Eseistică

De când suntem împreună, Eugen Dorcescu a scris, de aniversarea sa din 18 martie, trei poeme în formulele poeziei clasice. Toate acestea vădesc ocurența nemuritoarei sectio aurea: Ioanitul (2017, devenit epilog al Elegiilor de la Carani, volum publicat în același an); Miozotis (2023, prolog al volumului intitulat Miozotis. Poeme regăsite, care a apărut în volumul cu același titlu, din 2023)...

Am început să nu mai pun șamponul pe creștet, ci mult mai în spate și un pic deasupra urechilor, ca să facă și puțină spumă. Am încetat să-mi număr dinții mei născuți, crescuți, de la natură. Și nu mai știu dacă am măsele de minte, cu minte în ele. Nu mai merg la vot. Sunt îngrijorat dacă nu-mi scârțâie genunchii...

Nu cunosc alt scriitor atât de fascinat de simbolul Kogayon (voi folosi ortografia adoptată de Ioan Dan Bălan, după unii cercetători) și de cel al Omului de Piatră, precum Ioan Dan Bălan. Mai mult, la Ioan Dan Bălan cele două simboluri se întrepătrund, aparținând aceluiași univers spiritual. Iar viețuirea în și întru acest univers spiritual înseamnă la Ioan Dan Bălan...

O năstruşnică reclamă ce ne împinge spre trăirea fiecărei clipe de viaţă are ca protagoniste două efemeride într-un peisaj mirific de început de lume, undeva într-un luminiş de deasupra unei pânze de apă. Verdele copacilor,  aburul albastru de deasupra lacului,  lumina ce vine pieziş spre privitor punând în prim-plan imaginea săltăreţeifiinţe de o zi creează   imaginea universului viu. Într-un timp comprimat...

Vorbesc, astăzi, despre Adriana Babeţi, pentru că mi se pare unul dintre colegii cu totul  şi cu totul deosebit.  Sunt coleg de redacţie cu Adriana Babeţi din 1972. Este un coleg care a făcut în colectivul Revistei „Orizont” o serie de fapte strălucitoare, aş zice. Pornesc azi de la Adriana Babeţi fiindcă a apărut un volum monumental, Dicţionarul romanului central...

Deschidem o nouă rubrică, unde sunt găzduiţi, deopotrivă,  scriitori care au lucrat în presă sau sunt, în prezent, membri unor redacţii, precum şi jurnalişti ale căror semnături nu vă sunt străine. Mărturiile lor, au fost şi sunt cronicari ai unor evenimente pe care – de aici începe dialogul – destui cititori le-au trăit. Deschidem rubrica, aşa se şi cuvine, cu...

Firesc, dincolo de măruntele noastre drame, încheiate adeseori cu tragedii, de care nu știu decât o mână de oameni care ne sunt neamuri, prieteni, cunoștințe, care se termină prin miraculoase supraviețuiri, ”uitarea” – această mare doamnă a trecerii oamenilor prin existență – a intrat, poate și datorită succesiunii ultrarapide a informațiilor în cunoștința generală, a masei tot mai mari, poate...

De un veac și jumătate, în literatura română există poeme europene prin spirit și rafinament. Cele dintâi, românești la origine, dar universale grație traducerilor ce exprimă în limbi ale marilor culturi anvergura mesajului, poartă semnătura lui Mihai Eminescu. Sunt creații „bune pentru eternitate”, desăvârșite la toate nivelele. Expresia eminesciană excelează prin simplitate lexicală și sonorități grave, reducând adesea tonul rostirii...

Mihai Eminescu rămâne „ce a fost: romantic”. Fascinat de cerul nocturn. De misterele cosmice. Iubirile cosmicizate prin analogii surprinzătoare (v. „Luceafărul”, „La steaua”) contribuie la propulsarea lui în elita poeților europeni ai secolului al XIX-lea. Între aceste iubiri astrale, se strecoară povestea „stinsului amor” al poetului. Destinul acesteia este comparat („Tot astfel…”) cu acela al unei stelei, ce devine vizibilă...

Interviu cu scriitorul și jurnaliștul Constantin  Mărăscu –Ai avut o idee excelentă -tu trebuie să spui cum şi din ce ţi-a venit- care, de cinci ani,  poartă numele de Sfinţi fără aureolă. – Era în 1957 când am aflat despre partizani (pe atunci erau numiți bandiți). Abia apăruse televiziunea la București și în România încă nu se difuza ceva. Vecinul...

În aparent monotona și lipsita de spectaculozitate viață trăită până acum (ce-o fi mai departe e complet previzibil), care m-a îndrumat pe calea unei simple alternanțe interioare între extreme, fără să fi lezat pe cineva, fără să fi încercat măcar să nu fiu eu perdantul, cu empatie difuză, mereu în gardă, păstrându-mi o mică marjă de siguranță față de cei,...