte în cercul unde aflase că s-ar putea să-i fi fost împușcat omul… Se apleacă să cerceteze când  dă de vreun mort  acoperit, nu e, se îndreaptă cu crucea subsioară, mai departe, unde?… Pe stradă, în mers, împușcat din spate, a căzut, nu cumva, totuși, mai trăiește,...

Prima dată a remarcat-o în benzinărie. Fiind sfârșitul verii, soarele lăsa dâre de lumină galben pal, o reflexie care orbea pe oricine, astfel încât a putut să o vadă destul de vag. Purta o rochie tip salopetă, asemănătoare cu cele en vogue prin anii ‘70. A observat că era înaltă, bronzată, cu un corp impecabil, și cu niște picioare drepte...

– Doamne, de ce se uită visurile? -Pentru că sunt visuri. Pentru că sunt prea urâte sau prea frumoase. -Şi nu e îngăduit să fie prea frumoase? -Nu e îngăduit, dacă prin bunăvoie se dau uitării celei fără de întoarcere. -Atunci de ce visăm?! Poate pentru că doar atunci suntem noi înşine, descătuşaţi de legile gravitaţiei, pentru că doar aşa...

„Nădușală“ nu glumă, pe minus patru  grade, încătră ceasurile amiezii în teritoriile mele natale, acoperite peste tot de nămeți ce strălucesc ici-colo, pe unde soarele revarsă zgîrcit buchete de raze, desenînd șmecherești replici la inefabilele „zăpezi de altădată“ ale iernilor naturale de acum jumate de veac, din vremurile copilăriei mele neasemuit de frumoasă. Mă-ntorc acasă de la cele îndatoriri domestice,...

Când îmi amintesc de Toni mã întreb de ce nu urãsc vremurile astea, îmi spuse buna privind departe în trecut, deşi în faţã avea unul din cele mai spectaculoase apusuri care mi se arãtaserã de pe balconul ei. La această vizită înlocuise vinul cu un lichior de ciocolatã a cãrui reţetã o ştia numai ea. Îmi turnã şi mie puţin,...

Un tren cu diverse vagoane; când am urcat, purtam încai o valiză mare… nici o problemă – spații largi, fotolii generos capitonate, comodități. Nu era trecere între vagoane; dacă încetinea, câte un flăcău se precipita să agațe celelalte bare suitoare și se rostogolea pe taluzul accidentat – naivul. Într–o gară am coborât să mă dezmorțesc; dar garnitura s–a și pus...