Împărțit în nouă capitole, volumul Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad, de Adrian Petru Stepan, ne poartă în principal pe malul nordic (italian) al mării, fără să omită, totuși, celelalte civilizații din jurul acestui loc central din istoria și imaginarul Occidentului și Orientului deopotrivă. Locuri, oameni, istorie, geografie, arhitectură, obiceiuri culinare, vinuri și multe altele, toate...
Categorie: <span>Cronică literară</span>
„Între mort și viu, eu, singuru-ți fiu”
Tudor Crețu este scriitor, jurnalist, manager cultural și doctor în literatură cu o teză despre raportul dintre imaginarul literar și narcotice. A debutat în anul 2001 cu volumul de poeme Dantelările Adelei. Au urmat volumele de versuri Obiectele oranj (2005), Fragmente continue. Poeme live (2014), Blesteme & more (2021). Ca prozator debutează în anul 2008...
Trăind singurătatea
Textele din Vorbind singur*, nu aduc prea multe noutăți față de cărțile anterioare ale lui Mircea Pora. Nici ca abordare narativă, nici tematic, nici ca viziune, nici stilistic. Ele nu ies din perimetrul cunoscut al prozei sale, așa cum el a fost mereu și mereu remodelat, de fiecare dintre cele douăzeci și unu de volume...
Între amintiri şi exegeze (28)
Stere Gulea ar fi putut, zic eu, să fie un prozator de cursă lungă. În acest volum „Scrisoare către nepoatele mele. Însemnările unui regizor” el este , deopotrivă, memorialist, prozator şi, fără îndoială, regizor. Fiindcă după Moromeţii, partea întâi, partea doua, a treia, Stere Gulea este unul din marii regizori ai culturii române. Cultura română...
„Dincolo de mormânt”
Pentru un dramaturg abordarea mitologiei eminesciene devine o chestiune extrem de riscantă. Și când scriu „mitologie”, mă gândesc, deopotrivă, la existența lui omenească, la iubirile poetului și, deasupra lor, iubirea pentru Veronica Micle, muza supremă, nu scutită de o recunoscută relație cu „maleficul” Caragiale, pe care Eminescu, se zice, l-ar fi amenințat cu moartea, dacă...
Respirații critice și inspirații poetice
Aflasem despre apariția, în 2024, a unei cărți de critică literară cu un titlu incitant, „Pe muchia poemului”, a cărei autoare este doamna Delia Muntean, critic literar din zona Maramureșului, dar cunoscută și recunoscută în spațiul mai larg al literaturii române contemporane. Recent, prin bunăvoința scriitorului și omului de cultură Dumitru Oprișor, am primit-o spre...
Un înger călător
Îngerul lui Marian Apostol cere mai întâi o lectură implicată, de atitudine morală. Reflecţiile asupra existenţei, care domină paginile cărţii, evită nostalgiile lirice siropoase şi observă cu acuitate neîmplinirile, ratările, neajunsurile, durerile fiinţei trăitoare în cotidianul anost. „Îmbrăţişăm cu mâini slabe,/ sărutăm cu inimi frânte,/ ne certăm fără foc,/ mângâiem doar umbrele celor ce am...
Un pionier: Virgil Birou
Dacă Lume fără cer (1947) ar fi „primul roman plauzibil al Banatului” (Ungureanu 2015 : 435), atunci semnatarul lui, adică Virgil Birou, „un colos, clădit fără economie”, de un realism robust (cum l-a văzut Pavel Bellu) ar culege, fără tăgadă, meritele deschizătorului de drum. Fiu al satului (Ticvaniu-Mare), cu o tinerețe tumultuoasă, răvășită (fugar, căzând...
Despre măștile ontologice ale autorului și opera poliedrică (1)
Poezia lumii contemporane într-o antologie bilingvă În evoluțiile omului rațional, ființa istorică e aceea care copleșește, surprinde conștiința identitară și mentalul individului în chingile tradiției, invocă plierile stărilor de spirit între o modalitate ancestrală a supraviețuirilor, dacă nu cumva deploră alcătuiri false și caută mereu o rețea de repere mizând pe cruda luciditate acum când...
Despre măștile ontologice ale autorului și opera poliedrică (2)
Poezia lumii contemporane într-o antologie bilingvă Poezia lumii de azi, așadar, suferă de carențe nutritive, răcirea, domolirea tonului aducând, invers, calități extrasenzoriale. Zonele fetide ale realului populat cu monștrii de toate calibrele ai postmodernității pun în derivă tocmai vocația universalității. Cel puțin asta pare să fie portanța plonjeurilor tangențiale în imaginarul în care apetitul ditirambic...









