Proză

De îndată ce am ajuns acasă, am aruncat ghiozdanul pe pat și am căutat nerăbdătoare ziarul la care scriam. Trebuia să apară textul în memoria profesorului meu de artă plastică, Ion Cucereanu. – Mam! Mam! – Și vrai, fa? –  O fost poștărița az? – O fost. Ghini îni mai prind gazetili estea, zise mama, dezvelind învârtita fierbinte. – Na,...

Dinspre Kyros 7 nu se zărea nimic. Korg îi făcu cu ochiul partenerului său. Sub viziera costumului său de culoare roșie, Zenx zâmbea. – Hai c-am făcut-o și pe asta! Nici nu s-au așteptat să le suflăm de sub nas marfa.  – Nu ne urmăresc. Încă. Dar prețul tallas-ului e mare, oriunde în galaxie, nu numai pe Kyros 7, spuse Korg....

Mergeam pe lângă gardul Politehnicii. Veneam dinspre Piața Bălcescu, locul din care se putea vedea buricul lui Dumnezeu. Platanii făceau umbră mașinilor parcate la semafor. Pe bulevard treceau alene biciclete cu picioare dezgolite. Îmi scuturam barba într-o parte și-n alta, hrănind ciorile. Atunci am văzut pentru prima dată Tigrul. Auzisem de el dintr-o povestire cu dungi de marinar și paie...

Era o zi de Duminica Tomi, în satul Marga. Paștele morților, care în acest an a fost o sărbătoare a sufletului, mai mult ca și în alți ani. Coșurile împodobite cu măsaie albe, cu broderia cât palma,  erau pline cu ouă roșii, colaci dăi rumeniți, sticle mici de răchie sau vin roșu, în caz că preotul spune o rugăciune la...

Căzuse în iarbă. Lăsase în cădere un zgomot de ducere, nu departe de cel al unui tren spre gară. Din cauza asta, mulţi au întors capul a mirare, ca bătrânul cu ochi de asiatic, îmbrăcat elegant ca întotdeauna, cu pantofii lustruiţi peste măsură, cu nodul perfect la cravată, cu pălăria aşezată exact ca în ultima reclamă TV şi cu aceeaşi...

De fapt în viaţa mea nimic nu avea să apară întâmplător. Nici măcar seara aceea tulbure în care un coleg de şcoală primară încerca să mă iniţieze în tainele sfinte. Mă chemase în cămăruţa lui dintr-o magazie de bărci de pe malul Begăi, aprinsese o lumânare şi deschisese o carte de rugăciuni, mică şi rufegită. Lucrurile nu mi se aşezau...

… Detectiv de ocazie, am trecut Dunărea, luând la pas satele  de pe drumul Tulcei, în căutarea unui vajnic constructor brăilean ce se încadra  perfect  comandamentului impus. I-am luat urma  dincolo de Măcin, într-un sătuc cosmopolit, unde românii, rușii-lipoveni, italienii, tătarii si turcii vorbeau pe aceeași limbă – a înțelegerii și conviețuirii în bună-pace. „Subiectul” meu se afla în  concediu...

Anii care au trecut au făcut-o pe tânără să arate ca dealul copilăriei ei, plin de flori, plină de înflorire. Mă uitam la deal, apoi o priveam pe ea, o suită necenzurată de perfecțiune, acolo unde sufletul își înmugurește redevenirile din rădăcini ascunse cu grijă în vise. Tu ce vezi când o privești? Ce vezi când te privești? Într-o seară...

Traducere de Simona Ferrante Élise are o cameră. Nimic extraordinar până aici, îmi veți spune. Să ai o cameră, în țara noastră, este, până la urmă, ceva destul de obișnuit. Dar camera Élisei este mai mult decât o simplă cameră. În primul rând, își petrece în ea cea mai mare parte a timpului. Camera seamănă, întrucâtva, cu un acvariu pentru...

(fragment) „Era spre sfârșitul toamnei, undeva ușor după anul 1920, când dincolo de ocean se anunța o mare recesiune, iar radioul fusese deja descoperit. În micul sat din comuna Rânghilești, liniștea fusese tulburată de refugiații din calea războiului ruso-polonez. Surorile Rozenberg ajutau la făcutul bagajului astfel încât să conțină cele necesare, dar să nu fie greu. Anastasia s-a decis să...

Ce bine era cu Valeriu Costăngioară! Dacă m-aș fi făcut compozitor, deși n-ar fi avut  cum să fie, pentru că n-am deloc ureche muzicală, i-aș fi închinat un recviem. A plecat cu discreție. Era medicul meu curant și chiar înainte de a izbucni pandemia de Covid  am realizat un interviu pentru seria „Deportații”  cu o mătușă de-a sa, de lângă...

În fiecare dimineață, Mihai ieșea din casă, se urca pe bicicletă și pornea spre job. Parcurgea mai întâi bulevardul Poligrafiei, continua pe Antenelor, apoi pe Luminii și ajungea, într-un final, la sediul firmei, aflat pe o străduță învecinată cu Piața Romană, acolo unde își petrecea mai mult de jumătate din zi. De fiecare dată când trecea câte o mașină pe...